Aproape 500 de persoane vaccinate la maratoanele din Alba. Cinci oraşe şi o comună participă la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul drive-thru de la Alba Iulia
Centrul drive-thru de la Alba Iulia

Aproape 600 de persoane din Alba Iulia, Sebeş, Teiuş şi Ciugud s-au vaccinat vineri, 14 mai în cadrul maratoanelor de imunizare anti COVID-19. De sâmbătă intră în activitate şi centrele organizate la Blaj şi Cugir.

Un număr de 583 de cetăţeni au primit prima doza de vaccin Pfizer. Potrivit datelor transmise de DSP Alba, 217 persoane s-au vaccinat la punctul drive-thru organizat în parcarea Stadionului Cetate din Alba Iulia.

La Alba Iulia, vaccinarea se face de către echipe mobile de voluntari, medici şi asistenţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba şi Direcţia de Sănătate Publică.

Programul centrului drive-thru de la Alba Iulia este: sâmbătă (15 mai) şi duminică (16 mai), între orele 8.00 şi 20.00

De asemenea 216 au fost vaccinate la maratonul organizat la Sebeş şi 102 la maratonul organizat la Teiuş. La acestea se adaugă 48 de persoane vaccinate la acţiunea derulată de Primăria Ciugud – Vaccinarea la poarta ta.

La Sebeş cei care doresc se pot vaccina la Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi, cu sediul în Sebeş, bulevardul Lucian Blaga, numărul 45. Program maraton de vaccinare: sâmbătă (15 mai), duminică (16 mai), orele 8.00-20.00 , tipul vaccinului este Pfizer.

La blaj, vaccinarea se derulează pe platoul din faţa Centrului Cultural „Iacob Mureşianu”, Bulevardul Republicii, nr. 36 Program maraton de vaccinare: duminică, 16 mai, orele 8.00-20.00. Tip vaccin: Pfizer

Se pot prezenta la vaccinare toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, fără programare; minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoţiţi de un părinte sau de reprezentantul legal; pentru persoanele vârstnice şi fără posibilitate de deplasare la vaccinare, domiciliate în Blaj, Tiur, Mănărade, Spătac şi Petrisat, Primăria Municipiului Blaj va asigura transportul la maratonul de vaccinare de duminică – acestea se pot înscrie la Serviciul de Asistenţă Comunitară Blaj, la numărul de telefon 0756.089.215.

În Cugir sunt centre mobile de vaccinare în corturi amenajate în aer liber în faţa Catedralei din Cugir, sâmbătă, 15 mai, între orele 8.00-13.00 ţi în parcarea de lângă Piaţa 1 Mai din Cugir, duminică, 16 mai, orele 8.00-13.00

După ora 13.00, activitatea Centrului de vaccinare din Cugir va trece la modalitatea extinsă, cu prezenţa direct fără programare, până la finalul programului de funcţionare.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Se asfaltează Trans-salina, drumul spre un sat cu 14 oameni. Costul investiţiei: peste 30.000 de euro pe cap de locuitor

 

Şeful Poliţiei Locale Alba Iulia, demis din funcţie. Daniel Ilcu, prins cu alcoolemie de 5,68 g‰ 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite