Autobuze electrice pe străzile din Alba Iulia. Proiect din fonduri europene în valoare de peste 9 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Alba Iulia va încheia un acord de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru achiziţia a 13 autobuze electrice destinate transportului public de persoane şi a staţiilor de încărcare aferente.

Investiţia este de peste 43 milioane lei (aproximativ 9,6 milioane euro), din fonduri europene. Din bugetul local, Municipiul Alba Iulia va suporta 2% din valoarea proiectului şi cheltuieli conexe pe durata implementării.

Autobuzele vor fi de 12 metri lungime, iar staţiile ce vor fi achiziţionate vor fi cu încărcare lentă sau rapidă, plus 13 echipamente/sisteme de transport inteligente. „Oraşul Alba Iulia a fost selectat să facă parte din cele 25 de unităţi administrative-teritoriale din România (printre care şi Sibiu, Braşov, Timişoara), care, în cadrul parteneriatului încheiat cu MDRAP, beneficiază de asistenţa Jaspers, în vederea pregătirii şi implementării unor proiecte privind dotarea cu autobuze electrice, inclusiv puncte de reîncărcare şi echipamente aferente sistemelor de transport inteligente, utilizate pentru prestarea serviciului de transport public local”, se arată în documentaţia ce va fi înaintată spre aprobare Consiliului Local Alba Iulia în 27 iulie.

Alba Iulia include în prezentul proiect două rute circulare autonome care au punct terminus la gara feroviară. Pentru deservirea optimă a acestora, sunt necesare trei staţii de încărcare rapidă la gară, fiind propusă şi o SR la garaj, se mai arată în expunerea de motive. De asemenea, vor fi instalate şi câte o staţie de încărcare lentă la depou pentru fiecare vehicul achiziţionat (13 staţii lente şi 4 rapide).

Finanţarea va fi solicitată prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectiv specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Autobuzele vor intra în parcul STP ce deserveşte transportul public local şi vor circula – 6 pe ruta 103 şi 7 pe ruta 104, respectiv cele mai importnate din oraş care fac legătura întra gară şi autogară cu cartierele principale. Preţul pentru cele 13 autobuze este de aproxmativ 38.675.000 lei, la care se adaugă preţul staţiilor de încărcare – 4.313.750 lei şi cheltuieli cu avize, salarii, acorduri pentru instalarea staţiilor, în cadrul proiectului, evaluat în total la 43.323.475,5 lei plus TVA.

Citiţi şi:

 

Tarife uriaşe pentru parcare propuse de Primăria Alba Iulia. Locuitorii oraşului strâng semnături pentru ”corectarea” preţurilor

 

Jaf ca-n filme la un magazin Altex din Alba Iulia. Patru persoane cu cagule au furat în 2 minute electronice de 30.000 de euro

 

Biserică veche de aproape 250 de ani din Apuseni, strămutată la Sibiu. Lăcaşul de cult din Vinţa, în pericol să fie distrus de apele acide ale unui baraj

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite