Bărbat acuzat că a participat la un viol în grup în Austria, arestat preventiv la Curtea de Apel Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatula  fost arestat preventiv. Foto: Shutterstock
Bărbatula  fost arestat preventiv. Foto: Shutterstock

Patru români sunt acuzaţi că au participat la agresarea unei românce în Austria, pe care au drogat-o, după care unul dintre ei a ameninţat-o cu moartea. Unul dintre aceştia a fost arestat la Alba Iulia şi urmează să fie predat autorităţilor austriece.

Femeia era tot româncă şi fusese transportată anterior din Germania în Austria, la Graz, de către unul dintre bărbaţii implicaţi în viol, pentru practicarea prostituţiei.

Unul dintre aceştia are 52 de ani şi a fost arestat preventiv de un complet al Curţii de Apel Alba Iulia la cererea autorităţilor austriece care au emis un mandat european. Faptele au avut loc în 8 aprilie 2021, iar mandatul de arestare pe numele bărbatului cu domciiliul în judeţul Sibiu a fost emis în 20 aprilie. Decizia Curţii de Apel a fost pronunţată în 7 mai 2021.

Hotărârea instanţei de judecată descrie şi modul în care au acţionat cei patru bărbaţi, unul dintre aceştia obligând-o să ingereze un drog denumit ”speed”, care are că şi substanţă activă amfetamină. Bărbatul din Cisnădie ar fi încercat să o oblige să îi facă sex oral, după care a lovit-o de mai multe ori. ”Peştele” prostituatei a ameninţat-o că o va ucide dacă va spune cuiva despre incident. Acesta a şi deposedat-o de suma de 200 de euro pe care ar fi obţinut-o din practicarea prostituţiei.

”Numitul G. A. a constrâns-o pe (...), prin ameninţare periculoasă cu moartea, să renunţe la depunerea unei plângeri penale pentru fapta, spunându-i lui L., în prezenţa femeii, să o ucidă pe această dacă îşi va mai putea aminti de eveniment. În schimb numitul L. va primi atât un autovehicul în valoare de 1.200 euro şi suma de 2.000 euro în numerar. În noaptea de 9 aprilie 2021, D. L. a ameninţat-o periculos pe numita (...) cu moartea, cu scopul de a îi induce o stare de teamă şi anxietate, punându-şi - în prezenţa acesteia - un cuţit de bucătărie la brâu, spunându-i să se culce din nou lângă el în pat deoarece doreşte să discute cu ea despre incident. Prin acest comportament intenţiona să îi dea de înţeles că o va omorî dacă îşi va aminti de incident şi va poveşti despre acesta”, se precizează în hotărârea instanţei.

Contestaţie la ÎCCJ

Bărbatul din Alba nu a recunoscut faptele şi a cerut respingerea cererii de arestare preventivă pe motiv că precizările din mandatul european sunt doar suspiciuni ale autorităţilor din Austria. 

”Se reţine săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de viol şi a unei infracţiuni de tentativă de vătămare, «o încercare eşuată» (aşa cum s-a exprimat organul de cercetare penală în mandatul european de arestare), iar că dovezi se indică doar depoziţia persoanei vătămate. S-ar încalcă şi anumite drepturi cu privire la demnitatea persoanei când se va dovedi că acolo nu a existat nicio problema şi nicio infracţiune săvârşită de către persoană solicitată. Urmează că acest aspect să se elucideze, dar asta nu o poate face instanţa din România”, se mai susţine în hotărâre.

În final, instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a lui I. Tiberiu Costel ”nu poate fi circumscrisă unor garanţii suficiente care să asigure prezenţa să în faţă autorităţilor judiciare din Austria şi care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare”. Prin urmare s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare. Predarea persoanei solicitate în Austria va fi întârziată deoarece a fost formulat apel, care urmează să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Ce a păţit un şofer care a omorât cu maşina o fată de 13 ani. Decizia blândă a instanţei FOTO

 

Unde se poate exploata aur în România. Perimetrele şi firmele care deţin licenţe eliberate de ANRM

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite