Bărbatul acuzat de terorism după ce a ameninţat cu rachete Şcoala Americană, internat definitiv la psihiatrie. Arsenalul chimic descoperit la percheziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din filmul realizat de Anghelidi, asemănător cu teroriştii talibani
Imagine din filmul realizat de Anghelidi, asemănător cu teroriştii talibani

Bărbatul din Alba cercetat pentru infracţiuni de ameninţare de tip terorist şi deţinerea de obiecte şi substanţe care pot fi utilizate la confecţionearea unei bombe, a fost internat definitiv într-un centru medical pentru un tratament. De asemenea, instanţa de judecată a dispus confiscarea aresenalului de produse chimice periculoase descoperite la domiciliul acestuia.

Cazul lui Anghelidi Ovidiu Nicolae a fost rediscutat de către un complet de magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în 16 decembrie 2019. Acesta era internat provizoriu într-un centru medical dedicat persoanelor cu probleme psihice.

Anghelidi a fost ridicat de la domiciliul propriu din satul Căpâlna de Jos, judeţul Alba, după o percheziţie de peste 20 de ore, în data de 10 aprilie 2019. Acesta s-a filmat cu arme la fel ca teroriştii talibani sau cei ai Satului Islamic. Bărbatul a transmis un mesaj de ameninţare, în 1 martie 2019, la Şcoala Americană şi Hotelul Sheraton din Bucureşti. O voce feminină anunţa faptul că va fi executat un atac cu rachetă asupra celor două clădiri, oamenii din interior având la dispoziţie 21 de minute pentru a părăsi clădirile. La momentul respectiv, zona din Bucureşti unde funcţionează cele două organizaţii a fost blocată de către autorităţi, în procedura de verificare a veridicităţii mesajului fiind implicat şi Serviciul Român de Informaţii.

Prin decizia din 16 decembrie 2019, ÎCCJ a decis internarea definitivă a bărbatului ”până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”. În continuare, instanţa a dispus luarea măsurii confiscării speciale asupra unor bunuri asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător de către DIICOT - Structura Centrală: o jachetă cu glugă, o pereche de pantaloni şi o şapcă, toate având imprimeu tip mozaic camuflaj verde-maro; o cagulă din material textil, o pereche de mănuşi tactice de culoare neagră; cercei pentru piercing-uri; un obiect metalic, confecţionat artizanal, de culoare neagră, ce reproduce un pistol-mitralieră, nefuncţional; o sabie metalică tip "ninja" de culoare neagră, posibil confecţionată artizanal; o arbaletă de culoare neagră, cu un număr de 15 săgeţi de plastic cu vârf metalic; un pistol "replică" airsoft, marca "Smith & Wesson", cu un încărcător ce conţine bile de plastic de 6 mm de culoare albastră, 2 butelii tip spray lacrimogen, de culoare neagră; un spray lacrimogen de culoare neagră; o sabie tip "macetă", marca "Gerber"; un cuţit de culoare neagră, cu lungimea lamei de aproximativ 30 cm; un dispozitiv cu electroşocuri; o lunetă pentru puşcă, introdusă într-o cutie de carton de culoare neagră; un dispozitiv optic tip night-vision; un binoclu de culoare neagră cu husa aferentă; o mască din material cauciucat de culoare maro, ce imită faţa unei persoane de sex masculin.

Imagine indisponibilă

Ovidiu Anghelidi a fost internat definitiv într-un centru medical psihiatric

Magistraţii au dispus, de asemenea, confiscarea şi distrugerea substanţelor chimice descoperite la domiciliul bărbatului la momentul percheziţiei: amestec de azotat de amoniu şi magneziu; mazotat de potasiu; sulf; aluminiu; amestec de azotat de amoniu, magneziu, cărbune şi sulf; hexamină; acid sulfuric concentrat; amestec de azotat de potasiu, azotat de amoniu, zahăr, difenilamină, diterţbutilfenol şi butilhidroxitoluen, distribuit în 7 recipiente de tipul dozelor de aluminiu; amestec de clorat de potasiu, azotat de potasiu, cărbune şi sulf, cantităţi regăsite în două recipiente din plastic în formă de sferă; amestec de clorat de potasiu, azotat de potasiu, magneziu şi sulf, regăsit în două recipiente de plastic în formă de grenadă; amestec reprezentând fitilul de tip pai din material plastic, ce conţine un amestec de clorat de potasiu, magneziu şi sulf; amestec de pietriş impregnat cu fulminat de argint, împreună cu azotat de potasiu şi cărbune, distribuite în patru obiecte tip „săculeţ", confecţionate artizanal din folie de aluminiu şi hârtie; tuburi din plastic fără conţinut, etc. Bărbatul deţinea la domiciliu un veritabil aresenal de substanţe chimice cu ajutorul cărora putea să confecţioneze o bombă.

”În urma efectuării percheziţiei domiciliare din data 10.04.2019, la locuinţa inculpatului A. O.-N, situată pe raza comunei Jidvei, judeţul Alba, au fost identificate materiale specifice, substanţe explozive şi inflamabile pe care acesta le procurase şi le deţinea în vederea producerii de mijloace distructive şi dispozitive explozive improvizate, în scopul prevăzut la art. 32 alin. 1 din Legea nr. 535/2004. S-a reţinut faptul că inculpatul a transmis mesajele de ameninţare în numele Organizaţiei «Vlad Ţepeş», iar la percheziţia domiciliară au fost identificate înscrisuri olografe privind solicitarea unei sume de 30.000 euro (echivalent bitcoin) în numele aceleiaşi organizaţii. Prin ordonanţa din data de 11.04.2019 în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 33 alin. 1 lit.a) din Legea nr. 535/2004”, a susţinut DIICOT la momentul realizării percheziţiei domiciliare.

Citiţi şi:

FOTO Tânărul de 16 ani care a fost ucis la Revoluţie de un securist în faţa părinţilor. Povestea unei crime şocante

FOTO Cum arată un angajament de colaborare cu securitatea comunistă. Ce a scris informatorul „Bartha“ în faţa căpitanului Dincă

FOTO Dramele românilor ascultaţi de securitatea comunistă în decembrie 1989: „Mă lupt cu viaţa, mă lupt cu foamea“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite