Bărbatul din Alba care a provocat un accident rutier în care au murit iubita însărcinată şi fiica de 2 ani, condamnat definitiv la închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la locul accidentului
Imagine de la locul accidentului

Bărbatul din Alba care a provocat acum doi ani accidentul rutier în care au murit iubita acestuia, însărcinată, dar şi fiica lui în vârstă de 2 ani, a ajuns după gratii. Curtea de Apel Alba Iulia a dat decizia finală: 3 ani şi 9 luni de închisoare cu executare.

Potrivit IPJ Alba, vineri, în jurul orei 20.30, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei l-au identificat şi reţinut pe un bărbat de 33 de ani, din comuna Şona, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost condamnat, de Judecătoria Blaj, la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

Vezi şi Bărbatul care şi-a omorât iubita însărcinată şi fiica de 2 ani într-un teribil accident a fost trimis în judecată. Riscă o condamnare de 10 ani de închisoare Este vorba despre Ioan Pipiş (33 de ani), din comuna Şona, autorul teribilului accident petrecut în 6 martie 2017 pe DJ107, la ieşirea din comuna Jidvei spre Blaj. În momentul accidentului, acesta avea alcoolemie de 1,01. Conducea un Opel înmatriculat în Mureş, nu a adaptat viteza într-o curbă, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un BMW înmatriculat în Alba, care circula din sensul opus şi care era condus de un bărbat de 32 de ani, tot din Şona.

În momentul impactului, în Opel se afla şoferul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un alt bărbat de 49 de ani, tot din Şona, pasager pe scaunul din dreapta faţă, precum şi cele două persoane care au decedat, aflate pe bancheta din spate, respectiv o femeie de 24 de ani, din Jidvei, însărcinată în şapte luni, şi fetiţa ei de numai 2 ani. Şoferul şi celălalt bărbat din Opel au scăpat cu viaţă, cu răni uşoare. Şoferul vinovat de producerea accidentului era iubitul femeii decedate, precum şi tatăl copilei moarte şi a copilului care urma să se nască peste 2 luni.

Bărbatul a fost trimis în judecată în 2017, în stare de arest preventiv. În 19 aprilie 2018, Judecătoria Blaj a decis pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, o firmă de asigurări a fost obligată la plata unor daune morale şi despăgubiri materiale în valoare totală de peste 850.000 lei, în favoarea a şase părţi civile constituite în dosar.

În 10 mai 2019, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, firma de asigurare şi o parte civilă, a desfiinţat sentinţa instanţei din Blaj şi a decis 3 ani şi 9 luni de închisoare cu executare pentru I.P. De asemenea, a majorat cuantumul daunelor morale de la 100.000 de lei la 150.000 de lei pentru o parte civilă şi a redus de la 165.000 lei la 130.000 lei, pentru alta. Decizia din 10 mai a instanţei este definitivă.

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite