Cacealmaua din PSD Alba. Scenariul pus în scenă pentru ca deputatul Ioan Dîrzu să păstreze frâiele organizaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Negrescu, Radu Tuhuţ şi Ioan Dîrzu, ”eminenţele cenuşii” ale PSD Alba
Victor Negrescu, Radu Tuhuţ şi Ioan Dîrzu, ”eminenţele cenuşii” ale PSD Alba

Schimbările prin care trece PSD Alba în această perioadă aduc aminte de un scenariu pus în scenă şi în urmă cu patru ani. Fostul preşedinte al organizaţiei, deputatul Ioan Dîrzu, pare să regizeze împreună cu apropiaţii săi o scenetă care să-l readucă în prim-plan după alegeri.

PSD Alba a obţinut la votul politic al alegerilor locale din 27 septembrie, cel pentru Consiliul Judeţean, un procent de doar 16,6% cel mai mic din ultimii 20 de ani. 

Inevitabil, preşedintele organizaţiei, deputatul Ioan Dîrzu, a fost retras de la conducerea PSD Alba. Temporar, frâiele organizaţiei au fost preluate de europarlamentarul Victor Negrescu, prieten cu Dîrzu, iar apoi de primarul comunei Ciuruleasa, Radu Tuhuţ, ”mâna dreaptă” a deputatului.

Dîrzu l-a numit pe Tuhuţ peşedinte executiv al PSD Alba şi l-a dorit în 2016 candidat pe locul 1 la Senat. Atunci a câştigat competiţia pentru locul eligibil rectorul Universităţii din Alba Iulia, Daniel Breaz, care nu se va mai regăsi în viitorul Parlament. În 2020, pe lângă funcţia politică de preşedinte interimar, Radu Tuhuţ a primit şi locul 1 la Camera Deputaţilor, singurul sută la sută eligibil pentru PSD Alba. 

Dîrzu este pe locul doi, dar s-ar putea menţine în Parlament dacă Tuhuţ se va retrage după alegeri şi va renunţa la mandatul de deputat. Scenariul este posibil având în vedere prietenia dintre cei doi. Parte a schemei pare a fi şi Victor Negrescu, care se află, de asemenea, în relaţii foarte bune cu deputatul PSD.

De asemenea, Dîrzu ar putea reveni şi la conducerea organizaţiei după alegerile parlamentare. S-a mai întâmplat în 2016, când Dîrzu a demisionat după alegerile locale. În urmă cu 4 ani, PSD Alba a obţinut 26% la ”locale”. În locul lui Ioan Dîrzu a fost numit atunci Cornel Murg, preşedintele PSD Cugir. După alegeri, Dîrzu a revenit la conducerea partidului.

Primul Consiliul Politic Judeţean al PSD Alba, după depunerea dosarelor de candidatură la alegerile parlamentare, s-a întrunit, sâmbătă, pentru a stabili echipele de campanie, calendarul electoral şi modul de organizare. De asemenea, au fost prezentate toate proiectele celor 11 candidaţi care sunt în concordanţă cu programul de guvernare al PSD şi în beneficiul locuitorilor judeţului Alba. (…) În cadrul şedinţei, vicepreşedintele naţional al PSD pentru Regiunea Centru, Victor Negrescu, a propus înaintarea către Consiliul Politic Naţional a propunerii ca preşedintele executiv al organizaţiei, Radu – Marcel Tuhuţ, să preia funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei. 

Propunerea a fost votată de toţi colegii prezenţi. Radu – Marcel Tuhuţ, care deschide lista PSD Alba la Camera Deputaţilor, primar al comunei Ciuruleasa, este unul dintre cei mai longevivi şi apreciaţi primari din Munţii Apuseni. La şedinţă au participat toţi cei 11 candidaţi la alegerile parlamentare (7 la Camera Deputaţilor şi 4 la Senat) toţi primarii PSD din judeţ şi membrii din conducerea organizaţiei judeţene”, se precizează într-un comunicat al PSD Alba.

Radu Tuhuţ a reacţionat şi el după votul structurii de conducere a organizaţiei: ”Sunt onorat de încrederea pe care am primit-o în ultimele zile şi sunt deplin conştient că misiunea pe mi-am asumat-o este extrem de importantă, iar responsabilitatea pe care o port, acum, este mult mai mare. Îi mulţumesc lui Victor Negrescu pentru propunerea făcută şi susţinerea acordată întregii organizaţii, deputatului Ioan Dîrzu pentru prietenia lui şi tuturor celor care au fost cu gândul alături de mine în ultimele zile. Puterea unei echipe constă în unitatea ei, în aportul şi munca fiecărui membru, în respectul pe care îl acordă cuvintelor fiecărei persoane, în voinţa de a recâştiga încrederea oamenilor de stânga, într-o perioadă în care PNL îşi dovedeşte singur incapacitatea de guvernare.    

Am ferma convingere că în Parlamentul României este nevoie de specialişti din toate domeniile de activitate, dar şi de oameni care cunosc problemele reale cu care se confruntă o administraţie locală şi care, prin legiferare corespunzătoare, se vor reduce simţitor. Primarii muncesc pentru binele locuitorilor, pentru creşterea calităţii vieţii, însă rezultatele lor pot fi îmbunătăţite în urma unor decizii corecte luate în Parlamentul României”.

Ioan Dîrzu nu pare supărat că a pierdut funcţia de preşedinte şi primul loc pe lista de la Camera Deputaţilor: ”Am convingerea că în aceste alegeri unitatea organizaţiei noastre va fi unul dintre elementele cheie care, în final, va face diferenţa. Cunosc toţi membrii PSD Alba şi cred în puterea de convingere a fiecăruia, în capacitatea de a vorbi bine oamenilor despre programul nostru de guvernare şi de proiectele pe care le avem pentru România. Avem nevoie de politici care să pună pe primul loc sănătatea publică, care să susţină cu adevărat agricultorii, antreprenorii şi să asigure dreptul la educaţie, inclusiv în mediul online. Oamenii sunt pe primul loc şi ei au nevoie de siguranţa unui trai mai bun, iar noi suntem cei care îl putem oferi”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

VIDEO Mobilizare sporită pe lotul 1 din A10, dar insuficientă pentru ca proiectul să fie gata în 2020. Stadiul lucrărilor

 

Conflictul de muncă de la fabrica Mercedes din Cugir. Sindicaliştii solicită medierea unui reprezentant Daimler din Germania

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite