Când se folosesc luminile de avarie de la maşină. Situaţiile când aprinderea lor este strict interzisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luminile de avarie sunt folosite de multe ori în mod excesiv de către şoferi. Legislaţia prevede clar care sunt situaţiile în care pot fi utilizate acest timp de lumini.

În toate cazurile prezentate în continuare, folosirea luminilor de avarie este necesară atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, atât în interiorul localităţilor, cât şi în afara acestora.

Când vehiculul a fost imobilizat pe carosabil. Dacă, din anumite motive obiective, vehiculul a rămas imobilizat pe carosabil şi poate constitui un obstacol pentru ceilalţi participanţi la trafic, atunci este recomandată folosirea luminilor de avarie până în momentul scoaterii acestuia de pe carosabil. Motive pentru care o maşină poate rămâne blocată pe carosabil: pană de cauciuc, avarie apărută la motor, tamponare sau accident, lipsă de benzină, staţionarea într-un loc permis, orice altă defecţiune tehnică apărută involuntar.

Când vehiculul se deplasează foarte lent. În general, un vehicul care se deplasează foarte lent constituie un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic. Dacă cumva, din orice motive, deplasarea nu se poate realiza cu viteză normală, trebuie pornite avariile, astfel încât ceilalţi participanţi la trafic să înţeleagă situaţia şi să poată depăşi. Motivele pentru o maşină merge foarte lent: pană de cauciuc, avarie apărută involuntar, transport a unei încărcături mari sau sensibile, tractarea unui alt autovehicul, etc.

Când vehiculul este remorcat. Se folosesc luminile de avarie la autovehiculul care tractează un alt vehicul. Situaţia este valabilă şi pentru vehiculul care este tractat. 

Când se blochează circulaţia. În cazul în care circulaţia de pe sensul de mers se blochează din diferite motive este indicat ca la momentul când un autovehicul ajunge ultimul în coloană să aibă luminile de avarie pornite până în momentul în care vine o altă maşină în spate. În acest caz, este recomandat ca ultimul vehicul din coloană să anunţe celelalte maşini care se apropie că circulaţia este blocată, prin folosirea avariilor.

   

Cand nu se folosesc luminile de avarie: 

Când se staţionează în loc nepermis. Staţionarea în preajma unei staţii de autobuz, a unei treceri de pietoni, a unei intersecţii sau pur şi simplu pe prima bandă, indiferent câte benzi are strada respectivă, nu este permisă. Folosirea avariilor nu scuteşte şoferul de aplicarea unei amenzi.

Când se mulţumeşte unui alt şofer. În alte ţări nu există practica ”mulţumirii” unui alt şofer prin acţionarea avariilor. În România s-a propagat ca o formă populară de mulţumire, în cazul în care trebuie să comunici cu vehiculul din spate şi nu se poate face cu mâna.

Când se intră în coloană în mod abuziv. Există şoferi care intră în mod abuziv în faţa maşinilor care aşteaptă în coloană. De exemplu, depăşesc mai multe maşini pe linia de tramvai sau pe contrasens, doar ca să ”câştige timp”. După o astfel de realizare, mulţi şoferi folosesc avariile ca ”să mulţumească” celui care le-a dat voie.

Citiţi şi:

Comuna Ciugud caută noi investitori în zona de dezvoltare economică. Ultima investiţie: o fabrică de 4 milioane de euro pentru prelucrarea miezului de nucă

Licitaţie uriaşă pentru delegarea serviciului de transport călători la Alba Iulia şi în opt comune. La cât se ridică valoarea estimată

FOTO Profesorul care învaţă, de 27 de ani, copiii să meargă cu kartul: „Toţi au luat permisul de conducere din prima“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite