Casa în care a locuit eroina nuvelei „Fefeleaga“ în Apuseni, distrusă de un incendiu. Campanie pe facebook pentru refacerea construcţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din vechiul popas turistic nu a mai rămas nimic
Din vechiul popas turistic nu a mai rămas nimic

Casa din comuna Bucium, Munţii Apuseni, în care a locuit în ultimii ani de viaţă eroina nuvelei "Fefeleaga", Sofia Danciu, aflată în apropiere de rezervaţia Detunata Goală, a fost distrusă într-un incendiu. Asociaţia care are în custodie rezervaţia a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru refacerea construcţiei.

Astfel, la iniţiativa Asociaţiei de Turism şi Ecologie Trascău Corp Zlatna, care are în custodie rezervaţia naturală Detunata Goală, pe un grup de socializare a fost constituit un event denumit "Donează 1 leu pentru Vetălău" (porecla strănepotului "Fefelegei" — n.r.), fiind deschis un cont bancar pe numele lui Gheorghe David.

   

De asemenea, cei care doresc pot dona materiale de construcţii, mobilier, haine sau veselă, în incendiu fiind distruse şi aparatură electrică şi electrocasnică şi acte aparţinând celor trei membri ai familiei, valoarea pagubelor fiind însemnată. Scriitorul Ion Agârbiceanu a scris "Fefeleaga", o frescă a satului moţesc din acea vreme, în perioada în care a funcţionat ca preot în Bucium. Agârbiceanu s-a inspirat din viaţa unei femei din Bucium, Sofia Danciu, care a trăit între 1869 şi 1951. Ultimii 11 ani din viaţă, Sofia a locuit împreună cu familia fiicei celei mari în casa din bârne de lemn care a fost mistuită de incendiul produs la începutul acestei săptămâni.

Gheorghe David este strãnepot de-al Fefelegii, eroina principala în nuvela scrisã de Ion Agârbiceanu. S-a întors la Bucium, în Apuseni, unde şi-a deschis o afacere în domeniul turismului. Gheorghe David şi-a petrecut aproape 30 de ani în Valea Jiului, locul unde au lucrat sute de buciumani, dupã ce minele de aur din Apuseni au fost naţionalizate. S-a pensionat în 1999, când s-a şi întors acasã, la Bucium Şasa, locul unde stau faţã în faţã Detunata Golaşã şi Detunata Flocoasã, monumente ale naturii emblematice. A moştenit gospodãria pãrinteascã, situatã pe dealul opus celui sub care strãbunica lui, eroina lui Agârbiceanu, şi-a petrecut anii tinereţii.

incendiu fefeleaga

"Bunicul meu s-o însurat cu fata cea mare a lu’ Fefeleaga, o chema Maria. Lui i se zicea Niculae a Vetii, pe scurt – Vetãlãu. Şi aşa îmi spune şi mie“, afirmă bărbatul. Sofia Danciu a avut şase copii, douã fete şi patru bãieţi. Trei au murit la scurtã vreme de la naştere, doi au trecut pe lumea cealaltã dupã ce-şi întemeiaserã câte o familie, având deja împliniţi 30-35 de ani. În povestirea lui Agârbiceanu, Sofia Danciu avea 5 copii care au murit înainte de a împlini 15 ani. Maria, bunica lui Vetãlãu, a fost fiica cea mare a Sofiei Danciu. Popasul Fefeleaga este format dintr-un grajd construit cu dezertori din Primul Rãzboi Mondial şi apoi folosit de aceştia drept ascunzãtoare, un fel de şopru ridicat mai recent şi “zidit” pe toate laturile cu scândurã şi o casã veche, din bârne de lemn, în care vreme de 11 ani a locuit şi Sofia Danciu, “Fefeleaga” lui Ion Agârbiceanu.

Şaua şi corfele calului Bator au scăpat de incendiu

Grajdul adãposteşte şi acum şaua şi corfele care l-au lãsat fãrã piele pe spinare pe Bator, calul personajului din nuvelã. Vetãlãu îl numea “Hotel tri paie” şi dorea sã-l transforme jumãtate în mini-muzeu, cealaltã jumãtate în spaţii de cazare cu paturi. “Şoprul” era de fapt un mic bar, în care puteau încãpea lejer 15 persoane, loc ce nu avea nevoie de frigider pentru cã e atât de rãcoros încât berea luatã de pe raft e la fel de rece ca una scoasã din frigider. Casa bãtrâneascã a ars în întregime în data de 7 Iulie 2014, incendiul izbucnind de la soba din bucãtãria gospodãriei. Cu ea, au ars actele de identitate, hainele celor trei membri ai familiei (Vetãlãu, soţia şi fiica Ana Maria), ceva bani puşi pentru noile investiţii, s-a deteriorat ireversibil mobilierul, vesela, televizorul, frigiderul etc. Din fericire grajdul şi şopronul au scãpat incendiului.

incendiu fefeleaga

”Dacã fiecare om care a trecut pe acolo ar dona mãcar 1 leu, Vetãlãu şi-ar putea reconstrui casa şi cu ea tot farmecul acelui loc. De accea, şi pe grupul de socializare FaceBook s-a constituit un event denumit «Doneazã 1 leu pentru Vetãlãu». Contul unde se pot face donaţii în bani e deschis pe numele David Gheorghe la Banca Transilvania: RO95 BTRL 0010 1201 T569 86XX. Donaţiile în materiale: materiale construcţii, mobilier, haine, veselã, orice e nevoie la o gospodãrie se pot duce personal, dacã nu, se primesc la sediul Trascãu Corp Zlatna, str. Petru Dobra nr. 8, Jud. Alba, tel. 0745-306805, asociaţie care are în custodie rezervaţia naturalã Detunata Goalã”, susţin reprezentanţii asociaţiei

În urmă cu câţiva ani, la câteva sute de metri distanţă, Consiliul Judeţean Alba a construit o casă memorială dedicată eroinei nuvelei "Fefeleaga", inaugurată la o sută de ani de la apariţia cărţii. Aceasta este amplasată pe un teren ce a aparţinut eroinei din nuvela lui Ion Agârbiceanu şi reproduce modelul unei case tradiţionale din perioada începutului de secol XX.

Gheorghe David face turism la Detunate ca pe vremea străbunicii Fefeleaga

Gazetari români condamnaţi la închisoare. „Păcatul“: implicarea în strângerea de bani pentru o cruce pe mormântul lui Avram Iancu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite