Cascada îngheţată din Apuseni. Cum arată blocul de gheaţă spectaculos care atrage şi alpinişti celebri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cascada Pişoaia, una dintre cele mai spectaculoase din Apuseni, a îngheţat. Priveliştea atrage zeci de turişti şi localnici în fiecare zi, dar şi alpinişti celebri. Cunoscută şi sub denumirea de cascada Miresii, atracţia din comuna Vidra a devenit un uriaş bloc de gheaţă.

Una dintre cele mai frumoase cascade din România e în comuna Vidra, din Alba. Localnicii îi spun Pişoaia, dar şi „Cascada Miresei” - asta pentru că apa, care curge de la aproape 20 de metri înălţime, are aspectul unui văl când îngheaţă. Zeci de turişti ajung în fiecare zi la cascada de pe valea Arieşului Mic, impresionaţi de monumentalitatea blocului de gheaţă

La atracţia din Munţii Apuseni a ajuns şi alpinistul Vlad Căpuşan. Anul trecut, el a urcat în premieră mondială pe vârful Saldim, din Himalaya, înalt de peste 6.300 de metri. La minus 12 grade Celsius, alpinistul a testat stratul gros de gheaţă format la cascadă. „E una dintre cele mai frumoase cascade pentru căţărarea pe gheaţă şi asta pentru că e o cascadă mai dificilă, plină de ţurţuri şi când te caţeri pe o colonetă de 18 metri de gheaţă, simţi că trăieşti cu adevărat!”, a spus alpinistul Vlad Căpuşan pentru digi24.ro.

     

image

Blocul de gheaţă este o atracţie şi pentru alpinişti: Foto: facebook/Vlad Căpuşan

Cascada Pişoaia este rezervaţie peisagistică şi se întinde pe o suprafaţă destul de mare, respectiv de 2,5 hectare. Rezervaţia peisagistică Cascada Pişoaia se află pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică, încadrată într-o pădure de fag şi arbori izolaţi de răşinoase. Căderea de apă se realizează de la aproximativ 18 m înălţime, cu un front de despletire a firului apei de 25 metri pe abruptul stâncos pe care se scurge. Formaţiunile calcaroase de tip travertinic depuse dea lungul timpului măresc spectaculozitatea zona.

image

Apele din zonă sunt bogate în calcar, acoperă totul cu depuneri, şi dau naştere la numeroase formaţiuni calcaroase, unele chiar spectaculoase. Din aceste tufe calcaroase localnicii confecţionează cruci care pot fi văzute lângă biserici sau dea lungul drumurilor, sau taie cărămizi cu ajutorul cărora îşi împrejmuiesc casele. Aflată într-un peisaj captivant, la aproximativ 500 de metri de la şosea, Cascada Miresii, cum mai este cunoscută, oferă un ”spectacol” răcoritor şi privelişti liniştitoare, care cu siguranţă vă vor impresiona, mai ales dacă sunteţi sensibili la frumuseţea creată de Dumnezeu.

image

Cascada se află în comuna Vidra, sat Nemeăi, pe Arieşul Mic, la confluenţă cu pârâul Slatina, în imediata apropiere a drumului DJ 762 Mihoieşti - Avram Iancu. Se află în versantul drept al Arieşului Mic, vis-a-vis de Dealul cu Melci, o altă rezervaţie, paleontologică, care atrage prin aspectul său ciudat. Este vorba despre o puzderie de formaţiuni sub formă de melci, încrustate în piatră în urmă cu mai bine de 65 de milioane de ani. Peste 30 de specii de moluşte şi-au lăsat aici amprenta pe o suprafaţă de 4,30 ha, alcătuind acest recif senonian, bizar în ochii oricărui călător.

image

În apropierea cascadeo se află rezervaţia Dealul cu melci, un unicat din punct de vedere geologic, fiind, totodată, unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania. Dealul cu melci, din punct de

image

vedere geologic, reprezintă un conglomerat de gresii şi marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluşte. Gasteropodul dominant în aceste straturi de gresii fosilifere este „Acteonella giganteea”, o scoică cu cochilie în forma de melc. Zona a fost declarată rezervaţie naturală datorită valorii sale ştiinţifice reprezentată de sedimentele Cretacicului superior, formate în fundul stâncos al unei mări. Din cauza presiunii şi a acţiunii timpului, în milioane de ani, bancuri imense de melci s-au pietrificat, rezultând rezervaţia din prezent.

Cu uşurinţă se pot observa formele şi mărimile diferite de melci cimentaţi în stâncă, în straturi ce variază între 8 şi 10 m grosime. Rezervaţia se întinde pe 0,67 hectare, iar aria protejată ştiinţifică ajunge la 4,30 hectare. Rezervaţia paleontologică Dealul cu melci este situată la o altitudine de 650 m, în judeţul Alba, comuna Vidra — sat Nemeşi — pe stânga văii Arieşului Mic — la 15 kilometri de oraşul Câmpeni şi aproximativ 2 kilometri de centrul comunei Vidra.

Cum ajungi la Vidra: Din Turda pe DN75, din Alba Iulia pe DN74, din Deva pe DN76, apoi pe DN75, din Albac pe DN75 spre Vadu Moţilor – baraj Mihoieşti spre comuna Avram Iancu pe DJ 762 până în Vidra. Accesul spre cascadă şi Dealul cu melci este semnalizat la marginea drumului judeţean. În zonă există mai multe pensiuni unde se poate obţine cazare la preţuri avantajoase. Ultima pensiune a fost inaugurată în 2015, se află în imediata apropiere a celor două obiective turistice şi a preluat denumirea ”Dealul cu melci”.

Citiţi şi:

Pluguşorul generaţiei lui Moş Gerilă. Propaganda comunistă de la momentul trecerii dintre ani

Crima perfectă de la Alba Iulia. Ucigaşul unei femei omorâte cu un topor în propria locuinţă, căutat de 16 ani

Mărturii cutremurătoare din Zarca Aiudului, închisoarea în care comuniştii au omorât sute de deţinuţi politici

„Cugireana“, cel mai lung tren de navetişti din Europa, transporta zilnic 7.000 de oameni la fabrica de armament

Revolta de la Cugir, din decembrie 1989: clădiri şi maşini incendiate, doi miliţieni linşaţi de mulţimea înfuriată

Discursul istoric susţinut de Corneliu Coposu în 1990 la Congresul Partidului Conservator britanic: „Vrem să integrăm biata noastră ţară în Europa“

Cele mai trăsnite recorduri româneşti: 3,3 kilometri de prezervative înnodate, 500 de metri de pizza, 19 tone de salată

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite