Cazierul şocant al interlopului Stripăru, fostul locotenent al lui Ioan Clămparu. Numărul uriaş de zile câştigate pe recurs compensatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul Marius Crăciun, zis Stripăru, fost locotenet al lui Ioan Clămparu, a beneficiat din plin de legea recursului compensatoriu. Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost liberat la termen, în februarie 2018, din Penitenciarul Arad unde executa o pedeapsă de aproape 8 ani de închisoare.

Marius Crăciun a fost adus în ţară, miercuri seară, sub escortă, cu o cursă aeriană care a aterizat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Crăciun - care este judecat la Tribunalul Sibiu într-un dosar de trafic de droguri de mare risc – a fost prins în Franţa, după ce. Stripăru fusese liberat din arest, de acceaşi instanţă, în iunie 2019, dar avea interdicţie să părăsească ţara.

Crăciun are în cazier atâtea infracţiuni încât, în total, ar fi trebuit să facă peste 20 de ani de puşcărie. A început de când era minor să conducă fără permis şi a continuat cu infracţiunile şi la maturitate. A ajuns pentru prima dată la închisoare în iulie 2009, la 24 de ani, şi a stat până în mai 2010. În prezent este cercetat sau judecat pentru infracţiuni cu violenţă sau trafic de droguri. Crăciun era unui dintre colaboratorii lui Ioan Clămparu, poreclit Cap de Porc, considerat de presa din Spania unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane. Clămparu execută în România o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Cazierul interlopului:

- 2 ani 10 luni şi 22 zile închisoare, prin sentinţa penală nr. 568/2009 a Judecătoriei Sibiu, (definitivă la 04.05.2010);

- 1 an închisoare, prin sentinţa penală nr. 107/2013 a Judecătoriei Avrig, (definitivă la 08.10.2013);

- 1035 zile închisoare prin sentinţa penală nr. 12/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, (definitivă prin  neapelare), sentinţă prin care s-a recunoscut hotărârea penală nr. 1Kls 7/15 pronunţată la data de 6 august 2015 de Tribunalul Landului Saarbrucken;

- 8 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 65/2016 a Tribunalului Sibiu;

- 1 an şi 5 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 624/2016 a Judecătoriei Sibiu (definitivă prin neapelare);

- 5 ani închisoare, prin decizia penală nr. 280/A/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, pedeapsă rezultată în urma contopirii a pedepselor de 4 ani închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, care a fost apoi sporită la 5 ani închisoare.

striparu aeroport

Stripăru pe aeroportul Otopeni, la sosirea în ţară

În 2017, Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia i-au recalculat, la cererea sa, perioada pe care trebuie să o petreacă la închisoare la 7 ani, 11 luni şi 9 zile. Cererile de liberare condiţionată i-au fost respinse pe motiv că nu a dat dovezi de îndreptare şi a săvârşit multe abateri disciplinare în penitenciar. Începând cu pedepsele executate din 2012, Stripăru a beneficiat de legea recursului compesatoriu. În total, acesta a primit peste 500 de zile de câştig ca urmare a legii promovate de vechea guvernare. 

Hotărârea Tribunalului Arad din ianuarie 2018 prin care s-a constatat că ultima cerere de liberare a rămas fără obiect: ”Petentul nu se află la prima analiză a comisiei, a mai fost discutat la Penitenciarul Aiud în data de 25.07.2017 şi amânat până la data de 24.07.2018, termen menţinut prin sentinţa penală nr. 798/02.08.2017 a Judecătoriei Aiud. Prin decizia penală nr.239/28.08.2017 a Tribunalului Alba s-a admis contestaţia formulată de către petent şi s-a redus termenul de rediscutare a situaţiei petentului după data de 24.04.2018. Comisia având în vedere faptul că petentul execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă, nu a dat dovezi de îndreptare a comportamentului şi de reintegrare socială – pe perioada executării pedepsei, a adoptat o conduită negativă, a săvârşit 11 abateri disciplinare, majoritatea foarte grave şi nu a fost niciodată recompensat, a propus rediscutarea dosarului la expirarea pedepsei în data de 05.02.2018.

În caracterizarea depusă la filele 24-25 dosar, la capitolul evaluare psihologică, se precizează că pe parcursul executării pedepsei au fost identificate dificultăţi periodice de adaptare la normele şi regulile instituţiei, concretizate prin sancţionarea repetată a petentului pentru diferite abateri disciplinare. În situaţiile puternic afectogene a prezentat reactivitate crescută, concretizată prin comportamente heteroagresive. Se concluzionează că, din cauza istoricului său comportamental antisocial se poate estima prezenţa unui potenţial infracţional. Comisia constituită la nivelul Penitenciarului Arad a apreciat că deţinutul poate fi eliberat doar la termen, adică la 05.02.2018”.

marius craciun striparu

”În această seară, o escortă a Poliţiei Române a preluat din Franţa şi a adus în ţară, un bărbat cercetat într-un dosar de trafic de droguri, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de Curtea de Apel Alba Iulia. În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Franţa, poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat, la data de 6 noiembrie a.c., o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 34 ani, din judeţul Sibiu. Acesta a fost arestat, în baza mandatului european de arestare, la data de 01.10.2019 în Lyon, ca urmare a schimbului de informaţii efectuat de Poliţia Română, prin intermediul Biroului SIRENE”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Română.

Citiţi şi:

 

Primarul care s-a amendat singur cu 1.000 de lei pentru că şi-a modificat ilegal acoperişul casei: „Nu puteam să rămân pasiv“

 

Cele mai dificile limbi din lume. De ce sunt foarte greu de învăţat japoneza, araba şi vietnameza

 

Curiozităţi vizuale din Cetatea Alba Carolina. Clădiri celebre reprezentate original de un artist în urmă cu un secol

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite