Ce infracţiuni mai comit românii în străinătate. Aventurile penale ale unui tânăr de 25 de ani în Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Blaj a fost arestat la Curtea de Apel Alba Iulia şi va fi predat unor autorităţi din Austria, unde este cercetat penal într-un dosar de furt.

”Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18.10.2018 de către Procuratura Korneuburg, Austria, pe numele persoanei solicitate Moroianu Ionel şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Austria. 

Constată că persoana solicitată Moroianu Ionel nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii şi a solicitat ca în situaţia în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie executată în statul solicitant, respectiv Austria. Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile începând cu data de 10.11.2018 până la data de 24.11.2018”; precizează Curtea de Apel.

Potrivit conţinutului mandatului european emis de autorităţile austriece, persoana solicitată a pătruns la data de 26 mai 2018, în localitatea Glaubendorf, prin forţarea unei ferestre în locuinţa unei persoane de unde a luat monede, bijuterii şi aparate electronice în valoare totală de circa 7.300 euro.

De asemenea, în perioada 2-3 august 2018, tânărul din Blaj este acuzat a pătruns, prin forţarea uşii balconului, în localitatea Wiesen într-o altă locuinţă de unde a luat unelte şi aparate electronice în valoare totală de 3.792 euro. Mai reţine că aceste fapte sunt incriminate ca infracţiune de furt grav prin efracţie, comis în componenţa unui grup infracţional. 

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că lăsarea în libertate a persoanei solicitate nu poate fi circumscrisă unor garanţii suficiente care să asigure prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare şi care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare. Concluzia ce s-a impus a fost aceea că se impunea arestarea provizorie a persoanei solicitate. În plus, pentru a se asigura  buna desfăşurare a procesului şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la executarea mandatului, instanţa a apreciat întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Referitor la luarea măsurii arestării preventive în vederea predării, Curtea consideră că natura faptelor pretins săvârşite, precum şi necesitatea asigurării desfăşurării cu maximă celeritate a procedurilor judiciare privind executarea mandatului european de arestare, impun luarea unei măsuri restrictive ferme, apte să ofere garanţii cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare austriece”, precizează Curtea de Apel.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite