Ce poţi vizita la Roşia Montană după pandemie. Zona este perfectă pentru trasee solitare în natură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situată în Munţi Apuseni, judeţul Alba, Roşia Montană este prima localitate minieră atestată documentar de pe întregul teritoriu al României, la începuturile sale fiind denumită Alburnus Maior. Zona este perfectă pentru călătorii solitare sau într-un număr care să asigure protecţie la pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus.

Roşia Montană este cunoscută, în cea mai mare parte, pentru resursele ei inestimabile de bogăţii naturale, de mai bine de 2000 de ani, de când Dacia încă nu avea să fie cucerită de Imperiul Roman. Odată cu trecerea timpului, istoricii, geologii şi arheologii au scos la iveală o sumedenie de descoperiri valoroase: locuinţe, galerii miniere, morminte, instrumente folosite în minerit, diferite inscripţii greceşti, etc.

În prezent, Roşia Montană atrage atenţia datorită frumuseţii sale naturale. Fiind răspândită pe versanţii văii Roşiei, a cărei apă are o culoare roşiatică datorată conţinutului bogat în oxizi de fier, Roşia Montană are un aspect ce se deosebeşte de mai toate zonele din ţară, înfrumuseţat, de asemenea, de culmile line ale dealurilor ce stau la umbră munţilor masivi pe care încă se mai ivesc semne ale unei îndelungate exploatări. 

Printre cele mai importante atracţii pe care le pot vizita turiştii în mica localitate “roşie” sunt, cu siguranţă, Galeriile Romane. Acestea sunt unele dintre cele mai vechi exploataţii miniere de pe Bătrânul Continent ce au accesul permis turiştilor. Complexul muzeal este împărţit în 3 secţiuni: Mina Albumus Maior, Muzeul Mineritului şi Curtea Minei. 

rosia montana

Muzeul Mineritului prezintă o expoziţie cu fotografii în care sunt surprinşi muncitori ai minei, hărţi geologice, unelte de minerit, roci, diverse obiecte ce aparţineau românilor şi machete ce înfăţişează Roşia Montană în diferite perioade ale existenţei sale. Un alt obiectiv turistic interesant este Muzeul Aurului Apusenilor, care prezintă exponate legate de istoria mineritului din Roşia Montană şi din Apuseni, în general. 

Totodată, vestigiile habitatului român de suprafaţă, în special necropolele, zonele sacre şi cele administrative, sunt obiective istorice care merită atenţia vizitatorilor. În localitate se găsesc, de asemenea, casele memoriale “Cloşca” din Cărpiniş, sat la Roşiei Montane, “Simion Balint” şi “Gheorghe Grita”, acestea putând fi văzute însă doar din exterior, neavând încă deschise porţile pentru turişti. De asemenea, pot fi vizitate bisericile vechi ale comunei, veritabile monumente ale istoriei locurilor.

rosia montana

În cele din urmă, se poate realiza un traseu la pas prin natura ferică din jurul comunei. Este cel mai bun mod de a explora şi de a învăţa despre istoria şi bogăţia acestui ţinut minunat, dar şi de a ajunge pe ce mai înalt vârf din zona, Vf. Rotunda, la cel mai mare lac din localitate, Tăul cel Mare, şi la Cariera Cetate, locul de unde s-a extras aur de mii de ani.

”Natură, linişte şi locuri cu privelişti deosebite. Porneşte în drumeţie pe potecile mai puţin umblate din zonă şi nu uita că cele mai speciale momente sunt dimineaţa devreme, atunci când se lasă ceaţa pe văile din Apuseni. Tăurile au fost construite pentru procesarea aurului, iar acum au devenit locuri de agrement ideale de ieşit la picnic (Tăul Ţarina), de a lenevi la soare (Tăul Brazi) sau de a te bucura de un apus de poveste (Tăul 'Inima')”, astfel arată îndemnul celor care promovează zona.

Citiţi şi:

Mega-licitaţia de 13 milioane de euro privind concesionarea celui mai mare centru de gestionare a deşeurilor din Transilvania, la a treia încercare

 

Un tânăr a jefuit o sală de jocuri ruşinat că îl vor certa părinţii după ce a pierdut banii la „păcănele“. Ce pedeapsă a primit

 

Aproape 790.000 de contracte de muncă sunt suspendate în România. Care sunt zonele cu cei mai mulţi angajaţi în şomaj tehnic

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite