Cele mai comune nedumeriri pe piaţa pieselor auto. Ce înseamnă OE sau OEM şi cât de bune sunt piesele „aftermarket“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe piaţa reparaţiilor de maşini există foarte multe discuţii şi dezbateri cu privire la piesele noi, originale şi cele aftermarket. Piesele originale sunt, în general, mai scumpe, ceea ce face să fie considerate mai bune din punct de vedere calitativ decât celelalte.

În plus faţă de dezbaterea privind piesele originale şi cele provenind din alte surse, mulţi nu înţeleg ce înseamnă indicativele uzuale OE, OEM şi AM.

OE - Original Equipment (Genuine): Este piesa originală folosită de producătorul auto când maşina a ieşid din uzină. Această piesă poate fi fabricată, sub contract, de un furnizor (cum ar fi Bosch, Hella, Mann-Filter, Valeo sau orice alt producător de piese auto), care produce piesa special şi exclusiv pentru modelul maşinii respective. Piesele originale vin, de obicei, ambalate de către producătorul auto (Mercedes-Benz, Audi, etc) direct de la furnizorul contractat (Bosch, Mann-Filter, Hella).

OEM - Original Equipment Manufacturer: Este denumirea dată de producătorul piesei auto care a fost montată de origine pe un vehicul. Acesta are dreptul de a produce aceeaşi piesă originală, ambalată în ambalajul propriu şi ştanţată cu logo-ul său (Bosch, Mann-Filter, Hella, Valeo, etc). Aici apar cele mai multe controverse, deoarece toţi ştiu marca vehiculului deţinut, dar nimeni nu ştie care este, de fapt, producătorul anumitor componente (casetă de direcţie, sistem de frânare, etc). În general, producătorii de piese auto nu beneficiază de marketing agresiv precum producătorii auto.

AM - Aftermarket: Este orice piesă care nu poartă logo-ul constructorului auto. Toate aceste piese sunt, însă, omologate de organismele internaţionale pentru a fi comercializate şi oferă un nivel de siguranţă ridicat. În funcţie de preţul şi notorietatea producătorului piesei, calitatea poate diferi, dar marja nu este concludentă în ceea ce priveşte siguranţa autovehiculului şi a ocupanţilor acestora, ci mai degrabă în ceea ce priveşte numărul de kilometri în care piesa se încadrează în parametrii de funcţionare impuşi.

Piesele de calitate echivalentă (Aftermarket) sunt certificate de autorităţile abilitate. Ele se potrivesc în momentul în care sunt instalate, sunt identice din punct de vedere al caracteristicilor şi standardelor cu cele originale şi au acelaşi nivel de calitate. Singura diferenţă este că nu sunt asamblate pe maşini în procesul iniţial de producţie. Distribuitorii de piese comercializează toate tipurile de repere: ”piese originale” (OE), ”piese de calitate echivalentă” (OEM) şi ”aftermarket” (AM). Produsele originale sunt comercializate atât de către reprezentanţele oficiale ale producătorilor de maşini, cât şi de către distribuitorii independenţi. Piesele echivalente sau aftermarket respectă standardele de calitate, dar au preţuri mai avantajoase, de aceea sunt vândute atât de reprezentanţe, cât şi de distribuitorii independenţi. 

Pe piaţa pieselor auto există, însă, şi bunuri contrafăcute. Identificarea unei piese contrafăcute este foarte dificilă când se face doar observarea cu ochiul liber. Există, totuşi, mici diferenţe de culoare, fonturi şi dimensiuni ale siglelor prezente pe produs. Un specialist poate observa mai uşor diferenţele. În cazul în care există suspiciuni privind autenticitatea unui produs, trebuie cerute documentele de provenienţă şi certificarea de conformitate a producătorului, dar şi a instituţiei competenente, respectiv Registrul Auto Român.

Citiţi şi:

Ce sunt indicii ROBOR, EURIBOR şi LIBOR şi cum afectează ratele în lei şi valută

Şi bătut şi cu banii luaţi. Incredibilele peripeţii judiciare ale ale unui fost primar din Alba

 

O femeie a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia din cauza lipsei de imunoglobuline

VIDEO Cum se reglează corect oglinzile retrovizoare la maşină. Ce reprezintă unghiul mort şi cum se poate anula

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite