Cele mai dramatice evadări din închisorile comuniste. Soarta crudă a deţinuţilor politici care au scăpat de la Aiud, Târgşor şi Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Aiud, una dintre cele mai temute închisori comuniste
Penitenciarul Aiud, una dintre cele mai temute închisori comuniste

Teroarea instaurată de regimul comunist după instalarea deplină în România a avut ca obiectiv şi arestarea arbitrară şi condamnarea la închisoare a mii de intelectuali. Temniţele securităţii au devenit locuri de reeducare pentru cei consideraţi „duşmani ai poporului“. Unii dintre aceştia au încrcat să evadeze din închisori, dar cei mai mulţi au sfârşit în faţa plutoanelor de execuţie.

Una dintre cele mai spectaculoase evadări a fost cea a aviatorul Tudor Greceanu, închis de comunişti în penitenciarul Aiud pentru că ar fi ajutat mai multe persoane să părăsească România. 

Tudor Greceanu a efectuat peste 800 de zboruri în spaţiul aerian inamic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a luptat atât pe frontul de Est, cât şi pe frontul de Vest şi a fostul primul român care a zburat cu avionul cu reacţie. Era considerat un adevărat erou, însă, o dată întors de pe front, preferă să-şi dea demisia, spunând că aceasta nu mai este armata pe care a lăsat-o în urmă.

Greceanu a plănuit evadarea din ”zarca” Aiudului împreună cu alţi doi deţinuţi, Gheorghe Spulbatu şi Valeriu Şirianu, timp de mai multe luni. 

Planul de la Aiud

Planul a fost pus în aplicare în noapte de 20 decembrie 1952, când au amplasat scare pentru ieşirea din

Imagine indisponibilă

penitenciar în cel mai puţin probabil loc – la jumătatea distanţei dintre două posturi de observaţie. Primul care a sărit peste gardul înalt de 5 metri al închisarii a fost Valeriu Şirianu, urmat de Spulbatu şi Greceanu. Cei trei au fost văzuţi de gardieni care au răspuns cu rafale de armă. Rănit la piciorul stâng, Tudor Greceanu a fost capturat lângă zidul închisorii chiar în noaptea evadării. După ce a fost prins, a fost ţinut 24 de ore în frig, fără îngrijire medicală, fără apă şi mâncare, pe întuneric. 

A fost dus apoi la Securitatea din Cluj pentru anchetă. Valeriu Şirianu a fost prins a doua zi pe malul râului Aiud leşinat din cauza rănilor şi a pierderilor mari de sânge. Gheorghe Spulbatu, care fusese grav rănit de trei gloanţe, a reuşit să ajungă la Copşa Mică într-un vagon de marfă. S-a ascuns în podul unei şuri, dar a fost denunţat la Miliţie şi a fost prins, fiind dus şi el la Securitatea din Cluj. În urma unui proces public desfăşurat la penitenciarul Aiud, cei trei au fost codnamnaţi la moarte.

Lui Tudor Greceanu (foto dreapta), pedeapsa i-a fost comutată la muncă silnică pe viaţă. Celorlalţi, datorită unui accident petrecut înainte de evadare soldat cu moartea unui om, le-a fost păstrată pedeapsa şi au fost executaţi în 2 septembrie 1953, undeva la marginea oraşului Aiud. Greceanu a supravieţuit anilor grei de închisoare, dar datorită suferinţelor îndurate a trebuit să îi fie amputat un picior. A decedat în anul 1994.

Prinşi şi condamnaţi la moarte

O altă evadare spectaculoasă a avut loc în 150 la închisoarea de la Târgşor. Planul pentru ieşirea din închisoare a fost pus la cale de don dintre deţinuţii ”reeducaţi”, Ioan Lupeş şi Petre Măzăreanu. Aceştia formau o echipă de lucru în atelierul de ţesătorie al penitenciarului şi au reuşit să scoată câteva cărămizi din peretele uneia dintre fostele camere ale elevilor poziţionate lângă atelier, care se afla afară spre câmp sau sat. În seara zilei de 6 noiembrie 1950, cei doi erau în schimbul doi şi au provocat un scurtcircuit, iar închisoarea a rămas în întuneric. Lupeş a fost primul care a reuşit să evadeze, dar, în ciuda întunericului, unul dintre soldaţi a observat o mişcare şi a tras spre zona respectivă. Auzind focul, Măzăreanu nu a mai îndrăzint să părăsească penitenciarul şi a rămas între războiele de ţesut din atelier. A doua zi s-au luat măsuri represive asupra tuturor deţinuţilor, fiind bătuţi şi închişi în celule, iar mâncarea din acea zi a fost anulată. Lupeş a fost fugar până în 1955. După eliberarea din 1954, Petre Măzăreanu a reluat legătura cu fostul său coleg de detenţie care era ascuns în zona Bacăului, ducându-i provizii. În urma unui denunţ, cei doi au fost prinşi şi condamnaţi la moarte pentru ”acte de teroare”. Au fost executaţi la 18 decembrie 1955 în penitenciarul Galaţi.

fagaras

Închisoarea Făgăraş şi poarta prin care au evadat trei deţinuţi în 1951

În seara zilei de 18 noiembrie 1951, deţinuţii Gheorghe Ignătescu, Gheorghe Ionescu şi Alexandru Popescu au reuşit să evadeze din penitenciarul de la Făgăraş, care funcţiona în incinta cetăţii din localitate. Cei trei au ieşit printr-o poartă descoperită întâmplător într-unul din ziduri. Aceasta dădea într-un tunel prin care se putea ajunge pe malul Oltului. Imediat ce s-a constatat lipsa acestora au început percheziţiile, cantitatea de mâncare a fost redusă, au fost interzise ieşirile în curte, precum şi dreptul la pachet şi la corespondenţă. Comandantul Tiberiu Lazăr a fost mutat disciplinar la colonia de muncă Peninsula. Cei trei deţinuţi au fost prinşi după câteva luni de la evadare şi au primit condamnări suplimentare. (Sursa: Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighetu Marmaţiei)

Citiţi şi:

În Cetatea Alba Carolina, preţuri ca la Roma. O trăsură de epocă folosită pentru comerţ alimentar, închiriată cu 7.000 de euro pe lună

VIDEO Doi tineri suspectaţi de consum de droguri, găsiţi de poliţie şi filmaţi într-un parc din Alba Iulia

 

Amendă de 50.000 de lei aplicată constructorului lotului 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda pentru depăşirea nivelului de zgomot 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite