Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: cetăţi, castele, peşteri şi chei care îţi taie răsuflarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Alba deţine câteva locuri deosebit de apreciate de turişti, atât în natură, cât şi în domeniul patrimoniului. Munţii Apuseni şi Munţii Sebeşului oferă destinaţii spectaculoase, în timp ce recentele investiţii au transformat zona istorică din Alba Iulia într-un muzeu în aer liber. Cetăţi, peşteri, chei, castele sau mănăstiri constituie bogăţia acest colţ de ţară, numărându-se printre cele mai frumoase locuri din judeţul Alba.

1. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Cetatea Alba Carolina

Fără îndoială, principala atracţie turistică a judeţului este acum Cetatea Alba Carolina. Modernizată şi restaurată prin investiţii de zeci de milioane de euro, Cetatea bastionară Vauban atrage mii de turişti care vin să vadă minunăţia de la Alba Iulia şi să participe la evenimentele organizate aici. Monumentul istoric are organizate mai multe trasee turistice, iar cei interesaţi pot să parcurgă Traseul celor Trei Fortificaţii, Traseul Porţilor, Traseul Neamului Românesc, Traseul Sudic, Traseul Estic sau Traseul Nordic.

În plimbarea pe aceste trasee, turiştii se vor întâlni cu soldaţi îmbrăcaţi în uniforme militare austriece. De asemenea, cei curioşi pot lua parte şi la ceremonia de schimbare a gărzii Cetăţii care are loc în fiecare zi la ora 12.00. Cu puţin noroc, turiştii pot să facă cunoştinţă şi cu spectaculoasa Gardă Romană de la Apulum şi cu războinicii daci, prezenţi la festivaluri şi evenimente cu specific istoric, dar nu numai. Spectacolul organizat de cele două trupe are loc în fiecare vineri la ora 19.00, lângă Poarta a IV-a. Cetatea Alba Carolina a „asistat” la multe momente istorice, dintre care cele mai importante pentru români sunt ”supliciul” eroului naţional Horea şi Marea Unire de la 1918. De 300 de ani a rămas un simbol al Transilvaniei.

image

2. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Cetatea ţărănească de la Cîlnic

La aproximativ 30 de kilometri de Alba Iulia se află Cetatea Cîlnic, monument aflat în patrimoniul UNESCO. Cu doar 50 lei pe noapte turiştii pot beneficia de o cameră locuibilă chiar între zidurile cetăţii. Cetatea este unul dintre cele mai bine conservate monumente din Transilvania, are o formă rectangulară şi a fost construită ca resedinţă a contelui Chyl de Kelling la jumătatea secolului al XIII-lea. 

image

În interior pot fi vizitate cele 3 turnuri (Turnul Porţii, Turnul Donjon şi Turnul Slăninii). Întreg complexul medieval mai cuprinde, pe lângă cetate, şi Biserica Evanghelica dar şi casa parohială. La Cîlnic se ajunge pornind din Sebeş spre Sibiu pe DN1, iar după 10 km de mers se face dreapta pe DJ 106F şi nu departe se zăresc turnurile cetăţii. Programul de vizită este permanent, iar doritorii pot să facă un tur al cetăţii plătind preţul de 5 lei pentru adulţi, 2,5 pentru elevi, studenţi şi pensionari iar taxa foto este de 7 lei.

3. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă

Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă a fost construit în secolul al XVII-lea în stilul renaşterii franceze. Situat la mijlocul distanţei dintre Târnăveni şi Blaj, pe malul Târnavei Mici, castelul a avut mai multe utilizări pe parcursul anilor. De la grădină, închisoare, cantină, carmangerie şi până la secţie de şampanizare. Construit după modelul castelului Chambord din Franţa, construcţia a suferit mai multe schimbări în timp, însă numele construcţiei vine de la cel căruia îi aparţinea domeniul la acea vreme, fratele principelui Transilvaniei, István (Ştefan) Bethlen. 

image

În prezent imaginea castelului este asociată cu vinurile de Jidvei, deoarece, după 1989, castelul a fost retrocedat familiei Haller care l-a vândut deţinătorilor firmei de vinuri Jidvei. În anul 2003 au început lucrări de restaurare, iar proprietarul a ales să păstreze vechile trăsături ale celor două stiluri renascentist şi baroc, iar în interior s-au adăugat elemente ce creează ambianţa medievală din vechile castele. Castelul nu este deschis vizitatorilor, dar se pot face degustări pentru grupuri organizate. Pentru cei care doresc să ajungă la Cetatea de Baltă pentru a vedea acest castel trebuie precizat faptul că această localitate este situată pe drumul judeţean DJ 107, la 15 km de Târnăveni şi 21 km de Blaj.

4. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Satul Rimetea şi Piatra Secuiului

Satul Rimetea este un loc unde se poate vedea un peisaj unic în lume, cu case albe şi ferestre verzi care, fiind neschimbate de sute de ani, atrag foarte mulţi turişti în fiecare an. Rimetea va ajunge în patrimoniul UNESCO, după ce toate procedurile administrative  vor fi finalizate. Special la acest sat care are o populaţie majoritară de origine maghiară este faptul că din cele 300 de case mai mult de jumătate dintre acestea îşi păstrează culoarea albă specifică secolului XIX.

image

În anul 1870, un incendiu puternic a distrus toate casele, dar minerii de aici au reuşit în câţiva ani să le reconstruiască. În 1999 comuna a fost distinsă cu premiul „Europa Nostra“ al Comisiei Euopene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Totodată, în 2012, Rimetea a fost inclusă pe lista celor mai frumoase sate din România. Satul este străjuit de masivul Piatra Secuiului, care dă un farmec în plus zonei din Munţii Trascău.

5. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Pământurile rele de la Râpa Roşie

Râpa Roşie este cu siguranţă una dintre frumuseţile judeţului Alba, un loc despre care nu se ştiu lucruri foarte multe. Aflată la doar 3 kilometri de Sebeş, Râpa Roşie are milioane de “riduri” roşii, care se pot vedea din satelit. Acesta este locul ideal pentru iubitorii de aventuri cu parapanta. Râpa s-a format prin eroziunea apei asupra solului, care a provocat, în timp, alunecări de teren masive. Rezervaţia geologică uimeşte prin decorul de statui şi frontoane rozalii. Unicitatea este dată de alternanţa argilelor roşii cu gresii cenuşii, alcătuite în formaţiuni slab cimentate.

image

Pe lângă decorul special pe care îl oferă râpa, poate fi admirat şi peisajul floral, cu specii protejate de lege şi fauna. Aici se află şi o peşteră denumită Gura Hoţilor, unde ar fi fost ascunsă o comoară furată de la o bancă din Sebeş. Autorităţile au prins un suspect, dar din lipsă de probe a fost eliberat. După ce a scăpat, suspectul a plecat în America de unde a trimis mari sume de bani familiei. Lângă Râpa Roşie, în terenul mlăştinos al albiei Secaşului, a fost descoperit scheletul fosilozat al unui dinozaur carnivor numit „Velociraptor” sau „Balaurul bondoc”, după forma sa ca a unui curcan. Tot lângă Sebeş, au fost găsite urmele unui alt dinozaur, lung de 10 metri, Maghiarosaurus. Râpa Roşie se găseşte la ieşire din Sebeş spre Daia Română, unde se face stânga pe lângă unitatea militară. Deşi drumul este accidentat, este accesibil pentru orice maşină. 

6. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Gheţarul de la Scărişoara

Peştera Gheţarul de la Scărişoara deţine al doilea gheţar subteran ca mărime din lume şi se bucură de o mulţime de vizitatori. Vechi de peste 4.000 de ani, gheţarul are o grosime de 22 de metri şi este lung de 400 de metri. Principalul motiv pentru care merită vizitat Gheţarul de la Scărişoara este aventura de a coborî în adâncuri. Temperatura scade considerabil, iar turiştii sunt sfătuiţi să se îmbrace gros, chiar dacă afară este vară. Accesul se face printr-un aven de 48 de metri adâncime, de până la 60 de metri diametru. 

image

Declarată ca prima peşteră monument al naturii din România în 1938, peştera are ca atracţii Sala Mare dar şi Biserica, o sală ornamentată cu stalagmite de gheaţă. Pentru a ajunge la peşteră se porneşte din centrul comunei Gârda de Sus, la dreapta, pe drum asfaltat, apoi la prima intersecţie la stânga, pe un drum pietruit şi, după maxim 2 km de mers, înainte de a intra în sat se desprinde un drum asfaltat la dreapta, care urcă în serpentine spre Gheţar. După aproximativ 8 kilometri, ajungeţi pe platoul Gheţar, unde puteţi lăsa maşina în parcare şi mai mergeţi aproximativ 400 de metri pe jos până la intrarea amenajată, într-un peisaj montan feeric.

7. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Cheile Rîmeţului şi Mănăstirea Rîmeţ

Cheile Rîmeţului reprezintă cel mai mare obiectiv natural al părţii centrale a Munţilor Trascăul. Accesul se face pe drumul judeţean asfaltat care pleacă din Teiuş, cale de 18 km până la Mănăstirea Rîmeţ. Apoi, se continuă pe drumul pietruit încă 4 km. Datorită reliefului, cheile se pot parcurge doar prin traversarea pe cursul apei, pe timpul verii. Pe prima porţiune există o amenajare cu bride şi cabluri de oţel care permit vizitarea cheilor pe timp de vară până la celebrul portal al cheilor şi până la porţiunea numită „la cuptor”. De aici încolo, vizitarea cheilor presupune traversarea pe cabluri suspendate şi pe firul apei, în unele porţiuni apa ajungând până la 2 m adâncime.

image

Tot în această zonă se află şi un lăcaş plin de spiritualitate în mijlocul naturii, Mănăstirea de la Rîmeţ. Aceasta este unul dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe din Transilvania, fiind construită undeva înainte de anul 1377. Este un monument arhitectural unic, având doar două intrări în altar, una ţinând loc de uşi împărăteşti, iar cealaltă de uşi diaconeşti. Situată în Muţii Trascăului, pe lângă râul Geoagiului, într-un loc numit „Valea Mănăstirii”, străjuită de stânci impresionante, bisericuţa cu hramul “Izvorul Tămăduirii” ţine ascunse în ziduri destul de multe taine. Se cunoaşte cu precizie că al treilea strat de fresce de pe zidurile interioare a fost pictat de Mihu de la Crişul Alb, în 1377. Acest element face din lăcaş unul dintre puţinele biserici româneşti de piatră databile, poate, în secolul XIII. În anul 1982 a fost sfinţită piatra de temelie a unei noi biserici. Noul lăcaş uimeşte prin migala execuţiei ornamentale, de la capitelurile corintice ale coloanelor şi ancadramentele uşilor cu motive neobrâncoveneşti, la faţadele împodobite cu brâuri sculptate sub forma unei funii, de jur-împrejurul bisericii. 

8. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Cheile Runcului şi Rezervaţia Scăriţa-Belioara

La poalele Muntelui Mare (1.826 de metri), în comunele Poşaga şi Ocoliş, din judeţul Alba, începând de la valea râului Arieş până la rezervaţia Scăriţa-Belioara, regăsim chei spectaculoase, peşteri neumblate şi grote în care s-au ascuns în anii ’50 luptătorii anticomunişti. Oamenii locurilor folosesc încă agricultura tradiţională şi au ca ocupaţie principală creşterea animalelor. Zona este virgină din punct de vedere turistic, chiar dacă se află la câţiva paşi de civilizaţie. Până la cele mai apropiate localităţi urbane, Turda şi Aiud, sunt aproximativ 50 de kilometri. Din acest punct de vedere, accesul nu este o problemă, existând drumuri bine întreţinute până la baza masivelor cu trasee turistice. Se ajunge aici pe Drumul Naţional 75, Turda-Câmpeni, pentru cei care vin dinspre Cluj sau Ţara Moţilor, şi pe drumul judeţean Aiud-Buru, pentru accesul dinspre Alba Iulia.  

image

Farmecul zonei începe cu Cheile Runcului şi Cheile Pociovaliştei de la Ocoliş. Relieful acestora este unul pitoresc, cu pereţi înalţi, aproape verticali. Cheile au fost create în sute de mii de ani de pârâul Runc, prin masivul calcaros Vultureasa. O excursie până în vârful Cheilor Runcului oferă imagini unice, până la Roşia Montană. Este o zonă sălbatică de o frumuseţe rară. 

9. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Valea Frumoasei

Valea Frumoasei din Munţii Sebeşului are aceeaşi frumuseţe, aceeaşi apă rece de izvor, acelaşi aer curat bine oxigenat şi aceleaşi păduri verzi de acum sute de ani, care încântă fiecare om care vizitează acest colţ de lume. Valea Sebeşului, cunoscută in zona superioară şi sub numele de Valea Frumoasei, este situată în sudul Transilvaniei, în partea centrală a Carpaţilor Meridionali, în porţiunea unde aceştia prezintă cea mai mare lăţime (grupa Şureanu-Parâng-Lotrului). Este încadrată la vest de munţii Şureanu şi culoarul Mureşului, de munţii Lotrului la sud, de munţii Cindrel şi de depresiunea Apoldului în est, iar la nord de podişul Secaşelor. 

image

Peisajele cu totul aparte te încântă la tot pasul, iar aerul rece şi pădurea verde îţi dau senzaţia că te afli într-un colţ de rai. Te convingi de asta imediat după ce ieşi din localitatea Petreşti şi urci spre Munţii Sebeşului. Zona e sălbatică, necucerită încă, plină de neprevăzut: văile adânci, cascade la tot pasul, poieniţele retrase şi traseele secrete printre munţii întortochiaţi. Pe Valea Frumoasei se poate ajunge cu maşina, pe DN 67, pornind atât din Sebeş înspre Oaşa, făcând stânga de-a lungul barajului, apoi din nou la stânga după ce treci de ultimul viaduct peste lacul Oaşa, cât şi din direcţie opusă din Novaci – Gorj sau chiar din Vâlcea. Pe hartă, rezervaţia apare undeva în sud-estul Munţilor Şureanu, la limită cu Munţii Lotrului şi cu Munţii Cindrelului.

10. Cele mai frumoase locuri din judeţul Alba: Peştera Huda lui Papară şi Masivul Bedeleu

Peştera Huda lui Papară din Masivul Bedeleu este una dintre cele mai spectaculoase din Munţii Apuseni. Din păcate, din cauza distrugerii sistemului de acces, nu mai poate fi vizitată în interior de câţiva ani. Cu toate acestea, peisajul sălbatic şi spectaculos al zonei face ca peştera să fie o destinaţie turistică pentru mii de persoane în fiecare an. Peştera cumulează toate superlativele pentru grupa Munţilor Trascău din Apuseni: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase excentrite (stalactite crescute strâmb) şi cu cel mai mare depozit de chiropterit (excremenete de lilieci) din România.

image

Accesul spre peşteră este destul de facil şi se poate realiza atât ”per pedes” cât şi cu maşina. Pe jos se pleacă din satul Sălciua de Jos, din DN75, şi se urmează o cărare apoi drumul pietruit. Se ajunge ţn satul Sub Piatra în circa 1 oră şi jumătate. Cu autoturismul drumul durează circa 30 de minute şi are ca punct de plecare tot DN75, dar din centrul comunei Sălciua. În zonă există trasee turistice de acces şi din zona de sud a Munţilor Trasăcu, dinspre comunele Rimetea şi Ponor. 

FOTO Comorile virgine de pe Valea Runcului, din Munţii Apuseni - povestea de vis a unuia dintre cele mai frumoase locuri din România

FOTO VIDEO Ierni de poveste la Gârda de Sus. Peisaje de vis în ”centrul turistic” al Apusenilor

FOTO VIDEO Legende şi spectacol în Apuseni: cum se îndeplinesc dorinţele „La Brazi“ şi ce ascund peşterile adânci

FOTO VIDEO Valea Frumoasei, raiul descris în povestirile lui Mihail Sadoveanu

Cele mai frumoase trasee montane din Alba: Cheile Râmeţului şi Gheţarul de la Scărişoara

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite