Cele mai spectaculoase peşteri din România. Grote uriaşe şi gheţari subterani care impresionează vizitatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peştera Urşilor este una dintre cele mai spectaculoase din România
Peştera Urşilor este una dintre cele mai spectaculoase din România

România deţine aproximativ 12.000 de peşteri, plasându-se printre primele ţări din Europa în ceea ce priveşte numărul şi diversitatea acestora. Puţine dintre acestea sunt, însă, amenjate pentru a putea fi vizitate.

Multe dintre peşterile din România se disting prin unicitatea formaţiunilor carstice şi prin lungimea mare a galeriilor.

Printre cele mai cunoscute din România este Peştera Urşilor. Se află la o altitudine joasă, de aproximativ 500 metri, în judeţul Bihor. Lungimea ei este de mai bine de 1,5 km, iar numele îi provine de la fosilele de urşi ce au fost găsite aici, datând de acum 15.000 ani. Este o peşteră amenajată cu multă grijă, întreţinerea ei făcându-se regulat. Spectaculoase sunt aici formaţiunile de stalagmite şi stalagtite. Se poate vizita în grupuri, însoţite de ghizi care lucrează pentru administraţia peşterii.

Peştera Gheţarul de la Scărişoara este un loc care trebuie văzut de toţi cei care sunt turişti în Apuseni. Este un loc de o frumuseţe deosebită, care confirmă încă o dată că ţara noastră este deţinătoarea unora dintre cele mai preţioase comori naturale. Datorită frumuseţii sale, aceasta a fost propusă din partea României la preselecţia pentru „Cele 7 minuni ale lumii”. Situată la o altitudine de 1165 m, peştera are o lungime de peste 700 m şi o diferenţă de nivel de 105 m. Mai mult decât atât, această minune a naturii găzduieşte unul dintre cele mai mari blocuri de gheaţă subteran din lume. Din acest motiv, Gheţarul de la Scărişoara este prima peşteră din România declarată monument al naturii, în anul 1938.

Pestera Scarisoara FOTO 123 RF

Gheţarul de la Scărişoara

Peştera Huda lui Papară este o altă peşteră celebră din Apuseni. Numele peşterii înseamnă Adăpostul conducătorului, trimiţând astfel la posibilitatea ca aceasta să fie peştera din Trascău în care s-ar fi ascuns Zamolxis, zeul dacilor. Ceea ce face ca această peşteră să fie atât de specială este mulţimea superlativelor pe care aceasta le deţine. Este grota cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din România. Din păcate, sistemul de acces în peşteră a fost distrus, iar accesul a devenit imposibil pentru turişti.

Imagine indisponibilă

Peştera Muierii

Peştera Muierii, aflată în comuna Baia de Fier din judeţul Gorj a fost sculptată în calcar de către râul Galbenul cu foarte mult timp în urmă, fiind totodată şi prima peşteră electrificată din România, în anul 1963. Cu o lungime de 7 km şi o dispunere pe 4 niveluri, Peştera Muierii este formată dintr-o multitudine de camere şi de formaţiuni de o frumuseţe deosebită, dintre care amintim Vălul Muierii, Cascadele Împietrite, Sala Turcului şi Galeria Urşilor. Denumirea cavernei este legată de o legendă care spune că în trecut, atunci când barbaţii plecau să apere ţara, femeile îşi luau copii şi se adăposteau aici, unde ramâneau ascunşi până la întoarcerea bărbaţiilor.

focul viu

Focul Viu

Peştera Focul Viu este o altă minune naturală a ţării noastre, situată în Parcul Naţional Apuseni, in judetul Bihor, la o altitudine de 1.165 metri. Cunoscută în vechime şi sub denumirea de Peştera Eschimoşilor, grota este alcătuită din două săli. Sala Mare are 68 de metri lungime şi 46 m înălţime şi adăposteşte un un impresionant bloc de gheaţă fosilă (al treilea gheţar ca mărime din România, după Gheţarul Scărişoara şi avenul Bortig) şi trunchiuri de copaci care au căzut prin fereastra din boltă şi au rămas "imortalizate" în masa gheţarului. Privitorul nu poate rămâne decăt vrăjit la vederea gheţarului, asupra căruia razele soarelui se răsfrâng într-un fel unic, provocând reflexii scânteietoare, ce dau impresia că blocul de gheaţă arde la propriu.

cetatile ponorului

Cetăţile Ponorului

Peştera Cetăţile Ponorului este una dintre peşterile cu care se mândresc apusenii. Prin interiorul ei trece şi un râu care provine de la Lumea Pierdută şi ajunge şi la Peştera Caput. Este considerată de către specialişti ca fiind grota cu cel mai grandios fenomen carstic din România. Situată în Munţii Piatra Craiului. Peştera Vântului adăposteşte cel mai mare labirint subteran din România. Aceasta a fost declarată cea mai mare peştera din ţară, acoperind 52 de km. Numele i s-a atribuit tocmai din cauza vânturilor puternice care şuieră prin ea, pe care le vom simţi mai mult la intrarea în peşteră.

Peştera Ialomicioara este o "văgăună" ascunsă în inima Masivului Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Peşterii de pe Valea Ialomiţei. Aceasta apare pentru prima dată în documentele oficiale la finele secolului al XVIII-lea, dar este un loc de care se leagă numeroase legende locale şi evenimente istorice. O vom găsi la o altitudine de 1.600 m, iar ceea ce o face deosebită este faptul că în interiorul acesteia se află o bisericuţă.

Constanţa. Peştera Limanu - cea mai lungă din Dobrogea Foto alpinet.org

Peştera Limanu

Peştera Limanu se află în Dobrogea şi are o lungime de aproximativ 3,4 km, fiind cunoscută pentru legendele ce se tot spun despre acest loc, cum că galeriile ei s-ar întinde până în Bulgaria sau Turcia sau că aici se ascundeau oamenii când erau cotropiţi, chiar din vremea geto-dacilor. Alţii spun că aici s-ar afla şi nenumarate comori. Peştera adăposteşte o faună diversă: şerpi, dihori, broaşte ţestoase, lilieci.

Citiţi şi:

 

VIDEO A început procesul recidivistului care a tâlhărit o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia. Ce daune solicită victima agresiunii care a şocat România

 

Dilema unui judecător care a hotărât pedeapsa pentru o crimă: premeditare, provocare sau conflict spontan. Motivarea deciziei de la Tribunalul Alba

 

Şoferii din Alba Iulia scapă de taxarea parcărilor publice. Prefectul a contestat în instanţă regulamentul aprobat de Consiliul Local

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite