Centre rezidenţiale pregătite în Alba pentru copiii ai căror părinţi ar fi infectaţi cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
femeie masca foto pexels

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba a identificat şi pregătit două centre rezidenţiale pentru copiii din judeţul Alba, în cazul impunerii separării acestora de părinţi.

Situaţia s-ar putea impune în cazul separării copiilor de părinţii spitalizaţi în regim de urgenţă ca urmare a îmbolnăvirii cu COVID-19, iar copiii/copilul sunt asimptomatici sau sănătoşi.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, DGASPC Alba va prelua copilul/copiii, la recomandarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, în situaţia în care nu a fost identificată niciun fel de alternativă în familia restrânsă, familia lărgită, la rude, la cunoştinţe, care să poată îngriji temporar, pe o perioadă determinată de timp aceşti copiii.

În cadrul celor două centre rezidenţiale copiilor le vor fi asigurate de către DGASPC Alba, pe toată perioada separării de familie, prin intermediul personalului de specialitate: asistenţă medicală, sprijin psihologic de specialitate, alimentaţie şi toate condiţiile necesare, până la însănătoşirea şi externarea părinţilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite