Cioban arestat pentru tentativă de omor în Alba după ce şi-a înjunghiat cu un cuţit colegul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 29 august 2015, luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 de ore şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Lupşa Florin, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În aceeaşi zi, urmare propunerii formulate de către procuror,  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă.

”În fapt, s-a reţinut că, în data de 27.08.2015, în jurul orelor 2200, inculpatul Lupşa Florin, în timp ce se afla la o stână situată pe raza satului Feisa, comuna Jidvei, jud. Alba, pe fondul unui conflict spontan cu persoana vătămată M.A.C., i-a aplicat acesteia o lovitură cu un cuţit în partea stângă a hemitoracelui, cauzându-i leziuni corporale grave care i-au pus acesteia viaţa în pericol. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba”, se afirmă în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Potrivit IPJ Alba, a data de 27.08.2015, în jurul orelor 22.35, poliţiştii Postului de Poliţie Jidvei au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că la o stână situată pe raza localităţii Feisa, între doi îngrijitori de animale, a avut loc o altercaţie. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că, în jurul orelor 22.10, între L.F., de 29 de ani din comuna Jidvei şi M.A.C., de 30 de ani, din aceeaşi comună, a avut loc un conflict spontan, împrejurare în care primul l-a lovit cu un briceag, în zona hemitoracică, pe M.A.C. Victima a fost transportată la spitalul din Blaj unde a primit îngrijiri medicale, în prezent starea lui fiind stabilă. 

În timpul conflictului, victima a suferit, potrivit concluziilor preliminare formulate de către medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, o plagă înjunghiată care este de natura celor care pun în primejdie viaţa şi care necesită, pentru vindecare, un număr de 16 – 18 zile de îngrijiri medicale. 

”Teroristul” din Aiud, trimis în judecată. Ciprian ”Corco” Maxim este acuzat de lovire şi distrugere

 

Doi tineri cercetaţi după ce au fost prinşi căutând obiecte de patrimoniu într-o cetate dacică din Alba

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite