Consecinţele grave ale stopării Roşiei Montane din drumul spre Patrimoniul Mondial. „Sunt angajamente pe care Statul Român le calcă în picioare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peisaj spectaculos din situl istoric Roşia Montană FOTO Casa Petri Roşia Montană
Peisaj spectaculos din situl istoric Roşia Montană FOTO Casa Petri Roşia Montană

Stoparea procesului de înscriere a sitului istoric de la Roşia Montană pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de către Guvernul PSD-ALDE condus de Viorica Dăncilă, va avea consecinţe negative greu de imaginat pentru comunitatea din Munţii Apuseni, dar şi pentru patrimoniul istoric românesc.

Pentru prima dată în istorie, un stat opreşte procedura de clasificare a unui sit, în condiţiile în care Roşia Montană avea propunere de includere pe lista Patrimoniului Mondial, în regim de ”urgenţă”. Au mai existat, în trecut, situaţii de retragere, dar acest lucru s-a întâmplat doar în cazul în care organismele UNESCO au propus respingerea înscrierii şi nu s-a mai dorit să se ajungă în faţa comitetului. Întâlnirea membrilor Comitetului Patrimoniului Mondial, unde ar fi urmat să fie luată în discuţie propunerea privind Roşia Montană, va avea loc la la începutul lunii iulie, în Bahrain.

Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, a afirmat că instrucţiunea pe care a primit-o de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, a fost stoparea evaluării şi organizarea unei întâlniri între o delegaţie din partea unor ministere de la Bucureşti şi un reprezentant al Patrimoniul Mondial. Întâlnirea a avut loc recent la Paris, urmând ca reprezentanţii UNESCO să ofere un răspuns în zilele următoare. 

Ce spune forul profesional UNESCO

”În urmă cu o lună ICOMOS, forul profesional al UNESCO, a confirmat că Roşia Montană are toate atributele pentru a putea fi inclusă în Lista Patrimoniului Mondial. Nu s-a mai întâmplat nicăieri, vreodată, ca un Guvern să formuleze o cerere pentru blocarea dosarului. Este confirmarea faptului că PSD-ALDE vor să meargă înainte cu proiectul minier, că urmăresc o înţelegere cu Gabriel Resources”, a spus Roxana Pencea – Brădăţan, director fondator al Mining Watch Romania. La rândul său, arhitectul Şerban Sturdza, vicepreşedinte al fundaţiei Pro Patrimonio afirmă că este un fapt fără precedent, ale cărui implicaţii sunt deosebit de grave.

”Vorbim despre relaţii internaţionale, angajamente diplomatice, pe care Statul Român le calcă în picioare. În egală măsură, consecinţa acestui gest necugetat este una cu implicaţii adânci în comunitatea din Roşia Montană, pentru perspectivele sale de a avea un viitor bazat pe o dezvoltare sustenabilă în care resursa umană şi culturală să primeze şi nu bazat pe distrugere”, spune Şerban Sturdza. 

Imagine indisponibilă

Dosarul pentru înscrierea ”Peisajului Minier Roşia Montană” pe lista UNESCO a fost transmis forului mondial de la Paris la iniţiativa fostului ministru al Culturii, Corina Şuteu, în ianuarie 2017. Faptul că în doar 1 an şi jumătate s-a ajuns cu o propunere pozitivă de includere a sitului istoric din Apuseni pe lista Patrimoniului Mondial reprezintă o situaţie excepţională ilustrată, în primul rând, de valoarea istorică a zonei. ”Peisajul Minier Roşia Montană conţine cel mai semnificativ, extins şi diversificat tehnic complex subteran al minelor de aur romane cunoscut în prezent în lume”, este una dintre concluziile raportului oficial al forului profesional al UNESCO. 

Imagine indisponibilă

Procesul de arbitraj de la Washington

Motivaţia stopării procedurii de către Guvern este faptul că prezenţa Roşiei Montane pe lista Patrimoniului Mondial ar afecta procesul de arbitraj internaţional deschis de Gabriel Resources la Tribunalul de Arbitsraj din Washington. Compania solicită Statului Român daune de 4,4 miliarde de dolari pentru că nu a luat o decizie în legătură cu proiectul minier privat propus în Munţii Apuseni. Tribunalul ar urma să pronunţe o hotărâre în prima parte a anului 2020.

”Dosarul pentru includerea Roşiei Montane pe Lista Indicativă a României pentru UNESCO a fost pregătit înainte de începerea procesului de arbitraj intentat de Gabriel Resources. Prin urmare, Tribunalul arbitral nu avea temei să considere o potenţială includere a Roşiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial drept măsură de reprimare luată de statul român la adresa proiectului investiţional al companiei Gabriel Resources. Decizia va fi luată de organele în drept ale UNESCO şi strict în temeiul Convenţiei Patrimoniului Mondial. O includere a Roşiei Montane în lista UNESCO ar întări apărarea Statului român în proces, având în vedere că vorbim de o decizie luată de UNESCO, nu de reprezentanţii României”, a afirmat Dr. Marcos A Orellana, profesor la George Washington University School of Law.

Imagine indisponibilă

Braconierii aurului de la Roşia

Amânarea luării unei decizii înseamnă şi ”încurajarea” hoţilor care intră ilegal în galeriile miniere şi exploatează aur. IPJ Alba are în lucru un dosar penal după o explozie ce a avut loc într-o galerie minieră, în 18 mai 2018. Un bărbat care căuta aur a suferit răni grave, rămânând fără două degete de la o mână şi cu afecţiuni la faţă. În timpul verificărilor efectuate în interiorul galeriilor, au fost găsite scule performante folosite de braconierii de aur, respectiv picamer, generator de curent, o bandă cu trepidaţii şi chiar explozibil. Cei care exploatau aurul ilegal urcau spre galerii, fie prin zona Corna, fie pe Valea Seliştei. Intrau în subteran prin gurile de aerisire, care nu au fost blocate după oprirea exploatării industriale.

Proteste faţă de decizia Guvernului

Reacţie la decizia Guvernului este un protest organizat de comunitatea ”Salvaţi Roşia Montană”, care va avea loc astăzi, de la ora 18.00, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, sub sloganul ”Roşia Montană, ultima picătură: Vor să blocheze dosarul UNESCO”. Proteste similare sunt programate şi în alte oraşe din ţară. De asemenea, a fost iniţiată o campanie online ”Dear UNESCO, Save Roşia Montană”, adresată Comitetului Patrimoniului Mondial, care a adunat peste 10.000 de senături în mai puţin de 24 de ore. Iniţiatorii susţin că numărul semnăturilor vor fi comunicate săptămânal organismului de la Paris.

Citiţi şi:

 

Guvernul a oprit procedura privind includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. Motivul: procesul de arbitraj cu Gabriel Resources

Cum se pot combina culorile pentru nuanţe ieşite din comun. Teoria cercului cromatic şi combinaţiile dintre culori

S-a semnat contractul pentru Monumentul Unirii de la Alba Iulia. Sculptorul Mihai Buculei va primi peste 10 milioane de lei

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite