Corina Muntean, campioană naţională la culturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Muntean face sport de performanţă
Corina Muntean face sport de performanţă

Corina Muntean este multiplă campioană naţională la powerlifting, vicecampioană şi campioană naţională la culturism. Delicată şi subţirică, dar foarte puternică, Corina Muntean are rezultate deosebite în culturism şi powerlifting. Practică aceste două discipline sportive de mai bine de cinci ani.

Profil:
Data naşterii: 27 decembrie 1988, Alba Iulia
Educaţie: studentă anul II la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
Starea civilă: necăsătorită, un frate

A fost vicecampioană naţională în urmă cu doi ani şi campioană naţională în 2008, la culturism. Primul ei antrenor a fost chiar fratele său, Claudiu, mai mare cu 12 ani, sportiv şi el de performanţă, dar nu cu rezultatele sorei sale. „Claudiu şi-a dat toată silinţa să pot realiza ceea ce lui i-a fost foarte greu şi e foarte mândru de mine“, spune Corina. În prezent, se antrenează cu Ovidiu Pănăzan şi s-a axat mai mult pe powerlifting obţinând performanţe de excepţie. La toate competiţiile interne la care a participat a fost mereu câştigătoare.

Este campioană absolută la junioare şi senioare pe plan naţional, dar vârful performanţei de până acum l-a atins în 2006, la Campionatele Mondiale de powerlifting din Bulgaria (Sofia), când a fost medaliată cu bronz. „A luat locul trei fără a avea experienţă competiţională, fără echipament de powerlifting, care ar fi ajutat-o să se claseze şi mai sus în ierarhia mondială“, afirmă antrenorul Ovidiu Pănăzan.
Are 50 de kg. şi ridică 120 de kg.

Powerlifting şi culturism din întâmplare

A ajuns să facă powerlifting şi culturism dintr-o întâmplare. „Fratele meu era instructor sportiv, se ocupa de o sală de sport. Am mers prima dată ca să-i ţin evidenţa contabilă, că rămăsese în urmă cu actele. După câteva luni, însă, m-am simţit atrasă de aceste discipline sportive. Erau numai băieţi şi, vâzându-i cât ridică, am încercat şi eu“, povesteşte Corina. Despre culturism spune că a fost o mai veche pasiune, dar acum proiectele ei de viitor se leagă doar de powerlifting. „Vreau să mă axez doar pe powerlifting, pentru că aici am speranţe mari că voi ajunge departe“, afirmă albaiulianca . Corina Muntean are doar 50 de kilograme, dar ridică greutăţi de 120 de kilograme, adică mai bine de două ori greutatea corporală. Recordurile sale în powerlifiting sunt 110 kg. la genoflexiuni, 55 kg. la stilul „împins culcat” şi 120 kg. la îndreptări.

„Va concura la Campionatele mondiale de anul viitor, din Cehia, şi sunt convins că poate lua o medalie. Va participa la categoria 52 de kg. şi are mari şanse să urce pe podium“, precizează antrenorul Pănăzan. Pasionată de sport, în general, Corina a făcut şi handbal, iar în timpul liber se relaxează cu mingea, în driblinguri. „Îmi place să joc fotbal, dar nu să fac galerie. Joc doar în atac, pentru că îmi place să dau goluri“, spune zâmbind Corina.

Pe plan profesional ce-ţi propui?
C.M.
: „Vreau să termin facultatea, mă specializez în sociologie, şi eventual să-mi dau masterul şi mai apoi să-mi găsesc un loc de muncă. Să ştiţi că există şi o sociologie a sportului de care aş putea să mă ocup pe viitor. Momentan aşa ceva nu este în Alba Iulia, dar poate că o să fac eu.“

Ce zic părinţii de sporturile pe care le practici ?
C.M.
: „În primă fază, când au auzit că vreau să fac culturism şi powerlifting, nu au fost de acord aproape deloc, dar acum sunt foarte mândrii de mine. De fiecare dată când particip la o competiţie vin la concursuri şi încearcă să mă ajute cât pot ei, în măsura posibilităţilor.“

Ce-i place: „Îmi place să înot, să ies în natură şi să mă plimb în oraş cu prietenii. La oameni apreciez sinceritate, îmi plac persoanele care spun chiar ce cred despre tine, despre ceiallţi cu care socializează. Îmi plac oamenii care ştiu să se distreze şi au simţul umorului.“

Ce nu-i place: „Mă supără bârfa, persoanele care te vorbesc pe la spate. Uneori nu accept indiferenţa, mai ales când merge mână în mână cu ignoranţa. Mă deranjează lipsa de bun simţ, oamenii fără cuvânt, care una zic şi alta fac.“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite