Cort uriaş cu capacitate de 10.000 de persoane la Festivalul Blaj aLive: ”Poţi conduce şi camioane în interiorul lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Blaj aLive aduce noi detalii despre surprizele pregatite participanţilor. Un cort cu 6 cupole, peste 14 metri înălţime şi 5 metri deschidere laterală, folosit în premieră de un festival din Romania, parc de distracţii şi o serie de activităţii creative vor intregi maratonul de concerte de la Blaj aLive 2017.

Festivalul de pe Câmpia Libertăţii îşi va deschide porţile duminică, 4 iunie, de la ora 12.00 şi se va încheia luni dimineaţă, 5 iunie, la ora 2.00. Pentru ca participanţii la Blaj aLive să se poată distra şi bucura în voie de concerte, indiferent de vreme, organizatorii şi Primăria Blaj au decis ca anul acesta Freedom Stage (scena principală) să fie acoperită.

În premieră pentru un festival din România, la Blaj aLive 2017 va fi adus un cort „Kayam” tip pagodă, cu 6 cupole, 14,5 m înălţime la vârfuri şi 5 m deschidere laterală. Acesta va acoperi zona în care va fi amplasată scena principală (Freedom Stage), dar va avea ridicaţi pereţii laterali pentru ca publicul să se bucure în continuare de natură, aer curat şi de soarele din timpul primelor concerte. „Kayam”-ul a fost conceput ca structură pentru spectacole de teatru tip pop-up, care să poată satisface toate cerinţele de performanţă ale unei scene moderne, păstrând în acelaşi timp versatilitatea unui cort de circ.

Cortul este negru pe interior, complet opac, astfel încât jocurile de lumini ale concertelor de pe Freedom Stage să rămână spectaculoase chiar şi pe durata zilei. În plus, polii de susţinere sunt construiţi astfel încât să nu blocheze vizibilitatea la scenă, indiferent de unghiul din care s-ar uita participantul. Cât despre capacitatea „Kayam”-ului, acesta este mai mult decât încăpător: poţi conduce chiar şi camioane în interiorul lui, astfel încât acest cort poate găzdui fără probleme până la 10.000 de participanţi.

image

Tipul de cort ce va fi amplasat la festivalul din Blaj

Blaj aLive 2017 îi va aduce pe scena principală pe unii dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului: Amy Macdonald (UK), Walking On Cars (Irlanda), Lola Marsh (Israel), Alternosfera (Rep. Moldova), Şuie Paparude (Ro), Coma (Ro) şi Sinoptik (Ucraina).

Programul concertelor de pe Freedom Stage, amplasată sub cortul „Kayam” (4-5 iunie 2017):

15:00 – 16:00 – Sinoptik (UA)

16:30 – 17:30 – Lola Marsh (IL)

18:00 – 19:00 – Coma (RO)

19:30 – 20:30 – Walking On Cars (IE)

21:00 – 22:15 – Amy Macdonald (UK)

23:00 – 00:00 – Alternosfera (MD)

00:15 – 01:30 – Şuie Paparude (RO)

Pe lângă ascultarea concertelor artiştilor preferaţi, participanţii la festival se vor putea odihni în hamace ori beanbag-uri în zonele de lounge şi relaxare special amenajate. Pentru a menţine forţele proaspete pe întreaga durată a festivalului, cei sosiţi pe Câmpia Libertăţii din Blaj se vor putea bucura de o zonă dedicată preparatelor culinare şi băuturilor, disponibile pentru toate gusturile şi vârstele.

Amatorii de adrenalină şi tinerii energici se vor putea antrena pe timpul zilei în Fun Park-ul Blaj aLive amenajat în interiorul unei zone speciale de agrement.

Aici publicul de toate vârstele va avea ocazia să-şi petreacă ziua într-un mod foarte activ, completând energia concertelor live şi buna dispoziţie cu senzaţiile oferite de maşinuţe, balerine, de trenuleţul electric, toboganul gonflabil sau de carusel. Cei pasionaţi de aventură şi de sporturi extreme sau mai curioşi din fire sunt aşteptaţi de trambuline Bungee, care le vor pune curajul la încercare, sau la terenul de volei special amplasat în perimetrul festivalului.

Biletele vor costa 60 de lei/ persoană în perioada festivalului şi sunt disponibile în reţelele Eventim, Myticket, iaBilet.ro sau Kompostor sau direct pe www.blajalive.ro. Biletele speciale de grup, lansate cu ocazia acestei ediţii au fost epuizate, în vânzare rămânând doar aceste bilete pentru o persoană. Locuri de parcare sunt disponibile în două zone dedicate, aflate în apropierea intrării în perimetrul festivalului pe Strada Câmpul Libertăţii sau în parcarea Pieţei Agroalimentare. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere roagă însă participanţii care stau în zone apropiate de perimetrul festivalului să lase autovehiculele acasă pentru a ajuta la păstrarea fluidităţii traficului şi a preveni realizarea de blocaje de circulaţie.

Citiţi şi:

FOTO Peştera fosilă din Munţii Trascău, spectacolul subteran care bagă spaima în vizitatori

FOTO Un record dulce: cel mai mare salam de biscuiţi, preparat în cea mai mare cetate din România

Evreii bogaţi din Alba Iulia în perioada interbelică. Aveau maşini luxoase şi deţineau industria şi comerţul din oraş

Farmecul satelor de la capătul lumii: locuri uluitoare din Apuseni

Alpinist român care a supravieţuit unei avalanşe în 1987 în Făgăraş: „Am stat trei zile în nişte adăposturi de zăpadă“

Românul care a traversat Africa pe bicicletă a ajuns la destinaţie. Bogdan Marcu a pedalat 11.000 de kilometri până la Capul Bunei Speranţe

Plasticul cel mai periculos pentru sănătate. Cum se împarte în funcţie de codurile de reciclare

România lucrului prost făcut. Cum s-au ras de pe faţa pământului 30 de hectare de pădure pentru o pârtie de schi uitată

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite