Cum se acordau note elevilor în urmă cu aproape 80 de ani: „Notarea nu este un scop şi nici un mijloc de tortură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
document arhive

Un document din 1940 al Arhivelor Naţionale Alba, transmis de către Inspectorarul Şcolar de la vremea respectivă, surprinde cerinţele către profesori adresate de Ministerul Educaţiei în legătură cu notarea elevilor.

Esenţa adresei din urmă cu aproape 80 de ani este faptul că notele acordate elevilor erau considerate doar un mijloc de constatare a muncii lor şi nu unul de ”tortură”.

Avem onoare a Vă face cunoscut, că Onor. Minister cu ordinul Nr. 48.910/1940, pune în vedere corpului didactic că notarea elevilor este un mijloc de constatare a ştiinţei şi a muncii lor, nu un scop şi nici un mijloc de tortură. 

Profesorii trebuie să fie de o severitate blândă faţă de elevi – ca atitudine generală, iar la notare trebuie să fie drepţi. Pedagogic este să încurajeze pe copii, nu să descurajeze orice sforţare conştiincioasă a lor prin notări pripite şi uneori excesiv de aspre“, se arată în nota păstrată în colecţia Arhivelor Naţionale Alba

Fişa de arhivă este datată 7 aprilie 1940, ca fiind trimisă de Inspectoratul Şcolar al Ţinutului Mureş, Alba Iulia. Pe document este trecut numele Inspectorului general şef A. Răşinaru şi ştampila inspectoratului, precum şi ştampila liceului numit la acea vreme Liceul Mihai Viteazul Alba-Iulia.

Fotografia documentului a fost publicată de către Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, pe pagina de Facebook a instituţiei, cu următorul mesaj: “Precizări privind notarea elevilor, 1940. Fond: Liceul Mihai Viteazul Alba Iulia, deţinut de Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite