Cum înşela un deţinut aflat în închisoare prin metoda „Accidentul”. Cinci persoane au pierdut peste 70.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul era încarcerat în Penitenciarul Giurgiu
Bărbatul era încarcerat în Penitenciarul Giurgiu

Un fost deţinut care devenise un specialist în infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Accidentul” a fost condamnat la închisoare cu executare după 7 ani de la comiterea faptelor.

Cernat Dănuţ era deţinut în Penitenciarul Giurgiu atunci când a săvârşit faptele. La momentul săvârşirii infracţiunilor, în 2013, avea 27 de ani şi era încarcerat din 2008, după o condamnare de 7 ani de închisoare, 

Potrivit rechizitoriului, în perioada ianuarie-februarie 2013, ajutat de complici din exterior, a indus în eroare mai multe persoane vătămate prin metoda accidentul. În concret, acesta apela diverse persoane găsite în cartea de telefoane Pagini Aurii şi le aducea la cunoştinţă că fiul/fiica sa a avut un accident rutier soldat cu moartea unei persoane. 

Pretinzând că este avocat, folosea numele complicilor care ulterior ridicau banii şi le solicita persoanelor vatamate diverse sume de bani pentru a-i reprezenta pe copiii lor în faţa organelor judiciare sau pentru a rezolva să nu fie arestaţi sau condamnaţi.

După depunerea sumei de bani, inculpatul le solicita persoanelor vatamate să-i comunice codul transferului, pe care ulterior îl comunica complicilor care ridicau sumele depuse pe numele lor şi le predau acestuia. Modalitatea de comitere a faptei rezultă din declaraţiile a doi complici care l-au ajutat, precum şi din declaraţiile a doi suspecţi. De asemenea, preocupările infracţionale ale inculpatului au rezultat şi din declaraţia unui colegului de celulă şi a unui alt martor încarcerat, de asemenea, în Penitenciarul Giurgiu, la momentul comiterii faptei.

În ceea ce priveşte faptele complicilor, instanţa a reţinut că au achitat o parte din prejudiciul cauzat persoanelor vatamate şi s-au împăcat cu acestea, excepţie făcând fostul deţinut, care, în pofida numeroaselor căutări efectuate, în cursul urmăririi penale, nu a fost găsit pentru a fi audiat. Astfel, în 12 noiembrie 2020, Cernat Dănuţ a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru înfracţiunea de înşelăciune în formă continuată. Instanţa a adăugat la pedeapsă şi restul de 710 zile de închisoare rămase de executat din pedeapsa anterioară. 

În 24 ianaurie 2013 a apelat telephonic o persoană din Alba Iulia şi pretinzând că este avocat i-a adus la cunostinţă că fiul său a provocat un accident rutier în oraşul Teiuş soldat cu moartea unui copil şi este nevoie să-i expedieze suma de 2.500 euro pentru a-l reprezenta în faţa organelor judiare. Victima a predat ulterior suma de  7.500 lei, care a fost ridicată de unul dintre complicii deţinutului. Peste câteva zile, a sunat o altă persoană căreia i-a adus la cunostinţă că fiica sa a provocat un accident rutier în oraşul Braşov soldat cu moartea unui copil şi este nevoie să-i expedieze suma de 2.500 euro pentru a o reprezenta în faţa organelor judiare. Şi în acest caz, victima a fost convinsă să predea  3.000 lei. În februarie 2013 au urmat alte trei infracţiuni, victimele fiind înşelate cu 3.000 de euro, 30.000 lei şi 3.500 de euro.

Vă mai recomandăm şi:

 

Turismul s-a prăbuşit în anul pandemiei. Numărul de cazări în Alba, mai mic cu aproape 32% faţă de 2019

 

Tanti Fica, femeia singură de 76 de ani, cu pensie de 15 lei, a primit alimente şi un frigider nou FOTO

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite