Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Cum a murit Avram Iancu - „Crăişorul Munţilor“. Răpus de inimă rea, a luptat până la sfârşitul vieţii pentru drepturile românilor din Transilvania

74
13 Apr 2015 19:04:26
Autor: Dorin Ţimonea
Avram Iancu în mijlocul revoluţionarilor români din Transilvania
Avram Iancu în mijlocul revoluţionarilor români din Transilvania

Supranumit de români „Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale pregătind Marea Unire din 1918. Din păcate, marele Erou al Românilor nu a putut să îşi vadă înfăptuite idealurile în timpul vieţii sale. A murit la doar 48 de ani, dezamăgit că nu a reuşit să le facă dreptate românilor din Transilvania.

După Revoluţia de la 1848-1849, Avram Iancuva încercat timp de mai mulţi ani să obţină drepturile poporului român. În 1850, a plecat spre Viena pentru o audienţă la împăratul Francisc Iosef. Acesta l-a primit cu mare respect. Cu toate acestea, Avram Iancu va refuza decoraţiile imperiale pe motiv că el a luptat pentru drepturile poporului român, nu pentru medalii şi nu a acceptat să fie decorat. Câteva zile mai târziu a fost chemat la poliţia din Viena şi i s-a sugerat să primească medaliile imperiale. Refuzând din nou, Avram Iancu a fost expulzat din capitala austriacă. 
 
„Eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea”, astfel şi-a motivat Avram Iancu gestul de a refuza medaliile împăratului. După întoarcerea de la Viena, Iancu s-a implicat în lupta pe cale legală pentru obţinerea drepturilor pentru moţi. Aceştia îşi revendicau terenurile şi pădurile pierdute în favoarea nobililor şi a statului austriac pe vremea iobăgiei. Astfel, el a scris mai multe memorii în numele moţilor, adresate guvernului, iar unul dintre memorii a fost adresat chiar împăratului Franz Josef.
 
A refuzat toate privilegiile
 
La 12 aprilie 1852 a fost convocat oficial împreună cu Axente Sever şi Simion Balint pentru a i se înmâna de către guvernatorul Transilvaniei o recompensă bănească din partea împăratului Austriei pentru meritele avute în timpul revoluţiei de la 1848-1849. Cei trei au hotărât să contribuie cu toţii la înfiinţarea unei societăţi literare române, având ca scop cultivarea limbii române. În acest scop au depus un capital de 2.500 florini la casa de păstrare din Sibiu şi au însărcinat cinci români de vază cu înfiinţarea acestei societăţi culturale. Nu se ştie însă nimic despre ce s-a întâmplat în acest sens. Aflându-se la Sibiu, guvernatorul Transilvaniei i-a oferit lui Avram Iancu un post la Viena, plătit cu 2.000 florini sau unul la Sibiu, plătit cu 1.600 florini. I s-a mai oferit o subvenţie lunară de cca 800 - 1.000 florini, dar pe toate Iancu le-a refuzat. Nu vroia nimic pentru el, dorea doar să se acorde românilor drepturile cerute şi promise de Curtea austriacă.  Avram Iancu a condus armata românilor transilvăneni, în alianţă cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluţionare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.
 
Ulterior, Eroul Românilor s-a întors acasă în mijlocul poporului său din munţi, între moţi unde a rămas până la moartea sa. Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o într-o stare de depresie profundă, dezamăgit de faptul că după atâtea lupte şi jertfe de sânge poporului său nu i s-a făcut dreptate. Ungurii s-au grăbit să îl declare nebun, dar toate relatările apropiaţilor infirmă acest lucru. Iată cum îl descrie fostul prefect Axente Sever pe Avram Iancu, căruia i-a fost prieten apropiat: „ ...De la 1852 încoace, pre care lumea cea rea, care n-a vorbit cu Iancu deaproape, nu i-a cunoscut aspiraţiunile şi dorinţele şi nu şi-a putut explica urmările, a botezat-o nebunie, m-am întâlnit cu el de mai multe ori după cădinţa lui în nebunie, l-am avut şase săptămâni de oaspe în casa mea. Nu mi-a vorbit în nici o întâlnire şi petrecere o singură vorbă smintită, n-am observat în toată purtarea lui cel mai mic semn de sminteală...”
 
A murit pe prispa unei case din Zarand
 
În cursul anul 1872 starea sănătăţii lui Iancu s-a agravat din ce în ce mai mult. În primăvara acestui an a fost internat timp mai îndelungat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii. Tusea îl chinuia continuu şi nu era chip să o oprească. Spre sfârşitul lunii august, Iancu a plecat spre casa preotului Toma Faur din Valea Bradului, pentru a petrece acolo câteva zile. După aceea a plecat înapoi spre Baia de Criş, unde a murit scurt timp. Avram Iancu s-a alăturat strămoşilor săi în noaptea de 9/10 septembrie 1872, la Baia de Criş, în Zarand. A fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei lui Ioan Stupină, zis Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Iancu nu avea mai nimic asupra lui, au fost găsite la el numai o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş din care îi plăcea atât de mult să doinească şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului. Cauza decesului lui Iancu a fost o nouă hemoragie, fatală de această dată.

 
Certificatul de deces al eroului Avram Iancu este de fapt o datare din perioada 29 august-1 septembrie 1872, consemnată în Protocolul Morţilor al Parohiei Ortodoxe Române Vidra de Sus. Această a fost scrisă de preotul local Vasile Gomboşiu, care consemna decesul lui Avram Iancu pe 29 august 1872 şi înmormântarea acestuia la 1 septembrie 1872. La numărul curent 42 din respectivul protocol, preotul a notat la numele celui decedat "Avram Iancu, Eroul Românilor", care la dată decesului avea 48 de ani şi era "june". Vasile Gomboşiu a specificat că decedatul a fost împărtăşit, iar moartea a fost "firească".

Mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea
 
Corpul neînsufleţit al marelui erou a fost depus pe catafalc în casa lui Ioan Simionaşiu, asesor la sedria orfanală. Comitatul Zarand, cu o populaţie covârşitor românească, a decis să îi facă funeralii naţionale, ca unui ”mort al naţiunii”. Va fi înmormântat la Ţebea pe 13 septembrie 1872, cu funeralii naţionale atât de mari şi cu prezenţa atâtor români, încât autorităţile, maghiare de data aceasta, au fost deosebit de îngrijorate. La ceremonial au participat, printre alţii, şi foştii camarazi de arme ai lui Iancu, prefecţi şi tribuni care supravieţuiseră timpului şi persecuţiilor autorităţilor austriece: Axente Sever, Simion Balint, Mihai Andreica, Nicolae Corcheş şi Clemente Aiudeanu. Prohodul a fost cântat de treizeci şi şase de preoţi, în frunte cu protopopii Mihălţeanu şi Balint. O coloană uriaşă de oameni a condus cortegiul funerar de la Baia de Criş la Ţebea, întinzându-se pe câţiva kilometri. Treizeci şi şase de preoţi au slujit la slujba de înmormântare a lui Iancu.
 
Moţii au plătit cheltuielile de înmormântare
 
A doua zi după înmormântare, la preotul ortodox de la Ţebea s-au prezentat doi moţi care au întrebat cât a costat înmormântarea lui Iancu. Aflând suma, au plătit pe loc cheltuielile de înmormântare, după care au plecat fără să spună nici un cuvânt. Ei nu au vrut ca mortul lor scump să fie înmormântat pe cheltuiala unui stat străin, care îl duşmănise şi îl persecutase. Numele celor doi moţi nu se cunoaşte nici până în ziua de azi. Crucea de piatră care şi azi străjuieşte mormântul eroului a fost donată preotul din Ţebea, Iosif Tisu. Era crucea pe care o pregătise pentru el însuşi, dar a pus-o la căpătâiul lui Avram Iancu. Placa marmură albă de pe mormântul lui Avram Iancu a fost pusă la 1 noiembrie 1931. Cei care au pus această placă sunt renumiţii istorici Gheorghe I. Brătianu şi Constantin C. Giurescu. Ea a fost sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino şi poartă inscripţia: "Craiului Munţilor. Naţiunea Română întregită în hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii. MDCCCXLVIII-MCMXVIII".
 
Documentul cu însemnările privind moartea Crăişorului Munţilor
 
Avram Iancu odihneşte lângă Gorunul lui Horea, ultima sa dorinţă, exprimată în testamentul său, fiind ca din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, el fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câştige drepturile naţiunii române. De altfel, testamentul acestuia din 1950 său începe cu o frază rămasă în istorie: ”Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd naţiunea fericită”.
 
Statuia ecvestră a eroului - Cîmpeni, capitala Ţării Moţilor
 
VIDEO DOCUMENT ”Ţara Moţilor”, cel mai bun documentar la Festivalul de film de la Veneţia în 1939
 
„La bulivar, birjar!“. Trăsurile ţineau locul taxiurilor în Alba Iulia, acum 100 de ani. Birjarul, obligat „să ducă traiu treaz“, „fără defecte greţoase trupeşti“
 
Măsuri luate de Budapesta împotriva românilor „vinovaţi“ de cinstirea unui secol de la execuţia lui Horea la Alba Iulia
 
Povestea pensionului domnesc, locul în care fetele boierilor învăţau să ajungă „mume de familie” - ce reguli stricte şi lecţii li se impuneau domnişoarelor
 
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

74 Comentarii

Cristian Saileanu
13.04.2015, 20:38:01

Cine se incumeta sa cante balada de mai jos? nu nu vreau o lalaiala... vreau un cantaret cu har - avem si muzica si textul, ne trebuie doar o... voce de zile mari... Balada lui Avram Iancu de Cristian Sāileanu https://www.youtube.com/watch?v=_rquFtyyPSY Rebetika kai alla 17:13 Iar când paharul ni se revārsa Din munţi un crāişor se pogora. Purta pe el cojocul albāstrui Şi’n ochii îi fulgera viforul neamului. Refren: Ciocoi pribeag aici adus de vânt Pe Iancu azi ţi’l cânt, Pe moţul nostru sfânt. Şi de’ai s’auzi cântarea pe colnic Cu fricā sā te ia Cāci n’am uitat nimic. Sā n’ai tu teamā māiculiţa mea Cā morţii din Mihalţ nu’i vom uita Şi de’ar veni şi’o mie de husari Pe toţi am sā’i înham la coadā de māgari. Refren: Ciocoi pribeag aici adus de vânt Pe Iancu azi ţi’l cânt, Pe moţul nostru sfânt. Şi de’ai s’auzi cântarea pe colnic Cu fricā sā te ia Cāci n’am uitat nimic. De’aş fi prin lume’n veac rātācitor Nu’i loc mai sfânt ca Țara Moţilor. Şi pot clādi secui spânzurātori Va naşte neamul nost o mie crāişori. Refren: Ciocoi pribeag aici adus de vânt Pe Iancu azi ţi’l cânt, Pe moţul nostru sfânt. Şi de’ai s’auzi cântarea din tulnic Ca şarpele sā fugi Cāci n’am uitat nimic. Nemeşi hulpavi lipsiţi de crezāmânt Pe Iancu azi vi’l cânt Pe moţul nostru sfânt. Şi de zāriţi un moţulean voinic În gāuri sā fugiţi Cāci n’am uitat nimic.

+7 (15 voturi)
vbuntv
13.04.2015, 21:00:48

Spicuialā dintr-un dialog de baladā din folcloru Tārii Motzilor din sec.XIX : "Cîti copchii ai bāi motzane ?, Saptispe am bāi cocoane, Cinci in pat si cinci supt pat, cinci in vîrfu patului, si doi in motzul rahatului".. Interesant acest exemplu pentru a se întelege cum prin practica asiduā a cordelii vlahofonii deveniserā o majoritate relativā pe la mijlocu sec.XIX, precum explicā si etimologia denumirii "Tārii Motzilor"..

-17 (25 voturi)
vbuntv
13.04.2015, 20:38:52

"Crāisoru muntilor" se nāscuse într-o familie foarte înstāritā de ardeleni vlahofoni. Gāvārea curent magyara, lîmbā în care-si fācuse studiili superioare, de asemenea si neamta. A tradat nerusinos Revolucija progresistā condusā de Kossuth de la 1848, punîndu-se la dispozitia habsburgicā ca sā tragā niscai ponoase, în primu rînd personale. Crezuse eronat cā trādînd Revolucija, austriecii i-ar fi instalat pe vlahofoni drept noii stāpîni ai Ardealului in prejudiciul magyarilor. În scopu āsta a cāsāpit o grāmazdā de magyari nevinovati din preajma Apusenilor. "Crāisoru" o fost un oportunist vulgar si un criminal nepedepsit care o murit bine mersi in avutie si fārā grîja zîlei de mîine. Dar āstia ie "eroii" nostri ca si alde Brātianu, Antonescur, Zelinski, Sima, Gigurtu, Miron Cristea si alte gunoaie asemānātoare..

-18 (28 voturi)
ionescu vlad
13.04.2015, 20:43:12

"Astia ie eroii" care si-au pus opincile pe Parlamentul de la Budapesta si pe gatul stramosilor tai. Si nici vorba sa mai scapi de opinca aia puturoasa, poate doar pe lumea cealalta.

+12 (24 voturi)
liru trandafir
13.04.2015, 21:19:23

traiesti ca o omida

+3 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (74)