Cum a rezolvat Primăria Alba Iulia un contract de 20 milioane de lei pentru care se ”băteau” 2 firme: l-a împărţit în două loturi şi a dat bani la fiecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Alba Iulia a reuşit să finalizeze, după două încercări nereuşite, procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de peste 20 de milioane de lei pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi. Organizatorii licitaţiei au ”împăcat” ambele firme care s-au luptat pentru contract în ultimii doi ani.

După două licitaţii eşuate ca urmare a contestaţiilor formulate de societăţile Luxor LTD Alba Iulia şi Sport Turism SRL 23 August (Constanţa), la cea de-a treia încercare, Primăria Alba Iulia a împărţit contractul cu valoare estimată de peste 20 de milioane de lei în două loturi. 

Chiar dacă la ultima licitaţie au mai depus oferte încă două firme (Garden Center SRL şi Polaris M Holding SRL) cele două contracte au fost obţinute de cele două societăţi menţionate anterior. Valoarea estimată a acestora a fost aproximativ egală: 11,14 milioane de lei, respectiv 10,81 milioane de lei. Valoarea contarctelor este mai mică şi va fi făcută publică după încheierea contractelor. Potrivit viceprimarului Gabriel Pleşa, luni, 3 iunie 2019, a expirat perioada în care rezultatul licitaţiei putea fi contestat, astfel încât contractele cu cele două societăţi pot fi semnate. Urmează ca în câteva săptămâni spaţiile verzi din oraş, care au ajuns într-o stare deplorabilă, să fie amenajate.

Luxor LTD SRL aparţine omului de afaceri Vasile Todea, fost director la APM Alba, apropiat de PNL. Firma acestuia a obţinut în ultimii 20 de ani numeroase contracte cu Primăria Alba Iulia. Sport Turism SRL a intrat mai recent pe piaţa locală obţinând, în 2014, un contract, tot pentru întreţinerea şi amenajarea spaţiilor verzi dintr-o anumită zonă a oraşului.

   

Prin noile contracte, lotul 1, care înseamnă zona turistică, va fi preluat de către Sport Turism SRL şi lotul 2 care reprezintă restul spaţiilor verzi din oraş, va fi sub îngrijirea firmei Luxor LTD SRL. Durata contractelor va fi de 4 ani. Printre activităţile descrise în caietul de sarcini se regăsesc următoarele: curăţarea spaţiilor verzi, tunderea şi curăţarea gardurilor vii, cositul zonelor verzi, plantat flori, îndepărtat flori din rondouri şi scuaruri, plantat gard viu la un rând sau două rânduri, plantat arbori şi arbuşti foioşi şi răşinoşi, săpat farfurii la arbori şi arbuşti, toaletarea arborilor etc.

Firmele vor derula şi activităţile de aplicare a tratamentelor fitosanitare şi de administrare a îngrăşămintelor chimice. În total, este vorba despre zeci de activităţi, pentru care au fost prevăzute cantităţi minime şi maxime, cuantificate în metri pătraţi (suprafeţe amenajate), ore (udare plante, închiriere buldoexcavator etc.) şi bucăţi (nr. de flori sau arbuşti plantanţi, toaletaţi etc). 

Citiţi şi:

 

FOTO Urmările viiturii devastatoare din Munţii Sebeşului. Anunţuri pe Facebook pentru căutarea bunurilor luate de ape şi pentru sprijinirea sinistraţilor

 

VIDEO Rumoare pe Câmpia Libertăţii din Blaj când pe ecrane a apărut imaginea premierului Viorica Dăncilă

 

FOTO Curăţenie exemplară rămasă pe Câmpia Libertăţii din Blaj după plecarea zecilor de mii de pelerini

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite