Cum s-a derulat evacuarea a 200 de romi din blocul Turturica. „Ne-o dat afară ca pe nişte animale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din timpul evacuării blocului din Alba Iulia. Foto: Adevărul
Imagini din timpul evacuării blocului din Alba Iulia. Foto: Adevărul

Primăria şi Consiliul Local Alba Iulia au pierdut prima etapă a procesului prin care au contestat o decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), palicată după evacuarea a peste 200 de romi dintr-un bloc din oraş.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reprezentanţii Primăriei şi Consiliul Local. Hotărârea a fost contestată la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, instanţă care nu a alocat deocamdată un termen de judecată.

Plângerea la CNCD a fost depusă de Partida Romilor Pro Europa şi s-a referit la evacuarea forţată a circa 200  de romi care locuiau în chirie într-un bloc din Alba Iulia, care urma să fie demolat pentru a se construi o parcare. Evacuarea a avut loc în 10 octombrie 2017, dar efectele în rândul comunităţii de acolo se resimt şi astăzi.

CNCD a reţinut în esenţă că „evacuarea unui număr mare de persoane, in jur de 200, care fac parte dintr-o categorie defavorizata, fără a lua în calcul măsuri adaptate la nevoile acestora, fără a lua măsurile necesare relocării acestor persoane în locuinţe care să asigure un minim de trai, încalcă legislaţia în vigoare”.

S-a hotarat sancţionarea Primăriei Alba Iulia şi a Consiliului Local cu amenda valoare de 5.000 lei fiecare. Persoanele evacuate s-au mutat fie la rude, fie şi-au construit locuinţe provizorii în zona cartierului romilor din oraş, unde trăiesc la limita subzistenţei. Alţii au rămas pur şi simplu pe străzi. 

Cum a decurs evacuarea forţată

Blocul G2 de pe strada Arnsberg (parter şi patru etaje) a fost construit în 1971, cu destinaţia iniţială de cămin de nefamilişti. Ulterior a devenit bloc de locuinţe confort IV. Evacuarea blocului a început în dimineaţa zile de 10 octombrie a anului 2017. Cu doar o zi în urmă, de la o întâlnire care a avut loc la Instituţia Prefectului Alba, oamenii plecaseră cu ideea că mai au la dispoziţie câteva zile să îşi mute lucrurile.

bloc turturica alba

Foto: Adevărul

Autorităţile au descins în forţă cu jandarmi şi poliţişti locali şi le-au acordat oamenilor 18 minute pentru a părăsi blocul. Speriaţi, aceştia au început să îşi adune la repezeală lucrurile şi să le scoată în faţa blocului, iar garsonierele încuiate, unde nu era nimeni acasă, au fost sparte de autorităţi. O parte dintre familiile cu copii au renunţat să îi mai trimită la grădiniţă sau la şcoală, deşi îi pregătiseră.

bloc turturica alba

Foto: Adevărul

Primarul de atunci, Mircea Hava, explica, la doar câteva zile după evacuare: ”Blocul Turturica se evacuează conform legii. N-avem nici o problemă legată de rasă, de cutare. El se demolează pentru că trebuie demolat, după ce se evacuează”, a spus Hava. Acesta a compeletat susţinând că ”Alba Iulia nu este azil”. Au fost evacuate, în total, 216 persoane care locuiau acolo în chirie. În tot blocul erau 72 de locuinţe închiriate şi 33 de garsoniere proprietate personală. O parte dintre acestea au fost achiziţionate, ulterior, de primărie.

O singură familie a primit locuinţă socială

Imediat după evacuare, Consiliul Local a adoptat o hotărâre pentru persoanele aflate în dificultate. În decembrie 2017 au beneficiat de ajutor 11 familii evacuate din ”Turturica”: 11 adulţi, 5 bătrâni şi 7 copii. Restul nu au îndeplinit condiţiile. Cele 11 familii au primit între 300 şi 400 de lei pe lună, unii timp de şase luni iar alţii pentru o perioadă mai scurtă, din diferite motive.

bloc turturica

Foto: Adevărul

Potrivit reprezentanţilor primăriei, ajutoarele au mai constat şi în consiliere psihologică pentru 9 copii şi şase adulţi, în acordarea de porţii de hrană la cantina de ajutor social. O singură familie care are în componenţă persoane cu dizabilităţi a primit în final o locuinţă în Alba Iulia, după ce iniţial a fost adăpostită într-un centru social.

bloc turturica alba

Foto: Adevărul

După o expertiză realizată de primărie, sumele de bani pe care oamenii ar urma să le primească sunt cuprinse între 2.360 euro şi 3.980 de euro (în funcţie de nivelul de amenajare) pentru cei 11,3 metri pătraţi, cât are o locuinţă din bloc. Demolarea blocului este, deocamdată blocată. O parte dintre proprietari a contestat în instanţă decizia de expropriere şi sumele foarte mici pe care ar urma să le primescă cei care sunt proprietari. Cu banii respectivi nu şi-ar putea achiziţiona nici măcar un garaj.

Cum a ignorat Primăria legislaţia naţională şi internaţională

Un studiu realizat de Centrul de Resurse Juridice în 2019 concluzionează faptul că Primăria a acţionat greşit atunci când a evacuat forţat un număr atât de mare de persoane fără a le oferi o alternativă. ”Autoritatea locală a ignorat în mod deliberat obligaţiile care îi revin conform legislaţiei naţionale şi internaţionale şi a procedat la evacuarea unui număr foarte mare de familii aparţinând unor grupuri vulnerabile, cu precădere persoane de etnie romă. Nu au existat consultări reale cu persoanele vizate şi nu au fost oferite măsuri alternative reale pentru locuire în scopul de a evita ca aceste familii să ajungă să trăiască în stradă”, se precizează în document.

Asociaţia a stat de vorbă cu mai multe persoane evacuate care au povestit clipele prin care au trecut la momentul respectiv: 

  • Ne-o dat afară ca pe nişte animale, spunându-ne că „dacă nu vă scoateţi lucrurile acuma din casă, nu mai aveţi voie să intraţi după ele”. Or venit atâta poliţie, atâta jandarmerie, cu câini”. [Cum v-aţi dus lucrurile?] “Cu ce-am putut, cu mâinile, ne-am ajutat reciproc cu toţi vecinii. Pe jos, cu maşină, cu cărucioare. Păi le-am scos în stradă, le-am scos aici afară că n-aveam ce face şi copilul a rămas lângă ele şi io cu vecinii le căram. Şi seara, m-am dus la schimbul 3. Deci, am venit de la schimbul 3 şi seara înapoi. Credeţi-mă că simţeam că mă prăbuşesc. Alţii plângeau.” 
  • Noi am dormit pe afară, am stat aproape 2 luni aşa, în faţa blocului, în parc. Frigul, roua, ne sculam uzi, s-or adunat. Soţul lucrează la pavaje, mereu a lucrat. Cu mare greu, după 1 an de zile, mi-am găsit chirie în Lumea Nouă
  • Am stat afară o săptămână, mai aduceau oameni de mâncare, cumpăram ce puteam pită, salam,  parizer, ce dădea Domnuʼ. Or murit oameni, s-au îmbolnăvit oameni, nu demult o fată a paralizat,  o femeie a făcut infarct la inimă şi a murit
  • Am stat aici afară o noapte. Am avut bani, nu pot să zic că n-am avut şi am umblat să ne luăm chirie undeva, să merem undeva să stăm. Era în octombrie, era un frig de numa’. Ui' aici afară stăteam, pe pături, pe saltele, pe paturi, o grămadă de ţigani câţi am fost aici, toţi. Veneau oamenii şi ne aduceau să mâncăm şi să bem ceai cald. Ne ajutau oamenii.
  • Soţul nu mai lucrează acum, a suferit un preinfarct, are diabet de când ne-a ţâpat afară, de  supărare bărbatul meu a făcut diabet. De la diabet, a făcut infarct şi are stern la inimă. Şi acuma nu mai poate să lucre.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Tatăl unui jucător înrăit de World of Warcraft a angajat asasini virtuali pentru a ucide personajele fiului său

 

Bellu de Ardeal. Cimitirul din Blaj, locul de odihnă veşnică pentru figuri importante ale istoriei românilor

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite