Cum au scăpat definitiv de închisoare 23 de inculpaţi anchetaţi pentru o fraudă de peste 11 milioane de euro. Consecinţele dezincrimării abuzului în serviciu la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

23 de inculpaţi au fost achitaţi definitiv joi, 19 octombrie, la Curtea de Apel Alba Iulia pentru abuz în serviciu şi complicitate la această infracţiune într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Alba Iulia. Parte vătămată este BCR, ai căror reprezentanţi reclamă un prejudiciu de peste 11 milioane de euro. Achitarea este urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României din iunie 2016.

Achitarea inculpaţilor are la bază decizia Curţii Constituţionale din iunie 2016, potrivit căreia infracţiunea de abuz în serviciu nu se mai pedepseşte penal dacă nu se încalcă o normă legală principală, respectiv lege sau ordonanţă. În acest dosar, în care au fost inculpaţi şi 10 angajaţi ai BCR, s-a constatat de către judecători că au fost încălcate norme interne ale băncii comerciale. 

Pe lângă omul de afaceri Gelu Iancu, au mai fost achitaţi definitiv soţia acestuia, Iancu Maria Simona şi Naghiu George Sebastian, Bontaş Ioana Cozmina, Buda Mihai Dan, Conţan Cosmin Mihai, Cacoveanu Paul Marius, Constantinescu Cristina Magdalena, Dreghici Dorin, Holtinger Aurica, Hădărugă Ioan Cosmin, Hădărugă Marcela Elisabeta, Ispas Cornelia, Jurj Horaţiu Mircea, Lişman Maria, Mărginean Vasile, Pop Crinela Cătălina, Surdea Ramona Aurora, Soare Radu, Soare Angela Delia, Tibrean Carla Gabriela şi Vlas Vasile.

Instanţa de judecată a admis apelul DNA în ce priveşte patru inculpaţi acuzaţi de spălare de bani. ”Desfiinţează sentinţa penală atacată privind achitarea inculpaţilor Buda Mihai Dan, Bratima Nicolae, Soare Angela-Delia şi Stere Ionuţ-Gabriel pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată. Ultimul act rămas valabil de la care procesul trebuie să-şi reia cursul este încheierea din 23.01.2017”, se susţine în minuta deciziei de la Curtea de Apel.

Un număr de 28 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în iulie 2014 pentru acordarea în condiţii ilegale a 56 de credite corporate, pentru mai multe firme, printre care şi cea a omului de afaceri Gelu Iancu. Instanţa a lăsat nesoluţionată solicitarea BCR privind recuperarea prejudiciului, iar Tribunalul Alba a decis în martie 2017 să disjungă cauza şi să formeze un nou dosar în care vor fi judecaţi 17 dintre inculpaţi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Zece foşti angajaţi ai BCR Alba au fost daţi în judecată de instituţia bancară, în luna aprilie 2017, care are pretenţii civile de la aceştia în valoare totală de 8 milioane de euro şi peste 1 milion de lei. Iniţial, banca s-a constituit parte civilă cu peste 11 milioane de euro.

Potrivit DNA, în perioada 2004-2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, angajaţii băncii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu prilejul activităţilor de aprobare a creditelor şi/sau tragerii sumelor de bani aprobate în ceea ce priveşte firmele administrate sau reprezentate de ceilalţi inculpaţi. Cele 56 de credite, acordate de Centrul de Afaceri Corporate Alba Iulia al BCR SA unui număr de 34 de debitori persoane juridice, au fost acordate cu încălcare gravă a normelor şi instrucţiunilor de lucru în vigoare (Regulamentul Intern, Normele şi Procedurile specifice activităţii de creditare corporate), prin depăşirea limitelor de autoritate, atât din punct de vedere valoric cât şi din punct de vedere al naturii operaţiunii, respectiv prin sprijinirea debitorilor în vederea obţinerii unor astfel de credite prin prezentarea la bancă a unor documente în fotocopie, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, documente care în urma cercetărilor s-au dovedit a fi false.

Citiţi şi:

Martori în procesul crimei de la Lunca Mureşului confirmă concluzii ale anchetatorilor. Mărturii din sala de judecată

 

Cum vrea afaceristul Alin Simota să scape de o condamnare definitivă la închisoare, după ce a instigat doi poliţişti la abuz în serviciu

 

A incendiat locuinţa soţiei şi a produs pagube de 100.000 de lei. Autorul a fost arestat preventiv

FOTO VIDEO Armă de asalt produsă la Cugir, la standarde NATO: a intrat în probe şi se aşteaptă comenzi din ţară şi străinătate

Un cerb solitar şi mai multe capre negre curioase, ”vedetele” unor imagini inedite suprinse în Apuseni

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite