Premieră: cum a scăpat un funcţionar de abuz în serviciu. Curtea de Apel Alba a respins contestaţia DNA în dosarul fostului secretar al CJ Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Dan a scăpat definitiv de dosarul de abuz în serviciu. Foto: glasul-hd.ro
Daniel Dan a scăpat definitiv de dosarul de abuz în serviciu. Foto: glasul-hd.ro

Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul în care a fost anulată pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare aplicată fostului secretar al CJ Hunedoara, Daniel Dan, judecat pentru abuz în serviciu.

Decizia a fost pronunţată joi, 30 martie 2017. Procesul s-a judecat marţi, dar instanţa a amânat pronunţarea pentru a studia mai bine documentele depuse la dosar. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat că instanţa ”a respins ca nefondată” contestaţia în anulare depusă de DNA. Hotărârea este definitivă.

În timpul dezbaterilor din urmă cu două zile, procurorul DNA şi-a argumentat contestaţia în anulare, în principal, pe faptul că instanţa de la Curtea de Apel Alba Iulia nu ar fi avut dreptul de a aplica decizia Curţii Constituţionale în condiţiile în care sunt două hotărâri definitive pronunţate în cauză. Potrivit Codului Penal nu pot exista două hotărâri pentru aceeaşi faptă. Este vorba despre decizia definitivă prin care Daniel Dan a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare şi decizia prin care s-a aprobat contestaţia la executare formulată de acesta.

Parchetul spune despre instanţa de la Curtea de Apel că a rejudecat procesul atunci când a pronunţat decizia de anulare a condamnării pronunţată în aprilie 2016 de către aceeaşi instanţă, lucru care nu ar fi trebuit să îl facă. ”Instanţa şi-a depăşit cadrul legal şi a dat o nouă încadrare infracţiunii, admiţând contestaţia la executare. Decizia Curţii Constituţionale ar fi putut fi aplicată doar dacă se ridica o excepţie de neconstituţionalitate în timpul procesului”, a spus procurorul DNA. Parchetul mai afirmă că hotărârea de la Curtea de Apel Alba Iulia, bazată pe decizia Curţii Constituţionale, ”încalcă stabilitatea statului de drept şi autoritatea de lucru judecat”. 

Fostul secretar Daniel Dan şi avocatul acestuia au respins afirmaţiile procurorului DNA şi au precizat că instanţa de la Curtea de Apel nu a rejudecat procesul ci doar a constatat existenţa unei legi penale mai favorabile. ”Dacă nu s-ar fi aplicat decizia Curţii Constituţionale s-ar fi încălcat stabilitatea statului de drept. Cea mai mare încălcare a legi într-un stat de drept este nerespectarea deciziilor Curţii Consituţionale”, a spus avocatul. Daniel Dan a depus la dosarul cauzei şi o decizie a Tribunalului Arad prin care s-a admis cererea omului de afaceri Ovidiu Tender şi i-a scăzut 3 ani şi 6 luni din pedeapsa de 12 ani de închisoare, ca urmare a constatării faptului că abuzul în serviciu a fost dezincriminat prin decizia Curţii Constituţionale.

Curtea de Apel a decis în 9 februarie 2017 încetarea de drept a executării pedepsei de către condamnat ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, prin care s-a dezincriminat parţial infracţiunea de abuz în serviciu. Daniel Dan a fost condamnat definitiv în aprilie 2016 pentru că a fraudat concursul pentru funcţia de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, prin încălcarea dispoziţiilor unei hotărâri de guvern. Nefiind vorba despre legislaţie primară (lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă), instanţa din Alba Iulia a considerat că se aplică prevederile deciziei Curţii Constituţionale şi a hotărât anularea pedepsei.

”Curtea constată că prin hotărârea de condamnare a contestatorului nu s-a reţinut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile Legii nr.188/1999 sau ale vreunei alte legi sau ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr. 611/2008. (...) Curtea de Apel Alba Iulia constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, aceasta fiind şi situaţia faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză”, se afirmă în motivarea deciziei din 9 februarie.

Citiţi şi:

 

Procuror DNA despre hotărârea Curţii de Apel Alba privind anularea unui dosar de abuz în serviciu: ”încalcă stabilitatea statului de drept”

 

Curtea de Apel Alba Iulia a motivat soluţia de dezincriminare a abuzului în serviciu: fostul secretar al CJ Hunedoara a încălcat o hotârâre de guvern

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite