De ce a pierdut Augustin Lazăr procesul cu Ministerul Justiţiei. Un judecător consideră că raportul lui Tudorel Toader nu este act administrativ
0Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a motivat decizia prin care a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, faţă de procedura declanşată de Ministerul Justiţiei pentru demiterea sa din funcţie. Hotărârea datează din 6 noiembrie 2019, iar motivarea a fost finalizată în 18 mai 2020.
Augustin Lazăr a formulat, în aprilie 2019, la CA Alba Iulia, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Tudorel Toader, ministru de resort la vremea respectivă, o acţiune în anulare a Raportului privind revocarea sa din funcţie şi a actelor care au stat la baza acestuia.
Prin cererea de chemare în judecată, Lazăr solicită, de asemenea, obligarea Ministerului Justiţiei la plata unor daune morale în sumă de 1 leu şi publicarea pe site-ul Ministerului a unui comunicat având ca obiect scuze publice pentru prejudiciul moral adus prin emiterea raportului. Decizia a fost pronunţată în 6 noiembrie 2019, dar motivarea a fost finalizată recent. Augustin Lazăr s-a pensionat în 27 aprilie 2019, prin emiterea unui decret de către Preşedintele României, la data respectivă expirând şi mandatului acestuia de 3 ani la conducerea Ministerului Public.
Magistratul de la CA Alba Iulia a folosit argumente din decizia Curţii Constituţionale prin care preşedintele României a fost obligat să semneze, în iulie 2018, decretul de revocare din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a Laurei Codruţa Kovesi. Judecătorul Lucian Gherman nu face referire în document şi la decizia CEDO prin care s-a statuat încălcarea dreptului la apărare de către Curtea Constituţională în ceea ce priveşte revocarea din funcţie a procurorului şef DNA. Surse juridice susţin că magistratul nu putea lua în considerarea decizia CEDO în condiţiile în care aceasta nu a fost pronunţată înainte de finalizarea cauzei de la Curtea de Apel, în 6 noiembrie 2019. Soluţia CEDO va putea fi, însă, utilizată de Augustin Lazăr în calea de atac a deciziei CA Alba Iulia, care va fi judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
”Competenţa discreţionară” şi ”răspunderea politică” a ministrului Justiţei
”Curtea Constituţională a constatat că sintagma «revocarea […] se face», din cuprinsul art. 54 alin.(4) din Legea nr. 303/2004, are un înţeles clar, univoc şi imperativ şi nu acordă Preşedintelui României opţiunea de a revoca, ceea ce indică faptul că Preşedintele României nu are o putere discreţionară cu privire la propunerea de revocare înaintată de ministrul justiţiei. Competenţa sa este de control al legalităţii măsurii şi anume a propunerii de revocare, neputând invoca aspecte de oportunitate sau să realizeze el însuşi o evaluare a activităţii procurorului- şef/general după cum nu echivalează cu şi nu are drept scop analizarea evaluării realizate de ministrul justiţiei în considerarea art. 51 alin. (2) lit.b) din Legea nr. 303/2004.
Conformarea la şi respectarea metodologiei de evaluare prevăzută de art. 51 din Legea 303/2004 îi incumbă, în exclusivitate, iniţiatorului măsurii. Preşedintele nu este îndrituit să realizeze o analiză decizională asupra modului în care este motivată propunerea pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului justiţiei şi s-ar transforma în autoritate de control al modului în care ministrul justiţiei înţelege să îşi exercite competenţa constituţională discreţionară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată, în caz contrar acesta s-ar plasa deasupra autorităţii ministrului justiţiei, ceea ce încalcă art. 132 alin. 2 din Constituţie”, se precizează în motivare.
În consecinţă, se consideră că ”argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului justiţiei, şi nu a Preşedintelui României, generând, astfel, o răspundere politică, în primul rând, a ministrului justiţiei şi, în al doilea rând, a Guvernului în faţa Parlamentului, conform art. 109 alin. 1 din Constituţie, putând deveni incidente chiar dispoziţiile art. 113 şi art. 114 din Constituţie, referitoare la votarea unei moţiuni simple sau de cenzură, după caz”.
Raportul ministrului Justiţiei nu este act administrativ
Judecătorul Lucian Gherman a stabilit şi faptul că procedura de revocare, respectiv raportul întocmit de ministrul Justiţiei nu este un act administrativ şi nu poate fi contestat în instanţa de contencios administrativ.
”Curtea de apel reţine că procedura de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este iniţiată de ministrul justiţiei care, în temeiul unei competenţe speciale şi a unui raport de evaluare întocmeşte o propunere scrisă, supusă unui aviz consultativ al CSM, adresată Preşedintelui României care, în baza unei competenţe legate, analizează legalitatea derulării procedurii sub aspectul verificării limitative a emitentului, temeiului de drept, existenţei propunerii ministrului justiţiei de revocare a procurorului din funcţia de conducere şi a comunicării acesteia în vederea emiterii avizului de către Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, semnăturii şi o finalizează, în ipoteza întrunirii cerinţelor de legalitate, prin emiterea decretului de revocare din funcţie, act administrativ unilateral care poate fi supus controlului instanţei de contencios administrativ numai în ceea ce priveşte aspectele de legalitate a procedurii care putea fi verificate şi de Preşedinte în temeiul competenţei sale şi a cerinţei publicării în Monitorul Oficial al României. Argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare de rang constituţional a ministrului justiţiei, generând, astfel, o răspundere politică, astfel că o contestare a lor nu poate fi dedusă analizei instanţei de contencios administrativ”, precizează judecătorul.
Instanţa consideră, astfel, că propunerea de revocare a fostului procuror general nu poate întruni elementele actului administrativ, astfel cum este el definit de art. 2 alin. 1 lit.c) din Legea 554/2004, ”ea nefiind aptă să producă, prin ea însăşi, efectele juridice referitoare la revocarea procurorului general ci reprezintă doar o operaţiune administrativă prealabilă emiterii actului administrativ individual apt să producă efectul urmărit, respectiv revocarea din funcţia de conducere, dar care este condiţionat de îndeplinirea unor cerinţe de legalitate asupra căruia emitentul actului administrativ are competenţe de control”.
Potrivit motivării, competenţa Preşedintelui României nu poate fi interpretată ca atrăgând obligaţia automată a acestuia de a emite actul administrativ atât timp cât legea fundamentală dar şi cea organică îi recunosc competenţe de control (chiar limitate fiind), iar ”în lipsa emiterii decretului, propunerea ministrului justiţiei nu produce efecte substanţiale iar efectele procedurale invocate de reclamant nu sunt suficiente pentru a o califica drept act administrativ”. În final, acţiunea fostului procuror general a fost respinsă ca ”inadmisibilă”, atât din perspectiva lipsei calităţii de act administrativ a propunerii de revocare cât şi din cea a lipsei competenţei instanţei de contencios administrativ de a cenzura temeinicia argumentelor cuprinse în propunerea de revocare.
Se încarcă comentariile...
