Decizii drastice pentru proiectul Roşia Montană: RMGC renunţă la litigii în justiţie şi îşi reduce capitalul social cu 27 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Roşia Montană Gold Corporation, iniţiatoarea megaproiectului minier privat din Munţii Apuseni, renunţă la o parte din litigiile aflate pe rolul instanţelor din România. În plus, acţionarul majoritar, Gabriel Resources, a decis să mandateze RMGC pentru pregătirea informaţiilor şi documentelor necesare litigiului arbitral internaţional cu Statul Român.

Adunarea Gnerală Extraordinară a Acţionarilor de la Roşia Montană Gold Corporation a luat recent câteva decizii foarte importante pentru viitorul firmei şi al proiectului minier din Apuseni. Cea mai importantă dintre acestea pare a fi renunţarea la o parte din litigiile pe care compania le are în prezent la instanţele din România. Este vorba, despre procesele în care firma este pârât, reclamant sau terţ intervenient în contradictoriu cu organizaţii nonguvernamentale care se opun proiectului minier de la Roşia Montană. Astfel de procese sunt la instanţe din mai multe oraşe cum ar fi Bistriţa, Cluj-Napoca, Braşov, Bacău, Suceava, Bucureşti. RMGC a pierdut aproape toate aceste litigii.

”Se aprobă renunţarea de către Societate la judecata litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată din România, în care Societatea are fie calitatea de reclamant, fie cea de terţ intervenient şi încetarea participării Societăţii în orice demersuri procedurale suplimentare în cadrul litigiilor în care Societatea are calitatea de pârât. Demersurile de retragere (…) sunt determinate de nevoia de reducere a costurilor ocazionate de implicarea Societăţii în aceste litigii prin raportare la la beneficiile imediate probabil a fi obţinute de Societate, şi în contextul rezultatelor financiare negative ale Societăţii din ultimii ani”, se afirmă în hotărârea aprobată de acţionari. Rezultatele financiare negative sunt puse pe seama ”eşecului autorităţilor române în a gestiona în mod rezonabil procedurile legale de evaluare şi de autorizare a proiectului minier de la Roşia Montană.”

RMGC, mandatată să ofere suport logistic în litigiul cu Statul Român

În acelaşi timp, printr-o altă hotărâre a acţionarilor, RMGC a fost mandatată să asigure întregul suport logistic şi uman necesar pentru inventarierea, colectarea şi pregătirea tuturor informaţiilor şi documentelor necesare acţionarului majoritar în litigiul arbitral deschis împotriva Statului Român la Tribunalul ICSD – Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor privind Investiţiile (International Centre for Settlement of Investiment Disputes). ICSD este membru al Grupului Băncii Mondiale, care îl finanţează şi îşi are sediul în capitala SUA, Washington. 

Tribunalul a înregistrat cauza în 30 iulie 2015, iar în 5 octombrie 2015 bulgarul Stanimir Alexandrov a acceptat desemnarea sa ca arbitru al cauzei. Documentele invocate de către de către Gabriel Resources sunt acordul încheiat între Guvernul României şi cel al Canadei, în 2011, în scopul promovării şi protecţiei reciproce a investiţiilor şi acordul similar încheiat cu Guvernul Marii Britanii în 1996. La acest Tribunal Arbitral au câştigat disputa cu Statul Român şi fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii grupului de firme European Drinks, care ar trebui să primească suma de 82 de milioane de euro.

Reducere a capitalului social urmare a pierderilor din ultimii ani

Pe fondul reducerii semnificative a activităţii, Gabriel Resources a mai decis reducerea capitalului social al companiei Roşia Montană Gold Corporation cu suma de circa 119 milioane de lei (aproape 27 milioane de euro), de la 133 de milioane de lei, la doar 14,2 milioane de lei. Urmare a acestei reduceri, Gabriel Resources îşi păstrează procentul de 80,69% din capitalul RMGC, în timp ce Minvest Roşia Montană va avea 19,31%. ”Reducerea capitalului social se face (…) având în vedere pierderile constatate urmare a aprobării situaţiilor financiare pentru anul 2013 ce nu au putut fi acoperite din rezerve”, se afirmă în conţinutul hotărârii acţionarilor. RMGC a avut în 2014 pierderi de 212 milioane de lei (47 milioane de euro), în timp ce în 2013 suma a fost mai mult decât dublă – 587 milioane de lei (132 milioane de euro).

Citiţi şi:

 

Zăcământul aurifer Geamăna din Munţii Apuseni, concesionat unei firme administrată de un lider PSD Constanţa

CEO-ul Gabriel Resources, dezamăgit că autorităţile române nu au răspuns invitaţiei la dialog pentru proiectul Roşia Montană

14 curiozităţi despre Roşia Montană, ce nu ştiai despre cea mai cunoscută comună din Munţii Apuseni. Cât aur mai este în munte şi cât valorează

 

Gabriel Resources solicită implicarea lui Iohannis în problema „Roşia Montană” şi ameninţă cu arbitrajul internaţional

 

FOTO DOCUMENT Povestea fotografului  aurarilor de la Roşia Montană, autorul celui mai mare fotoreportaj românesc

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite