Deschiderea anului universitar la Alba Iulia. 4.500 de studenţi învaţă la Universitatea ”1 Decembrie 1918”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a deschis oficial anul universitar 2014-2015, în cadrul unei festivităţi organizate la Casa de Cultură a Studenţilor, în prezenţa ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a conducerii UAB şi autorităţilor judeţene şi locale. Zece studenţi de la UAB, cu rezultate excelente în anii de studiu, au fost răsplătiţi de primarul Mircea Hava cu premii în bani.

Prezent la evenimentul de la Alba Iulia, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat că anul acesta peste 100.000 de studenţi vor primi burse pentru programe de practică la companii, iar firmelor li se vor deconta cheltuieli cu angajaţii care îi îndrumă pe aceştia. De asemenea, va fi reluat programul de burse doctorale, de 1.850 de lei pentru fiecare doctorand, pe lună, pentru a-şi finaliza studiile. În cadrul festivităţii, primarul Mircea Hava a acordat premii pentru studenţii cu rezultate deosebite în anii de studiu. Au fost recompensaţi cu premii în bani tinerii care au reuşit să termine anul anterior cu media generală 10.

La eveniment au mai fost prezenţi subprefectul Cornel Murg, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, rectorul Daniel Breaz. La UAB s-au înscris pentru un nou an universitar peste 1.452 de studenţi în anul I, inclusiv din Republica Moldova sau ţări din Europa şi Asia. În total, vor începe cursurile la UAB în acest an aproximativ 4.500 de studenţi. Într-un top al universităţilor din România cu date din 2013, UAB se află pe locul 34 din punct de vedere al studenţilor care au ales locuri la buget sau la taxă.

De asemenea, UAB a fost aleasă pentru continuarea studiilor de către tineri din ţări precum India, Turcia şi alte state din Europa. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia are patru facultăţi: Facultatea de Istorie şi Filologie, Facultatea de Ştiinţe, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, fiecare cu mai multe specializări.

Cele  mai căutate secţii de anul acesta au fost Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (învăţători, educatori), Drept, Electronică aplicată, Educaţie Fizică şi Sport, dar şi Muzica religioasă. În total, UAB a scos la concurs anul acesta 1.761 de locuri pentru studiile de licenţă şi 841 pentru master. Numărul total de locuri finanţate de la bugetul de stat scoase la concurs a fost de 600 pentru programele de licenţă şi 200 pentru cele de Masterat.

FOTO VIDEO Cum a devenit Cetatea Alba Iulia minunea Transilvaniei. Secretele unui proiect de 50 de milioane de euro 

Noua perlă turistică a Transilvaniei este, fără îndoială, Cetatea din Alba Iulia. După aproape 15 ani de lucrări de restaurare, cu costuri de peste 50 de milioane de euro, Cetatea Alba Carolina se prezintă ca o nestemată ce trebuie descoperită de fiecare român.

FOTO VIDEO Cetatea Alba Carolina, redeschisă în toată splendoarea după cel mai mare proiect de restaurare din România 

Pentru prima dată după aproape 100 de ani, Cetatea Alba Carolina poate fi văzută şi vizitată în întreaga sa splendoare. Primăria Alba Iulia a inaugurat zona de vest a monumentului restaurată în ultimii trei ani cu fonduri de 15 milioane de euro. Mii de locuitori şi turişti au venit să vadă noua „minune“ a României.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite