Directorul comercial al Romarm, Mihai Nicuşor, trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul comercial al Romarm.Mihai Nicuşor, fost consilier jdueţean PNL în Alba, a fost trimis în judecată deprocurori DNA pentru instigare la abuz în serviciu şi complicitate la cumpărare de influenţă.

Pe lângă Mihai Nicuşor, au mai fost trimişi în jduecată inculpaţii Bratu Cristian Mihai, şef al Serviciului Inspecţie Generală, Anticorupţie din cadrul C.N. Romarm S.A. şi membru al comisiei de control, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, respectiv Mariş Claudia Aura persoană care susţine că ar fi reprezentantă a unei asociaţii nonprofit ce sprijină persoanele cu dizabilităţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se susţine că în perioada noiembrie 2014 - noiembrie 2015, inculpata Mariş Claudia Aura şi o altă persoană au derulat, prin intermediul a două societăţi comerciale, dar şi prin intermediul asociaţiei a cărei reprezentată susţine că ar fi inculpata, un circuit financiar prin care au vândut Societăţii Fabrica de Arme Cugir S.A. câteva zeci de mii de genţi speciale (K4 şi K5), la suprapreţ. La data de 22 decembrie 2015, Fabrica de Arme Cugir S.A. a organizat o licitaţie având ca obiect achiziţionarea aceloraşi tipuri de genţi, de această dată asociaţia reprezentată de inculpată fiind clasată pe locul al treilea.

Inculpata Mariş Claudia Aura se afla în relaţii de amiciţie cu inculpatul Mihai Nicuşor-Mircea, director în cadrul Companiei ROMARM SA, în cadrul căreia Fabrica de Arme Cugir S.A. era una dintre filiale. În aceste condiţii, inculpata Mariş Claudia Aura împreună cu inculpatul Mihai Nicuşor-Mircea au demarat o adevărată ofensivă pentru a-l determina pe directorul general al Fabricii de Arme Cugir S.A. să rezilieze contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei. De asemenea, cei doi exercitau presiuni pentru a-l determina să cumpere apoi, de la asociaţia respectivă inculpatei, cel puţin 12.000 genţi (ce fuseseră achiziţionate de către societatea controlată de inculpată anterior organizării licitaţiei).

Pe de-o parte, în perioada 21-22.01.2016, inculpata Mariş Claudia Aura s-a deplasat personal la Cugir unde a încercat în mod insistent şi agresiv să-l determine pe director să cumpere genţile respective, fără a reuşi acest lucru. Pe de altă parte, inculpata, atât personal cât şi prin intermediul altor persoane, a depus la sediul C.N. Romarm S.A. mai multe documente care au avut ca urmare trimiterea, la Fabrica de Arme, a unei echipe de control conduse de inculpatul Bratu Cristian Mihai Ion, pentru a verifica, printre altele, şi modul în care s-au derulat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea genţilor, dar şi contractul subsecvent.

Scopurile urmărite de inculpatul Mihai Nicuşor-Mircea, transmise lui Bratu Cristian Mihai Ion şi acceptate de acesta, au fost revocarea din funcţie a directorului, astfel încât noua persoană ce i-ar fi urmat la conducere să poată demara o nouă procedură de achiziţie pentru genţile licitate în decembrie 2015, iar câştigătoare să fie declarată inculpata Mariş Claudia Aura. La instigarea inculpatului Mihai Nicuşor-Mircea, echipa de control a întocmit un raport în care a denaturat realitatea situaţiei din fabrică, identitatea vinovaţilor şi normele aplicabile, raport care a avut ca urmare demiterea directorului general al fabricii pentru fapte comise de alte persoane.

În acelaşi context şi în acelaşi scop, în perioada februarie 2016 - martie 2016, cu ajutorul moral al directorului comercial al C.N. Romarm S.A. Mihai Nicuşor-Mircea, inculpata Mariş Claudia Aura i-a promis unei persoane din conducerea fabricii de armament (denunţător în cauză) o sumă de bani, pentru ca acesta îşi folosească de influenţa asupra noului director general, astfel încât să îl determine să achiziţioneze genţile respective.

Astfel, la data de 07 martie 2016, inculpata Mariş Claudia Aura i-a oferit denunţătorului suma de 3.000 lei, promiţându-i totodată că, dacă va reuşi să-l determine pe noul director al fabricii să permită achiziţionarea a 20.000 de genţi de la Asociaţie, după ce va primi contravaloarea acestora, îi va mai remite o sumă de 6.000 lei. În aceeaşi zi, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, cei doi fiind reţinuţi de procurori. Instanţa de judecată a decis ulterior cercetarea inculpaţilor sub control judiciar. Dosarul va fi judecat în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti.

Citiţi şi:

Cine este directorul din Romarm reţinut de DNA şi ce relaţie are cu liderul PNL Teodor Atanasiu

Directorul comercial de la Romarm, liberalul Mihai Nicuşor, reţinut de procurorii DNA pentru abuz în serviciu

Fabrica de Arme Cugir are un nou director general: liberalul Graţian Suciu, numit în locul lui Mircea Trifan (PSD)

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite