Doi soţi din Blaj care îşi exploatau copiii condamnaţi la 19 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inculpaţii vor sta ani mulţi la închisoare. Foto Adevărul
Inculpaţii vor sta ani mulţi la închisoare. Foto Adevărul

Un bărbat şi o femeie din Blaj au fost condamnaţi la pedepse grele pentru că şi-au exploatat copii. Gheorghe Voina (47 ani) şi Maria Voina (49 ani), soţ şi soţie, au primit 10 ani, respectiv 9 ani de închisoare. Cei doi îşi obligau copiii să cerşească, mai mult fetele erau violate de către tatăl lor.

Victimele celor doi soţi, sunt patru copii, doi băieţi şi două fete, dintre care trei sunt minori. Soţii Voina sunt în arest preventiv din 7 aprilie 2012. Acuzaţiile pentru care au fost trimişi în judecată sunt trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului, viol, incest, trafic de persoane şi cerşetorie. Sentinţa în faza de apel a dosarului a fost pronunţată în 27 noiembrie 2012 de Curtea de Apel Alba Iulia. Inculpaţii mai pot formula recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Situaţia şocantă din familia Voina a fost aflată în momentul în care una dintre fiicele acestora, în vârstă de 13 ani, a fost găsită de poliţiştii de la serviciul de Transporturi Feroviare în Gara din Teiuş. Întrebată ce caută acolo, minora a povestit că a fost bătută de părinţi, violată de tatăl ei şi trimisă la cerşit. Ulterior, cauza a ajuns la procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organziată care au continuat cercetările. 

Cei doi soţi îşi obligau cei patru copii să practice cerşetoria în zona municipiilor Blaj, Alba Iulia şi Orăştie - Simeria, în special în gări. Tatăl este acuzat că a întreţinut relaţii cu două dintre fiicele sale respectiv cu una dintre fiice minoră şi una majoră. Victimele au declarat procurorilor că mama lor îşi găsea de lucru pe afară atunci când Gheorghe Voina îşi viola fetele. Maria Voina mergea după lemne pentru foc sau fuma o ţigară. De asemenea, copiii erau bătuţi atunci când nu aduceau acasă suma de bani impusă, cuprinsă între 30 de lei şi 50 de lei în fiecare zi.

Gheorghe Voina a mai fost condamnat în trecut pentru furt. Amândoi soţii erau mari consumatori de băuturi alcoolice. Familia Voina are în total 10 copii. Trei sunt condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru furt calificat şi sunt în prezent în Peniteciarul Aiud. Patru erau în grija lor, iar doi sunt majori. Un alt copil a fost pierdut de familie în timpul unei călătorii cu trenul.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite