„Din cauza unei avarii provocate de constructorul lucrărilor la Autostrada Sebeş-Turda (în zona oraşului Teiuş), SC APA CTTA SA ALBA anunţă consumatorii că, azi 8 iulie 2021, începând cu ora 11.00, se întrerupe furnizarea apei potabile în următoarele localităţi: Teiuş, Stremţ, Geoagiu, Geomal, Beldiu, Garbova de Jos, com. Rădeşti, Miraslău, Decea, com Unirea, Noşlac, oraşul Ocna Mureş. Posibil să fie afeactate şi localităţile Bagau, Lopadea Noua, Hopârta”, a transmis joi, 8 iulie, Apa CTTA.
În total, este vorba despre mai mult de 30.000 de locuitori.
Operatorul estimează durata întreruperii la circa 40 de ore, din cauza lucrărilor deosebit de complexe, fapt care ar putea afecta şi rezervele de apă existente în rezervoarele altor localităţi.
La reluarea furnizării pot aparea local depăşiri ale parametrului turbiditate, fiind nevoiti să procedăm la purjarea apei (spălări locale), până la încadrarea acesteia în parametrii de calitate, mai precizează reprezentanţii Apa CTTA.
În această situaţie, clienţii sunt rugaţi să folosească apa numai în scopuri menajere. Eventualele perturbaţii, precum şi zona în care ele apar pot fi semnalate imediat Dispeceratului operatorului la numarul de telefon : 0258 – 834501, în vederea intervenţiei.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate