Dosarul crimei de la Sebeş: instanţa a respins cererea privind schimbarea încadării juridice. Autorul va fi condamnat pentru omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul acuzat de omor a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei
Bărbatul acuzat de omor a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei

Curtea de Apel Alba Iulia a respins două cereri ale unui inculpat pentru infracţiunea de omor, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei.

Dosarul se referă la crima săvârşită în 12 mai 2018, în parcarea unui local din Sebeş, autorul fiind un bărbat de 37 de ani, Stancu Valer, care l-a înjunghiat în inimă pe un altă bărbat de 32 de ani, Bercuciu Adrian. Cei doi se cunoşteau de mai mulţi ani, ambii fiind originari din comuna Pianu, dar au devenit ”duşmani” în 2016, după un scandal ce ar fi fost provocat de Bercuciu la o petrecere organizată de Stancu.

Inculpatul a recunoscut fapta şi a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru comiterea infracţiunii de omor. La Tribunal, Stancu a fost condamnat la 13 ani de închisoae şi a fost obligat să plătească daune morale de 80.000 de lei. La instanţa de apel, inculpatul a încercat din nou să obţină schimbarea încadrării juridice, în omor cu reţinerea stării de provocare, respectiv în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Curtea de Apel a respins, în 13 februarie 2020, ambele solicitări.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul Stancu Valer, din infracţiunea de infracţiunea de omor, prevăzută de art. art. 188 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal cu reţinerea stării de provocare prevăzută de art. 75 lit. a) Cod penal. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul Stancu Valer, din infracţiunea de infracţiunea de omor, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, se precizează în minuta instanţei care va pronunţa sentinţa definitivă.

Potrivit procurorilor, între Bercuciu Adrian şi Stancu Valer, care s-au întâlnit în parcarea special amenajată a unui local din municipiul Sebeş, a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică (plagă tăiată – înţepată toracică, cu lezarea cordului) care i-a cauzat decesul. Autorul crimei este originar din comuna Pianu dar locuia de mai mulţi ani în localitatea Năvodari din judeţul Constanţa. După ce a înjunghiat victima, agresorul a fugit şi s-a predat după circa trei ore la Poliţia Alba Iulia.

Rudele victimei, soţia şi ceilalţi membri ai familiei acestuia, au solicitat acordarea de daune civile în valoare de 500.000 de euro şi a unor daune materiale cifrate la 30.000 de lei. În noaptea care a urmat crimei, o cabană din Pianu care aparţinea lui Stancu Valer a fost incendiată de persoane necunoscute. Poliţia a deschis un dosar penal pentru distrugere, care nu a fost finalizat până în prezent.

Citiţi şi:

FOTO Recoltă spectaculoasă în sera minune de la Alba Iulia: fructe uriaşe de papaya, după banane, smochine şi lămâi

Mii de cupoane de călătorii gratuite, decontate ilegal. Cum a înşelat un fost administrator bugetul de stat cu peste 270.000 de lei

FOTO Jafuri în serie în case din Alba Iulia, aflate în construcţie. Autorul şi un afacerist care cumpăra sculele furate, reţinuţi de poliţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite