Drumul cânepii, planta interzisă de autorităţi. Cum se obţinea în trecut celebra pânză folosită de ţărani în gospodărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cânepa a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru obţinerea unei pânze foarte rezistente, din care se confecţionau haine. În prezent, cânepa se mai poate cultiva doar în condiţii speciale, cu aprobarea autorităţilor statului.

Un studiu etnografic realizat de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba descrie drumul cânepii de la sămânţă şi până la pânza din portul popular românesc.

Drumul cânepii este unul special şi greu, pornit din dorinţa de frumos a ţărăncii românce. Astfel, după ce s-a arat şi grăpat pământul, cam prin luna aprilie, sămânţa de cânepă se seamănă cu mâna pe o parcelă de pământ pregătită în prealabil. După însămânţare se acoperă cu grijă sămânţa prin grăparea şi greblarea pământului. După trei, patru luni, cânepa creşte viguroasă şi înfloreşte. Acesta este momentul prielnic pentru recoltare. 

Cânepa se smulge, se leagă în mănunchiuri care se vor aşeza „în picioare”, în poziţie verticală, ca nişte clăi, la uscat. Când tulpinile sunt uscate, lemnoase, se pun la „topit” într-un tău sau apă curgătoare şi se acoperă cu bolovani şi pietre mari, ca să fie tot timpul sub apă. În câteva săptămâni, fibra începe să se separe de tulpină. Atunci va începe spălarea cânepii, procedeu care devine o artă, un ritual. Se iau bolovanii, pietrele şi cânepa se scoate pe malul apei de unde se ia apoi câte un mănunchi şi rotindu-l deasupra capului, se loveşte cu putere de apă până când cânepa se albeşte. Spălarea cânepii este un procedeu foarte greu şi necesită un mare efort din patrea femeilor, fără implicarea bărbaţilor.

După ce s-a spălat, cânepa se întinde la soare pentru a se usca, rezemată de gard. După ce s-a uscat cânepa, aceasta este „meliţată” cu „meliţa”, o unealtă specială, confecţionată din lemn. Prin meliţare se înlătură partea lemnoasă, se zdrobeşte şi se înlătură „pozdările”, întrebuinţate pentru aprinderea focului.. Apoi, pentru a se obţine firul curat, „fuiorul”, se trece cânepa prin „piepteni” şi „heciulă” (dispozitive speciale făcute din lemn şi prevăzute cu nişte „colţi” din fier, ca piaptănul, aşezate cu vârful în sus în aşa fel încât cânepa să fie trasă prin aceşti piepteni, ca să fie curăţată bine de toate impurităţile lemnoase).

Din heciuială şi pieptănare rezultă fuiorul, firul cel mai de calitate, lung şi subţire, care pe urmă va fi tors. Bineînţeles că din această prelucrare mai rezultă, înainte de fuior, „câlţii” cu fir mai gros şi mai noduros, care după toarcere era folosit la obţinerea unor materiale mai groase, utilizate în gospodăria ţărănească. După ce a fost „heciulată” şi pieptănată cânepa se face caier, se leagă în furcă şi se toarce cu fusul. De pe fus se fac „jireghii” (sculuri) cu ajutorul „râşchitoriului” (tot un dispozitiv confecţionat din lemn). Aceste jireghi se numesc „torturi”, cuvânt provenit de la torsul cu fusul.

Torturile, jireghile se pun în ciubăr, se acoperă cu „cenuşeriul”, o pânză obţinută tot din cânepă ţesută, peste care se pune cenuşă şi apă clocotită. Se lasă câteva ceasuri şi apoi se duce la o apă curgătoare unde se spală până se albeşte. După aceea se usucă şi se deapănă pe „vârtelniţă” şi se fac gheme. Firul astfel obţinut se urzeşte pe „urzoi” sau „urzari”, se învăleşte pe sulul războiului, apoi se năvădeşte în război, se dă prin iţe şi spată. Firele urzite se ung cu „mânjală” (tărâţe de grâu fierte cu apă), pentru a fi mai netede şi pentru a aluneca mai bine prin iţe şi spată. Firul de fuior de băteală se bagă printre rosturi cu ajutorul „suveicii”, după ce în prealabil s-au făcut ţevi din lemn de soc pentru a fi uşoare. Ţevile se încarcă cu firul tors cu ajutorul „sucălii”.

Când pânza de cânepă este gata de ţesut, se ia de pe război, se duce la râu, se spală cu apă rece, se bate cu maiul şi se întinde pe iarbă pentru uscare şi albire la lumina soarelui. Acest procedeu se repetă de mai multe ori pentru ca pânza să se albească. Când pânza este uscată şi albită, se răsuceşte în „viguri” (suluri) şi apoi, astfel pregătită, se foloseşte în gospodărie pentru confecţionarea celor necesare traiului. Iarna, femeile obişnuiau să scoată pânza de cânepă afară să îngheţe pentru albire.

Din pânza de cânepă, ţăranca româncă a confecţionat cu migală şi iscusinţă costume populare, chimeşi, poale, chindeie, lepedeie, saci şi tot ceea ce i-a fost necesar traiului de zi cu zi, lucruri de care românul s-a folosit şi pe care încercăm să le aducem în actualitate şi să le păstrăm peste timp. 

Citiţi şi:

FOTO Mocăniţa Apusenilor a plecat din nou la drum după 20 de ani. Traseu turistic de 10 kilometri pe Valea Arieşului

 

Cine a inventat spam-ul, de unde vine denumirea şi cum a evoluat conţinutul online care provoacă anual pagube de zeci de miliarde de dolari

 

Afaceristul trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani din comerţ cu aur. Cum funcţiona reţeaua celor 25 de inculpaţi

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite