Elevi din Sebeş instruiţi de jandarmi în cadrul campaniei „Adolescenţa în siguranţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania iniţiată de Jandarmeria Alba, intitulată „Adolescenţă în siguranţă“ a continuat miercuri, 29 februarie, în oraşul Sebeş. Aproximativ 200 de elevi ai Grupului Şcolar Industrial din localitate au fost instruiţi de reprezentanţii Jandarmeriei şi ai Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba.

Dezbaterea a avut loc cu privire la cele mai frecvente fapte de natură contravenţională şi penală întâlnite în şcoală şi în legătură cu modul în care pot fi traşi la răspundere din punct de vedere contravenţional şi penal, chiar minori fiind.

„Întâlnirea a decurs în condiţii foarte bune, s-a desfăşurat într-o atmosferă degajată, instructorii urmărind atragerea audienţei spre dialog şi spre expunerea propriei păreri cu privire la aspectele prezentate, interactivitate care a contribuit la o optimă receptare a informaţiilor transmise“, a spus Ovidiu Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Proiectul se derulează în perioada februarie – aprilie 2012, prin parteneriat cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa de Cultură a Studenţilor.

Următoarea acţiune din cadrul campaniei se va desfăşura miercuri, 7 martie,  în Aiud şi va fi adresată elevilor şi personalului didactic de la Colegiul Naţional "Titu Maiorescu", Colegiul Naţional "Bethlen Gabor", Colegiul Tehnic şi Grupul Şcolar Agricol "Al. Borza" din Ciumbrud.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite