Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Femeie condamnată la închisoare cu executare după ce a atacat un bărbat cu spray lacrimogen. De ce a fost eliberată din penitenciar după 2 luni

3
11 Sep 2019 09:58:31
Autor: Dorin Ţimonea

O femeie de 45 de ani, din comuna Meteş, condamnată la 3 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată a scăpat, cel puţin deocamdată, de penitenciar. Curtea de Apel Alba Iulia a admis o cerere de repunere în termenul de apel  şi a dispus eliberarea acesteia.

Femeia a primit închisoare cu executare la instanţa de fond pentru că nu s-a prezentat la proces. ”În condiţiile în care inculpata  a  lipsit de la judecată, nu şi-a dat acordul pentru prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii, deşi a fost citată cu mandat de aducere, la toate  adresele, fără ca inculpata să poată fi prezentată executarea nu poate fi  decât  în detenţie”, precizat Judecătoria Alba Iulia în hotărârea de condamnare din martie 2019.
 
După circa două luni de închiosare, P. Petronela a fost eliberată ca urmare a repunerii cauzei în termenul de apel: ”Admite cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpata Pantea Petronela. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr.131/15.04.2019 emis de Judecătoria Alba Iulia pe numele inculpatei. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Pantea Petronela, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Definitivă. Acordă termen pentru dezbaterea apelului la data de 18 septembrie 2019, pentru când vor fi citate părţile”. Motivul invocate de instanţă este faptul că a fost identificată ” o cauză temeinică de împiedicare” a depunerii apelului în termen.
 
Femeia este acuzată că a atacat cu spray lacrimogen şi a bătut cu pumnii şi picioarele un bărbat căruia îi datora o sumă de bani. Potrivit deciziei Judecătoriei Alba Iulia, P. Petronela a împrumutat în data de 19 aprilie 2017, suma de 350 de lei de la un bărbat, căruia i-a lasat drept gaj un telefon mobil. Mai târziu, femeia l-a chemat să se vadă cu acesta la un bar din Ampoiţa pentru a-i returna banii, dar acolo femeia l-a atacat pe barbat.
 
”În data de 19.04.2017, în jurul orelor 21.30, aflându-se împreună cu doi minori  de 13 şi respectiv 12 ani, în curtea unui magazin din din zona Gura Ampoiţei, satul Ampoiţa, inculpata Pantea Petronela i-a pulverizat spray lacrimogen în faţă persoanei vătămate H. I., după care i-a aplicat lovituri cu pumnii peste cap şi cu picioarele peste picioare, persoana vătămată fugind spre poartă şi mai apoi pe drum, fiind urmărit de către inculpată şi de cei doi tineri, după care, la circa 20- 30 metri, spre satul Ampoiţa, în timp ce persoana vătămată H. I. era căzut pe mijlocul părţii carosabile, inculpata Pantea Petronela i-a căutat prin buzunarele hainei, de unde i-a luat un telefon mobil. Persoana vătămată H. I. a suferit leziuni traumatice la nivelul capului, pentru care a obţinut certificat medico-legal, din care reiese că leziunile suferite au necesitat un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, persoana vătămată formulând plângere penală”, se arată în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.
 
Pe lângă telefonul mobil femeia i-a mai furat bărbatului şi suma de 150 de euro. În data de 26 martie, Judecătoria Alba Iulia a condamnat-o la 3 ani de închisoare cu executare, 2.500 de lei daune civile şi morale şi încă .3000 de lei cheltuieli judiciare, toate victimei sale. La data de 15 aprilie 2019, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sprijiniţi de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos au identificat şi reţinut-o femeia în vârstă de 45 de ani, din comuna Meteş, posesoarea mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Alba Iulia şi au depus-o la Penitenciarul Aiud. Femeia a fost eliberată din penitenciar, urmând să afle dacă revine la închisoare după finalizarea procesului la Curtea de Apel.
 

Citiţi şi:

 

Şcoala SF de la Ciugud, comuna celebră din Alba: tehnologie inteligentă chiar şi la baie, table interactive, ore transmise live pe internet, tablete în loc de cărţi

 

Acţionarul majoritar de la Roşia Montană a adunat 20 de milioane de dolari pentru a finanţa procesul cu România. Miza - 4,4 miliarde de dolari

 

Peştera din Apuseni unde a fost descoperit cel mai mare craniu de urs de cavernă din România. Legătura cu mineriada din 1990

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Mihai Popescu
11.09.2019, 11:53:42

Pai o politista a omorit un om cu spray lacrimogen si nu a mai patit nimic. Ce pretentie sa mai ai de la justitia asta ? Si mai primesc si salarii si pensii speciale enorme platite din munca noastra.

+3 (3 voturi)
Hastur
11.09.2019, 20:08:40

Era jandarmerita.Si nu a omorat pe nimeni.Pedofilul a murit ca prostul dupa ce s-a luptat cu jandarmii si a facut infarct.Si nu au pensii speciale ci militare iar salariul nu-l platiti voi ci il castiga.Asta in timp ce asistatii sociali nu fac nimic doar incaseaza.Dar pe dumneata nu te deranjeaza asta.

-2 (2 voturi)
un motan intransigent
11.09.2019, 13:15:33

Pazea, talharia va deveni legala! Autoapararea va fi interzisa fiind considerata imorala.

+1 (1 vot)