Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că acolo au fost testaţi 179 de asistaţi şi 171 de membri ai personalului.
"Dintre cei asistaţi avem 103 cazuri pozitive şi dintre personal avem 18 cazuri pozitive. Totodată, în paralel cu ancheta epidemiologicvă pe care colegii o realizează, am dispus şi efectuarea unei anchete a inspectorilor sanitari din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică pentru a vedea care sunt cauzele care au dus la această nenorocire, aş spune, pentru că nu este normal ca după 7 luni de muncă să avem un astfel de focar, de o asemenea magnitudine", a afirmat Sinea.
Dintre persoanele confirmate, sunt două persoane internate, iar toţi bolnavii sunt monitorizaţi medical. Până acum s-au înregistrat două decese, în rândul beneficiarilor.
Sinea a spus că vor fi verificate respectarea procedurilor de lucru în centru şi folosirea materialelor de protecţie.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Bietii neuropsihici s-au tot plimbat prin locuri aglomerate ,fara masca ,reuniuni vesele si de aici boala ,nu? Cred ca va trebuie destul de mult sa intelegeti ca pe langa nenorocirea asta sunt si multe altele de zis facute cum bine stim de mai mult de 30 de ani.