Focarul de COVID-19 de la Spitalul Judeţean Alba: 30 de angajaţi, dintre care 5 medici şi 15 asistenţi, testaţi pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia s-a decis testarea tuturor angajaţilor, personal medico-sanitar, dar şi tehnic economic şi socio-administrativ, rezultând un total de 30 de persoane infectate.

Potrivit unui comunicat de presă al Spitalului Judeţean Alba, în perioada 14-28 septembrie, au fost efectuate un număr de 714 teste, cu scop de screening sau în urma contactului direct cu un caz confirmat, conform metodologiei. În urma testelor efectuate, în ultimele 14 zile, au fost confirmate 30 persoane din rândul personalului medico-sanitar, după cum urmează: 13 asistenţi medicali, 8 infirmieri, 4 îngrijitoare şi 5 medici.

Toate cadrele medicale prezintă forme uşoare sau sunt asimptomatice. Patru angajaţi ai SJU, cu forme uşoare, sunt internaţi, în prezent, pentru supraveghere şi evaluări medicale. Celelalte cadre medicale confirmate se află în izolare.

În cursul zilei de marţi, 29 septembrie 2020, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia vor mai fi testate 146 de cadre medicale si personal TESA – testări efectuate cu scopul de screening. Astfel, sunt testaţi şi angajaţi ai SJU Alba Iulia care nu au simtpome, nu cunosc să fi intrat în contact cu persoane confirmate, dar care pot fi pozitivi şi asimptomatici.   

La SJU Alba Iulia, personalul medico-sanitar este testat la perioade regulate de timp. Însă, la mijlocul lunii septembrie, având în vedere accentuarea pandemiei, s-a decis testarea întregului corp de angajaţi, într-o perioadă scurtă de timp, ţinând cont şi de numărul zilnic de pacienţi care necesită testare. 

Din 18 martie şi până în prezent, în cadrul secţiei de Boli Infecţioase a SJU Alba Iulia au fost internaţi 594 pacienţi suspecţi; pentru 461 dintre aceştia a fost confirmată infecţia cu virusul SARS-CoV-2, în urma testului RT-PCR.  Din 27 martie şi până în prezent, în secţia ATI au fost trataţi 54 de pacienţi cu forme severe/ critice.

În prezent în secţia Boli Infecţioase a Spitalului sunt internaţi 48 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, cu forme uşoare, dar cu boli asociate, respectiv cu forme medii şi severe (majoritatea cu comorbidiăţi). Un număr de 8 pacienţi cu forme severe/critice sunt internaţi în compartimentul ATI COVID.

Citiţi şi:

 

Cum arată „mall-ul” moţilor destinat exclusiv producătorilor din Apuseni, realizat din fonduri UE la Zlatna

 

Tânărul de doar 25 de ani care a reuşit să intre independent în Consiliul local Alba Iulia. Cine este Paul Victor Florea, surpriza plăcută a alegerilor locale

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite