Fotbalistul bătăuş din Aiud condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbalistul va petrece câţiva ani la închisoarea din Aiud
Fotbalistul va petrece câţiva ani la închisoarea din Aiud

Fotbalistul Maxim Ovidiu din Aiud, fost component al clubului Metalul din oraş, a primit pedeapsa finală în dosarul penal în care a fost judecat. Bărbatul de 27 de ani a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Sentinţa definitivă a fost pronunţată în 25 octombrie 2013. Maxim Ovidiu Ciprian este judecat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi lovire. La Curtea de Apel a fost achitat pentru lovire, dar s-au reţinut 2 infracţiuni de ultraj. În final a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu 4 luni mai mult decât la Judecătoria Aiud.

Pedeapsa este şi rezultatul anulării a două condamnări cu suspendare anterioare dictate pentru infracţiuni similare. Considerat un infractor periculos, Maxim Ovidiu, zis ”Corco”, de 27 de ani, este în arest din ianuarie 2013. Infracţiunile pentru care este judecat fotbalistul au avut loc în august şi decembrie 2012. 

Un alt inculpat, Bucur Ioan Dumitru, de 36 de ani, a primit pedeapsa de 1 an de închisoare cu executare pentru infracţiuni similare, legate de incidentul din decembrie. Al treilea inculpat judecat în dosar, Moldovan Alin Cornel, a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 600 de lei pentru distrugere şi a unor despăgubiri materiale de 2.000 de lei către partea vătămată.  

Maxim Ovidiu şi Bucur Ioan sunt acuzaţi că au agresat un tânăr de 19 ani, în 29 decembrie 2012, în localul Diamond din Aiud. „Ambii suspecţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind reţinuţi şi arestaţi preventiv în mai multe rânduri, pentru comiterea mai multor infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, distrugere şi lovire”, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba de la momentul producerii agresiunii.

Fotbalistul a fost arestat ultima dată la începutul lunii decembrie 2012 tot pentru lovire. Atunci a fost eliberat sub supraveghere. Ciprian Maxim are la activ trei arestări şi 12 dosare penale pentru lovire, vătămare corporală gravă şi furt. În cursul anilor 2010 şi 2011 a fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi distrugere, cu amendă penală pentru acelaşi gen de fapte şi sancţionat cu şapte amenzii administrative pentru infractiuni de lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite