FOTO Dezastrul din rezervaţia Scăriţa Belioara după incendiul care a mistuit vegetaţia timp de două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a distrus mare parte a vegetaţiei din rezervaţie. Foto: Facebook/ Drăgoiu Daniel
Incendiul a distrus mare parte a vegetaţiei din rezervaţie. Foto: Facebook/ Drăgoiu Daniel

Incendiul care a avut loc recent în rezervaţia naturală Scăriţa Belioara din Apuseni a lăsat urme adânci în această zonă spectaculoasă.

Incendiul din rezervaţia Scăriţa Belioara, comuna Poşaga, a fost stins sâmbătă seara, 25 aprilie, după mai bine de două zile de luptă cu flăcările. 

Incendiul s-a manifestat pe 10 hectare, fiind afectat şi peretele stâncos al rezervaţiei. 

Localnicii au avansat posibilitatea ca focul să fi fost pus intenţionat, în condiţiile în care astfel de incendii au loc aproape în fiecare an. 

Intervenţia pompierilor şi a voluntarilor a fost îngreunată de relieful dificil al zonei. Zeci de persoane, pompieri şi voluntari, s-au luptat cu flăcările şi au reuşit în final să îl controleze şi să îl stingă.

urmari incendiu scarita belioara

Foto: Facebook/ Drăgoiu Daniel

Scăriţa Belioara este o rezervatie geo-botanică din masivul Muntele Mare, pe teritoriul comunelor Ocoliş şi Poşaga din judeţul Alba. Este parte componentă a masivului Muntele Mare şi are vârfuri muntoase înalte, sub forma de turle (Colţul Bleantului, Piatra Belii, Vârful Negrilii) şi cu numeroase peşteri (Coşul Boului, Peştera fără Fund, Peştera Roşie, Peştera Lungă, Peştera Călugărului, Peştera lui Filip, Peştera Colţului Rotund etc).

urmari incendiu scarita belioara

Rezervatia cuprinde „Şesul Craiului” situat pe un platou calcaros la peste 1350 m altitudine, în continuare pădurea de pe muntele Scăriţa, precum şi spectaculoase abrupturi ce străjuiesc obârşiile Văii Belioara (afluent al Văii Poşăgii), cu pereti verticali, tancuri, vâlcele, brâne si creste ascuţite. Are o suprafaţă de 47,7 ha şi adăposteşte multe specii rare de plante şi animale.

urmari incendiu scarita belioara

Foto: Facebook/ Drăgoiu Daniel

Iniţiativa punerii sub protecţie a zonei a avut-o Alexandru Borza, încă din anii ’20 ai secolului al XX-lea. Rezervaţia botanică conservă specii rare, unele unice în Europa: sângele voinicului, arginţica, mărtăloaga, căldăruşa, genţiana, buzata, crinul pestriţ. Specifice acestui masiv sunt endemismele barba mugurului, mălăoaie şi strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi), relicvă glaciară ajunsă aici din Peninsula Balcanică.

urmari incendiu scarita belioara
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite