FOTO Familie de turişti cehi cu 4 copii, împotmolită cu maşina din cauza GPS-ului într-un cătun din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie cu patru copii a rămas împotmolită cu maşina în Munţii Apuseni. Turiştii, din Cehia, s-au orientat după GPS, care i-a ghidat pe un drum foarte prost, pe care până la urmă au rămas blocaţi.

Turiştii au sunat la 112 şi au fost descoperiţi de un echipaj de jandarmi montani, trimişi la faţa locului. Maşina lor a fost trasă cu ajutorul unui localnic soliticat de jandarmi, care avea un tractor. Toată familia a trecut peste incident într-o stare bună, nefiind nevoie de acordarea de îngrijiri medicale.

”Astăzi în jurul orei 07:00, o familie formată din părinţi şi 4 copii a solicitat sprijin prin apel la 112, aceasta rămânând împotmolită cu maşina între Poiana Călineasca şi satul Casa de Piatră. Spre locul indicat de către turişti, s-a deplasat imediat un echipaj de jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieseni, împreună cu 2 poliţişti din cadrul Secţiei rurale Câmpeni.

De origine cehă, cei doi adulţi au spus jandarmilor, că au urmat indicaţiile unei aplicaţii de orientare în teren, dar la un moment dat, din cauza terenului foarte accidentat, nu s-au mai putut deplasa. Echipajele plecate au constatat că, atât părinţii în vârstă de 42, respectiv 43 de ani, cât şi copiii, erau într-o stare bună de sănătate, nu prezentau urme de epuizare fizică, astfel că nu a fost necesară asistenţă medicală”, a pecizat Jandarmeria Alba.

Imagine indisponibilă

Acţiunea s-a desfăşurat în teren accidentat şi foarte greu accesibil, iar jandarmii au apelat la un localnic care deţinea un tractor, cu ajutorul căruia maşina turiştilor a fost tractată până la biserica Poiana Călineasca-Gârda de Sus, aceştia fiind apoi îndrumaţi spre centrul comunei.

Imagine indisponibilă

”Recomandăm iubitorilor de drumeţii montane, înainte de a pleca într-o drumetie, să se asigure că deţin echipament corespunzător, dar şi un mijloc de transport adaptat terenului accidentat. De asemenea, îi asigurăm pe aceştia, că jandarmii montani sunt întotdeauna pregătiţi să intervină prompt la orice solicitare”, mai susţin reprezentanţii Jandarmeriei.

Citiţi şi:

 

Turişti români blocaţi toată noaptea pe o autostradă în Bulgaria. Autocarul cu care veneau din Grecia s-a defectat

 

FOTO VIDEO Aventura unui român care a sunat la 112, cu operatori, poliţişti şi medici. Filmul intervenţiei de salvare a unui bărbat căzut în Râpa Roşie

 

VIDEO A fost finalizat „Drumul lui Iovan”, şoseaua turistică spectaculoasă din Apuseni. Cu maşina pe asfalt până la locul accidentului aviatic din 2014

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite