FOTO Monument medieval dispărut din Cetatea Alba Iulia: biserica eremiţilor augustinieni
0Cetatea Alba Iulia a avut în trecut şi alte monumente reprezentative care, în timp, au fost demolate sau distruse. Unul dintre acestea este Biserica eremiţilor augustinieni. Clădirea a fost cel de-al treilea monument medieval, din punctul de vedere al mărimii, din Cetate, după catedrala Sf. Mihail şi palatul episcopal.
Eremiţii augustinieni au reprezentat unul din ordinele cerşetoare formate în cadrul Bisericii Romano-Catolice în secolul al XIII-lea în scopul combaterii ereziilor prin predici, educaţie şi misionarism. La Alba Iulia au avut şi o biserică, considerată un veritabil monument medieval. Construit în a doua jumătate a secolului al XIV-lea în stilul goticului târziu transilvănean, edificiul, cunoscut şi ca biserica Báthory a fost demolat în anul 1898 pentru a face loc gimnaziului superior romano-catolic, actuala clădire centrală a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
”În 25 iulie 1898 începea demolarea bisericii Báthory sau a iezuiţilor, dispărând astfel un monument gotic din secolul al XIV-lea. Câteva fotografii de la sfârşitul secolului al XIX-lea, printre care şi unele făcute de Adalbert Cserni, ne permit să cunoaştem acest monument dispărut. Schimbarea denumirilor edificiului a făcut ca să se şteargă amintirea primilor posesori ai bisericii. Astăzi ştim că ea a aparţinut de fapt ordinului eremiţilor augustinieni, a căror existenţă la Alba Iulia datează de dinainte de anul 1295. Ordinul a apărut în anul 1243, în cadrul mişcărilor din secolul al XIII-lea care urmăreau aducerea idealurilor de viaţă monastică în mediul urban, unde călugării făceau misiune apostolică. Apariţia ordinelor cerşetoare, la început cel franciscan şi dominican, a fost o reacţie faţă de pericolul dizolvării Bisericii Romano-Catolice sub ameninţarea ereziilor. Grupuri de eremiţi se aflau în mai multe regiuni din Italia, Elveţia, Franţa şi Anglia”, afirmă Popa Cosmin Gorjanu, expert în reconstituiri istorice.
Ştiri indirecte despre activităţile eremiţilor
Istoricul susţine că, despre activităţile augustinienilor din Alba Iulia au supravieţuit numai câteva ştiri indirecte. Astfel, în 1295, Ştefan, priorul eremiţilor din casa de Alba Iulia, împreună cu Andrei, lectorul, au fost martori la donarea de către un anume Zerias a unei treimi din moşia Beldiu către episcopul Petru al Transilvaniei. Între 1296-1300, conventul fraţilor eremiţi din casa din Alba Iulia, alături de capitlul catedral şi de conventul dominican de aici emiteau copii autentice ale privilegiilor coloniştilor din Ighiu şi Cricău. În 13 iulie 1300, episcopul Petru al Transilvaniei, înregistra donaţia pioasă făcută de Elisabeta, văduva lui Herbord din Vinţu de Jos, care ceda moşia Oarda capitlului din Alba Iulia în schimbul unei sume de 50 de mărci de argint. În acest act se pomeneşte acordarea unei sume de zece mărci de argint pentru biserica cu hramul Sf. Ştefan.
”Pentru multă vreme biserica a fost atribuită de autorii moderni şi contemporani ordinului dominican. Sursa confuziilor între conventul şi biserica dominicanilor şi cea a eremiţilor augustinieni apare în anul 1580, când iezuitul Francisc Leleszi afirma că ordinul său primise biserica mare şi frumoasă a bernardinilor de la Ştefan Báthory, pentru ca după un an să descrie starea precară a clădirilor primite de la dominicani. Mai multe surse din anii 1580-1583 indicau faptul că biserica şi conventul predate iezuiţilor aparţinuseră dominicanilor. Transferul bisericii şi a claustrului legat de ea de la ordinul eremiţilor augustinieni la ordinul dominican s-a petrecut în anul 1553. Dominicanii l-au ocupat până la dieta de la Cluj, din anul 1556. Nu se cunoaşte însă nici data şi nici motivul plecării augustinienilor din Alba Iulia”, afirmă Popa Cosmin Gorjanu.
Cum arăta biserica
Ca dată a ridicării bisericii, analizele istoricilor de artă indică a doua jumătate a secolului al XIV-lea. A fost o biserică sală, cu cor poligonal. Corul avea înălţimea egală cu cea a navei. Ambele erau susţinute de
contraforturi numeroase, mai scunde şi mai masive pentru navă, mai lungi şi mai zvelte pentru absidă. Ansamblul alcătuit din biserică şi claustrul de pe latura de nord au fost transferate între 1580-1588 ordinului iezuit, invitat în Transilvania de Ştefan sau Cristofor Báthory. Deşi iezuiţii locuiau în casa prepozitului, aflată în zona palatului princiar, în rapoartele lor semnalau starea de ruină în care se afla biserica Sf. Ştefan şi claustrul la momentul donaţiei. Câteva rapoarte mai târzii remarcă reparaţiile efectuate cu ajutorul sumelor acordate de principi. În această biserică se ţineau slujbele pentru credincioşii romano-catolici din Alba Iulia, al căror număr crescuse la 300-400.
Din anul 1588, iezuiţii au construit o altă biserică, cu hramul Sf. Mihail, amplasată la apus de zidul de incintă al cetăţii. Ei au fost expulzaţi din Alba Iulia după aproape două decenii, reîntorcându-se în cetate numai după ce Transilvania a ajuns sub stăpânire habsburgică. Între anii 1715-1718, reşedinţa iezuiţilor a fost reparată şi restaurată concomitent cu lucrările de construcţie a cetăţii Vauban. În anul 1776, desfiinţarea ordinelor călugăreşti în Imperiul Habsburgic a făcut ca biserica să fie din nou părăsită de iezuiţi, iar clădirile lor au fost transferate seminarului teologic până în anul 1783. La 14 iunie 1783, fosta biserică a augustinienilor eremiţi era transformată într-un simplu depozit, fiind dată în folosinţa armatei. În anul 1891, a fost din nou trecută din patrimoniul armatei în cel al Bisericii Romano-Catolice, care, în 1898, a decis demolarea ei pentru a face loc gimnaziului superior romano-catolic. (Bibliografie informaţii istorice: edu.kindergraff.ro)
Citiţi şi: