FOTO VIDEO Muzeul Principia, un nou obiectiv turistic în Cetatea Alba Iulia. Demonstraţii militare la Festivalul Roman Apulum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demonstraţie
Demonstraţie

Turiştii care ajung în Cetatea Alba Iulia au la dispoziţie, începând cu 2 mai 2015, un nou obiectiv de vizitat. Situl roman Principia aflat în Piaţa Cetăţii a fost inaugurat oficial. Momentul a concis cu deschiderea Festivalului Roman Apulum care are loc timp de două zile în Cetate.

Accesul în noul muzeu este liber sâmbătă 2 mai, urmând ca ulterior să fie percepută o taxă de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii de peste 6 ani. Angajaţii Muzeului Unirii vor asigura ghidaj profesionist, iar în perioada următoare vor fi disponibile şi broşuri în mai multe limbi.

Obiectivul arată vizitatorilor o parte din fosta clădire a comandamentului Legiunii a XIII-a Gemina din secolul al II-lea, descoperită în perioada săpăturilor arheologice din anul 2011. Latura din spate a clădirii deservea drept loc de întâlnire pentru soldaţi. O altă latură este din perioada împăratului Hadrian, iar una din perioada împăratului Caracalla, în care au fost găsite şi monede şi alte obiecte. Pe lângă una dintre cele mai importante încăperi ale Castrului Roman al Legiunii a XIII-a Gemina, situl găzduieşte şi un Lapidarium – un fel de grădină romană – în care sunt expuse obiectele găsite de arheologi în timpul săpăturilor, dar şi statui reconstituite ale unor împăraţi romani.

alba principia festival

La intrarea în Lapidarium-ul amenajat în cadrul sitului arheologic a fost montat un portic roman, cu coloane şi capiteluri, o replică fidelă cu rolul de a marca locul uneia dintre intrările secundare în clădirea Principia. Situl Roman Principia este protejat de o construcţie realizată din sticlă şi oţel. În interior este instalat un sistem de climatizare care o să asigure permanent o temperatură potrivită, iar tot pentru protejarea vestigiilor este amplasat un sistem de iluminat special. Camera de Tezaur, principala încăpere din situl arheologic protejat de structura de metal şi sticlă, avea rolul de a adăposti banii Legiunii a XIII-a Gemina, fiind păzită de soldaţi şi doar două persoane, responsabilii cu banii, aveau acces în interiorul ei. 

Demonstraţii militare, târg de sclavi, lupte de gladiatori

Ediţia a III-a a Festivalului Roman Apulum va fi ”condimentată”, ca şi cele precedente cu demonstraţii militare, lupte de gladiatori, nimfe, parada a armatei romane şi a războinicilor barbari, atelierele meşteşugăreşti precum cele de olărit, metalurgie, confecţionare echipamente, pielărie, prelucrarea osului, tir cu arcul, aruncarea suliţei, antrenamente militare, coafură, dans, muzică romană, jocuri romane.

alba principia festival

Un moment special care revine în ediţia din acest an este competiţia „Braţul de fier”, care a mai avut loc la primul Festival Roman Apulum. În cadrul concursului reenactorii se vor „lupta” la aruncarea cu suliţa şi tir cu arcul. La Festivalul Roman Apulum  vor fi prezente pe lângă tabăra Legiunii a XIII Gemina din Cetatea Alba Iulia şi cele ale reenactorilor din Cluj-Napoca de la Terra Dacica Aeterna, ale Nimfelor Daciei, Lupii Apoulonului şi pentru prima dată la Alba Iulia tabăra celor de la Legio IIII Scythica din Bulgaria.

PROGRAMUL FESTIVALULUI 

Sâmbătă, 2 mai

16.30 – Dansurile Nimfelor Daciei

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

16.45 – Demonstraţii militare – prezentare echipamente şi informaţii de istorie antică; ciocniri între daci şi romani; lupte unu la unu

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.15 – Nimfele Daciei – Joc bărbătesc

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.30 – Demonstraţii militare – prezentare în limba engleză

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

18.00 – Lupte de gladiatori – Marcianopolis

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

18.25 – Dans – Magna Nemesis

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

18.35 – Lupte de gladiatori – Ludus Apulensis

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

19.00 – Târg de sclavi

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

Duminică, 3 mai

10.00 – Tabere militare şi atelierele meşteşugăreşti – olărit, metalurgie, confecţionare echipamente, pielărie, prelucrarea osului, tir cu arcul, aruncarea suliţei, antrenamente militare, coafură, dans, muzică romană, jocuri romane

Platou strada Militari

10.30 – Competiţii între reenactori – “Braţul de fier”, aruncarea suliţei, tir cu arcul

Platou strada Militari

11.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane din Apulum

Via Principalis, Principia, Lapidariumul Muzeului Unirii

11.00 – Cântec şi dans cu Nimfele Daciei

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

11.30 – Târg de sclavi

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.00 – Demonstraţii militare

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.30 – Cântec şi dans cu Nimfele Daciei

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

15.45 – Demonstraţii militare

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.00 – Marea bătălie între legiunile romane şi trupele de daci aliaţi cu celţii

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

17.50 – Salutul trupelor şi închiderea festivalului

Esplanada Catedralei Romano-Catolice

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite