Fragment dintr-un craniu uman descoperit la groapa de gunoi din Ocna Mureş. Zeci de poliţişti cercetează zona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de oamni ai legii au fost mobilizaţi pentru cercetarea zonei
Zeci de oamni ai legii au fost mobilizaţi pentru cercetarea zonei

Zeci de poliţişti, jandarmi şi echipaje de la ISU Alba cercetează zona gropii de gunoi din oraşul Ocna Mureş, după ce, marţi dimineaţa, aici a fost găsit un fragment de craniu uman. Decoperirea macabră a fost făcută de un muncitor care lucra la ecologizarea rampei.

Poliţiştii au demarat ancheta imediat după anunţarea incidentului, iar echipaje mixte cu peste 50 de poliţişti, jandarmi şi cadre ISU verifică zona, pentru a vedea dacă mai sunt şi alte fragmente de cadavru uman. Craniul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală şi se aşteaptă rezultatele analizelor ADN.

Ancheta continuă, fiind inclusă inclusiv posibilitatea ca fragmentele de cadavru să aparţină unei persoane date dispărute de la domiciliu din Ocna Mureş. Cercetarea este, deocamdată, la început iar oamenii legii încearcă să pună cap la cap toate elementele anchetei. În paralel, un medic legist va examina bucata de craniu găsită pentru a afla cât mai multe indicii. 

Potrivit IPJ Alba activitatea de căutare se desfăşoară pe o suprafaţă de 3 kilometri pătraţi şi a fost adus la faţa locului un câine special antrenat pentru găsirea de cadavre. Potrivit unor surse, din primele cercetări medico-legale rezultă că fragmentul de os cranian ar putea avea o vechime de aproximativ 3 luni.

La depozitul de deşeuri al oraşului Ocna Mureş se derulează în prezent o investiţie de închidere şi ecologizare, lucrare programată să se finalizeze până la sfârşitul anului 2015.

Comunicatul IPJ Alba:

Poliţiştii din Alba, sprijiniţi de jandarmi şi cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, continuă căutările în zona fostului depozit de deşeuri menajere de la Ocna Mureş, locaţie în care a fost găsit un fragment de craniu ce pare a fi uman. În dimineaţa zilei de 21 iulie, Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost sesizată de către o persoană care lucrează pentru ecologizarea fostului depozit de deşeuri menajere din Ocna Mureş, cu privire la faptul că a găsit un fragment de craniu. 

Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost demarate activităţile de cercetare, desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi cu sprijinul specialiştilor Serviciului de Medicină Legală Alba. Totodată au fost organizate activităţi de căutare, în vederea identificării altor fragmente de cadavru uman. Acestea se desfăşoară pe o suprafaţă de aproximativ 3 kilometri pătraţi, la ele participând peste 50 de poliţişti, jandarmi şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba. La căutări este folosit şi un câine, special antrenat pentru găsirea de cadavre. 

Trei turişti maghiari blocaţi pe Piatra Secuiului în Munţii Trascău, coborâţi cu ajutorul Salvamont Alba

 

”Războiul” deşeurilor: închiderea depozitului de la Alba Iulia scumpeşte colectarea gunoaielor de la populaţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite