Gânduri din lagăr - academicianul Onisifor Ghibu către regele Mihai I: „Ne-am devorat unii pe alţii, uitând patria eternă, n-am fost români“
0
Calvarul vieţii lui Onisifor Ghibu a început după „ocuparea" României de către bolşevici. Academicianul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru „îndrăzneala“ de a fi transmis, în octombrie 1956, o scrisoare conducătorilor sovietici din acea perioadă.
De verticalitatea şi curajul care l-au caracterizat pe Onisifor Ghibu poate oricine să se convingă prin lecturarea celor două volume „Onisifor Ghibu în corespondenţă", ediţii îngrijite de către unul din fii săi , Mihai O. Ghibu. Academicianul Onisifor Ghibu a fost, între 1945-1972, „persoana nongrata“, iar lucrările şi operele sale de o viaţă au fost interzise, cenzurate şi scoase din circulaţie.
Datorită şi unor „prieteni intelectuali" a fost dat afară de la Universitatea din Cluj, iar în martie 1945 a fost arestat la Sibiu, de unde în aprilie 1945 a fost transferat în lagărul de la Caracal. Memoriile înaintate unor conducători ai României din perioada respectivă dovedesc, de asemenea, curajul de a prezenta tranşant o serie de probleme grave care erau la „ordinea zilei", în vederea remedierii acestora.
Prezentăm, mai jos, câteva idei din memoriul înaintat fostului rege, Mihai I:
„De la 1922 încoace suntem într-o tensiune înfiorătoare. Ucideri monstruoase, cruzimi de care aproape că n-a pomenit istoria noastră. ne-am compromis în faţa străinătăţii şi am ajuns să ne dispreţuim pe noi înşine, nemaiavând încredere în noi. E un moment pe care Majestatea Voastră trebuie să-l înţelegeţi. Vi-l strigă de profundis, din lagăr, un om care se apropie de sfârşitul vieţii sale şi care nu mai cere nimănui nimic pentru sine, dar care nu vrea şi nu poate să moară într-o Românie mutilată, nenorocită şi ruşinată, ca cea de astăzi, fără să întrebe, cu toată gravitatea momentului, pe contemporanii săi: încotro şi până când?"
— "Fixarea momentului istoric actual. «Nu sunt vremurile sub cârma omului». Şi totuşi suntem platnicii greşelilor de mai înainte. Ce-am făcut de la 1919-1940? Ne-am devorat unii pe alţii, uitând, din pricina ambiţiilor şi intereselor noastre personale, patria eternă. Am fost «liberali», «ţărănişti», «averescani», «cuzişti», «legionari», «comunişti», dar n-am fost nici români, nici creştini, nici oameni". "La 1940-1941 am ajuns la scadenţă. ori ne învăţăm minte, ori pierim! Niciodată, de o mie de ani încoace, n-am fost la un impas atât de grazav. putem pieri şi ca stat şi ca neam. Dacă vrem să trăim ca neam, trebuie să urmăm anumite legi şi să ne impunem anumite obligaţii mai presus de orice. Trebuie să lichidăm cu orice sacrificii şi în mod eroic trecutul care ne apasă ca o povară de plumb. Trebuie să vie şi o împăcare frăţească, o "tranga dei" - iertare şi îndreptare!";
— "Sunt pentru lagăre. Să fie duşi în lagăre şi reeducaţi, timp îndelungat, toţi paraziţii societăţii şi ai statului, care n-au muncit nimic, ci numai au speculat şi exploatat statul şi poporul. Printre ei, toţi babii şi toţi beii care au mâncat cu lingura cea mare bunătăţile ţării prin străinătăţi, îngrijindu-se numai de burta şi de punga lor şi care huzuresc azi în belşuguri neruşinate. În lagăre cu atâţia foşti miniştri, care n-au făcut decât să-şi aranjeze interesele şi ambiţiile şi care au trădat ţara de câte ori interesele lor o cereau! La lagăr cu toţi trădătorii vechi şi noi, cu toţi îmbogăţiţii, nababii, cu toţi speculanţii care au scumpit viaţa în gradul de astăzi! Cu toţi leneşii şi chiulangii, cu denuncionaţii mizerabili, cu semănătorii de anarhie! Iar lagărele să fie institute de reeducare. Să nu scape de ele nimeni, decât cu condiţia confiscării averii, în folosul statului, şi cu aceea a îndreptării spre o muncă efectivă."
Merită în acest context, să amintim şi despre celebra scrisoare din 31 Octombrie 1956, adresată conducătorilor sovietici. N. S. Hrusciov şi N. I. Bulganin, prin care solicita revizuirea situaţiei Basarabiei şi repararea crimei efectuate de Stalin, precum şi retragerea trupelor sovietice din România. Îndrăzneala l-a „costat" o condamnare de 5 ani, pronunţată de către tribunalul Militar din Sibiu. A stat în detenţie în perioada decembrie 1956 – ianuarie 1958, fiind graţiat la intervenţia primministrului dr. Petru Groza.
Cine a fost Onisifor Ghibu
Academicianul Onisifor Ghibu este inclus de critica de specialitate în galeria selectă a personalităţilor importante ale neamului românesc, recunoscute pe plan naţional şi international. Asta, pe fondul pregătirii sale intelectuale, vastă, precum şi pentru valoarea lucrărilor care-i poartă semnătura.
Dintre lucrările sale amintim: „Un anacronism şi o sfidare "Statul romano-catolic ardelean"; „Acte şi documente privitoate la "Statusul romano-catolic ardelean"; „Acţiunea catolicismului unguresc şi a Sfântului Scaun în România întregită“; „Nulitatea Concordatului dintre România şi Sf. Scaun“; „Pe urmele împăratului Constantin cel Mare. O datorie imperioasă a zilei de astăzi“; „Sfinţii unguri din România“; „Ordinul canonic premonstratens din România - un instrument în serviciul revizionismului maghiar“; „Politica religioasă şi minoritară a României. Fapte şi documente care impun o nouă orientare“.
Onisifor Ghibu cunoştea şi vorbea bine limba latină, greaca, slavona, germana, maghiara, italiana şi franceza, iar biblioteca sa cuprindea peste 8000 de titluri, dintre care multe unicat, în ţara noastră, completată cu o serie de manuscrise şi documente vechi. Nu trebuie neglijată nici bogata sa corespondenţă, aproape 10.000 scrisori, cu marile personalităţi ale timpului: regii: Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Petru Groza, patriarhul Miron Cristea, N. Iorga, M. Sadoveanu, liderii sovietici N.S. Hrusciov şi N.I. Bulganin.
A avut o relaţie specială cu oraşul în care s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România, Alba Iulia.
„Albei Iulii, care a rămas în România Mare de ieri o cenuşotcă deplorabilă, să i se dea în România Mare de mâine o altă dezvoltare vrednică de trecutul ei şi de valoarea ei simbolică. Altfel, cu situaţii ca cele de până acum, se compromit definitiv simbolurile mari, fără de care un popor nu poate trăi. Conducătorul de astăzi al Statului nostru a promis printr-o scrisoare publicată prin ziare înainte de aceasta cu un an, că va ridica Alba Iulia la înălţimea care i se cuvine sub toate raporturile. Cei care îl secondează pe Conducător să-şi aducă aminte de această obligaţiune. Să nu se acrediteze şi de astă dată părerea că şi astăzi făgăduim numai, în clipe mari, pentru ca a doua zi să trecem la ordinea zilei peste cele făgăduite".
Recunoaşterea profesorului Onisifor Ghibu pe plan internaţional a fost confirmată şi de sărbătorirea sa de către UNESCO în anul 1983, cu ocazia centenarului naşterii sale. A încetat din viaţă la data de 31 octombrie 1972 la Sibiu, unde a fost şi înmormântat. (Articol scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
