Ghinion pentru un traficant de droguri condamnat în urmă cu 7 ani la închisoare cu suspendare. Nu a respectat condiţiile şi va sta 3 ani după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Aiud
Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Aiud

Condamnat în urmă cu şapte ani pentru trafic de droguri la închisoare cu suspendare, un bărbat din Alba va executa pedeapsa pentru că nu a respectat condiţiile impuse în perioada de încercare.

C. Ionuţ Gabriel, din Galda de Jos, a fost ridicat miercuri, 2 septembrie, de poliţişti şi depus la Penitenciarul Aiud pentru a executa pedeapsa de 3 ani de închisoare. Acesta a fost condamnat în 2013 la 3 ani cu suspendare pentru trafic de droguri, dar nu a respectat condiţiile impuse în cei 8 ani de încercare decişi de instanţa de judecată.

”Admite cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Alba cu privire la inculpatul C.G.I. şi în consecinţă: în baza art. 86/4 alin. 2 din Codul penal 1969 dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 370/2012 a Tribunalului Alba pronunţată în dosarul nr. 12131/107/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 118/A/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia şi dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei de 3 ani închisoare”, se arată în minuta Tribunalului Alba din 24 august 2020, care nu a fost contestată de inculpat şi a rămas definitivă.

Potrivit articolului din Codul Penal (art. 96/4) citat în decizia instanţei, dacă persoana nu îndeplineşte măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta din urmă poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei, sau să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.

Dosarul citat în decizia instanţei a vizat o grupare destructurată în septembrie 2012 de BCCO Alba Iulia. Atunci, poliţiştii au făcut opt percheziţii domiciliare pe raza judeţului Alba, la locuinţele membrilor grupării infracţionale, cu preocupări pe linia traficului de droguri de risc. La percheziţii au fost descoperite şi ridicate aproximativ 600 grame de haşiş şi două arme de vânătoare, cu muniţia aferentă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie – septembrie 2012, membrii grupării au procurat din Spania şi au introdus în ţară, prin intermediul unor firme de curierat, cantităţi însemnate de droguri de risc (haşiş). Drogurile de risc erau destinate comercializării către consumatori, la preţul de 60 de lei/gram, pe raza judeţului Alba. Inculpaţii au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional, deţinere şi vânzare de droguri de risc fără drept şi introducerea în ţară de droguri de risc.

Printre condiţiile stabilite prin decizie a instanţei, pentru perioada de încercare de 8 ani, pentru cei condamnaţi la închisoare cu suspendare, se aflau: prezentarea la datele fixate la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului, anunţarea, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; comunicarea şi justificarea schimbării locului de muncă, în cazul angajării în termenul de încercare; comunicarea informaţiilor de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de trei ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc. Condamnatul a fost depus la Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.

Citiţi şi:

 

Controversa fabricii de formaldehidă din Sebeş. Agenţia de mediu actualizează autorizaţia companiei Kronochem şi impune noi condiţii

 

Moartea fulgerătoare a unei asistente de la Ambulanţa Alba. Se afla în concediu în Bulgaria, i s-a făcut rău şi a decedat la spital

 

Sentinţă dură pentru un tânăr care a violat o femeie de 91 de ani: 24 de ani de închisoare. Bătrâna a murit la spital

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite