Grădiniţă din Roşia Montană, restaurată şi transformată în punct de informare turistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
restaurare corna rosia

În satul Corna, comuna Roşia Montană se desfăşoară Tabăra de restaurare a arhitecturii tradiţionale, parte a proiectului „Restaurare. Regenerare. Remodelare” finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România şi cofinanţat de Asociaţia RYMA din Alba Iulia.

Proiectul este sprijinit şi de Primăria Comunei Roşia Montană care a pus la dispoziţie o parte din materialele necesare lucrărilor de restaurare, în timp ce mai mulţi sponsori din Alba au contribuit cu produse alimentare pentru participanţi. La tabără participă 20 de studenţi din Cluj Napoca, Republica Moldova, Albania, Bucureşti alături de meşteri locali şi voluntari din Corna, coordonaţi de preşedinta Asociaţiei RYMA, arhitecta Cristina Anghel şi de specialistul în restaurare Fidias Vasquez.

Proiectul are ca scop restaurarea şi punerea în funcţiune a fostei grădiniţe din sat, aflată în pericol de prăbuşire. Satul Corna era până nu demult amplasamentul iazului de decantare al apelor cu cianuri care ar fi rezultat în urma prelucrării minereului aurifer de la Roşia Montană. Peste 2/3 din case au fost demolate iar oamenii au fost strămutaţi din localitate iar aici s-au închis pe rând şcoala, grădiniţa, dispensarul, alimentara, Căminul Cultural şi chiar biserica greco-catolică din lipsă de enoriaşi. De 3 ani însă Asociaţia RYMA desfăşoară la Corna tabere de restuarare, scopul final fiind acela de a readuce la viaţă centrul satului şi de a transforma satul Corna într-o atracţie turistică.

restaurare corna rosia

În urmă cu 2 ani s-a restaurat o gospodărie tradiţională care în prezent este locuită, acum un an s-a renovat şi repus în funcţiune Căminul Cultural, iar în acest an fosta grădiniţă a satului este restaurată, dorindu-se transformarea ei în punct de informare turistică. Cu puţini bani dar cu foarte mult entuziasm, de 10 zile tinerii studenţi lucrează de dimineaţa până seara având că obiectiv ca pe data de 13 august să finalizeze lucrările. Acoperişul a fost refăcut complet din şindrilă de lemn, faţadele restaurate, retencuite, podelele înlocuite, tâmplăriile restaurate, au fost efectuate lucrări de conservare Şi de restaurare menite să ajute clădirea să „trăiască” cel puţin încă 50 de ani.

restaurare corna rosia

Joi, 11 august în cadrul Săptămânii Patrimoniului de la Roşia Montană, tabăra a fost vizitată de turişti din toată ţara care vor vedea pe viu în timp real cum se restaurează o clădire tradiţională. Satul Corna are potenţial de obiectiv turistic, pe o rază de 1 km în jurul centrului aflându-se monumente ale naturii (Piatra Corbului, Piatra Despicată), Tăul Cornei, Tăul Cartuş, Tăul Gauri, Tăul Brazi, monumente arhelolgice (Monumentul Funerar Circular Roman şi Masivul Cârnic) şi monumente istorice (bisericile din sat, în curs de clasare).

restaurare corna rosia

Aşadar cu promovare masivă şi cu interes din partea autorităţilor judeţene şi locale, dar şi cu ajutor din partea societăţii civile, Roşia Montană poate reînvia şi se poate transforma într-un obiectiv turistic care să aducă beneficii de lungă durată localnicilor şi întregii zone a Muntilor Apuseni. Asociaţia RYMA îşi propune să continue în fiecare an lucrările de restaurare până ce acest obiectiv va fi atins.

restaurare corna rosia

Citiţi şi:

Roşia Montană, sit istoric de categoria A. Harta cu zona de protecţie de 2 km de la limita intravilanului

 

Lovitura finală pentru RMGC: localitatea Roşia Montană, declarată sit istoric de categorie A pe o rază de 2 kilometri

Decizii drastice pentru proiectul Roşia Montană: RMGC renunţă la litigii în justiţie şi îşi reduce capitalul social cu 27 milioane de euro

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite