Italian cercetat pentru fraudă electorală. A mers la vot cu documentul de identitate expirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Italianul nu a fost lăsat să voteze pentru că avea documentul de identitate expirat
Italianul nu a fost lăsat să voteze pentru că avea documentul de identitate expirat

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au intervenit duminică, 27 septembrie, în opt situaţii în care au fost semnalate incidente legate de procesul de votare.

În urma verificărilor au fost intocmite trei dosare penale şi au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.400 de lei.

Potrivit IPJ Alba, duminică, în jurul orei 12.00, poliţiştii din Baia de Arieş au fost sesizaţi cu privire la faptul că în fata unui magazin din oraş sunt persoane care consuma bauturi alcoolice. 

Politistii deplasati la fata locului au identificat trei bărbaţi, cu vârste între 46 şi 61 de ani, din Baia de Arieş, care consumau alcool. Atât faţă de aceştia, cât şi faţă de societatea comercială care a vandut băuturile alcoolice şi care se afla la o distanţă mai mică de 200 de metri faţă de secţia de votare nr. 118  Baia de Arieş, a fost luata măsura sancţionării contravenţionale.

De asemenea, poliţiştii din Sebeş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la secţia de votare nr. 93, locţiitorul secţiei de votare împreună cu doi membrii ar fi transportat urna specială fără a fi respectate prevederile legale, respectiv fără ca aceasta activitate să fie efectuată ”sub paza structurilor M.A.I”.

Cercetările continuă de către această subunitate de poliţie sub aspectul comiterii infracţiunii nerespectarea regimului urnei de vot prevăzuta şi pedepsita de articolul 390 din Codul Penal.

La o secţie de votare din Alba Iulia s-a prezentat un bărbat, cetăţean italian, rezident in Romania,  pentru a-şi exercita dreptul la vot. Acesta a prezentat cartea de rezidenţă, document de identitate a cărui valabilitate era expirată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.

Citiţi şi:

 

VIDEO Derapaj al fostului primar din Alba Iulia la adresa candidatului USR PLUS: ”Trădătorii sunt judecaţi sumar şi executaţi”

 

O comună din Alba a atins pragul de 100% prezenţă la vot. O treime sunt alegători cu vize de flotant

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite